Gesturile spontane ne fac fericiți

Aveam de multă vreme în cap ”teoria” conform căreia gesturile spontane precum a-i spune ”Sănătate!” unui străin atunci când strănută sau alte lucruri de acest gen ne fac fericiți și entuziasmați. Astăzi teoria mi-a fost confirmată încă o dată. Sau aș putea spune încă de două ori, vedeți imediat de ce.

Era cam 8 dimineața iar eu mă trezeam (sau mai mult mă enervam, căci nu suport să mă trezesc mai devreme de 10-11. asta-mi stă în fire) pentru a rezolva niște treburi la primărie. Nu, nu lucrez acolo (slavă domnului), ci aveam nevoie de eliberarea unor documente, ați înțeles ideea.

Pe la 9 eram în autobuz. Îmi lăsasem bicicleta acasă fiindcă preconziam o coadă de cel puțin câteva ore bune și, cum suntem în țara tuturor posibilităților, nu mi-am putut lăsa bicicleta nesupravegheată atât de mult timp. Da, se fură chiar și din fața primăriei. Și a poliției. Peste tot!

Așa, în autobuz fiind, la un moment dat mi-a venit să strănut. Și am strănutat. În secunda doi am auzit undeva în spatele meu o voce groasă care-mi urase sănătate. Nu mă așteptam să-mi spună cineva asta, în primul rând, și în al doilea rând vocea tipului suna de parcă se pregătea să-mi dea un pumn în meclă.

Cum am auzit ”sănătate”, cred că mușchii mei s-au încordat din instinct, dar oricum aveam să aflu ulterior (când am luat contact vizual cu respectivul) că n-aveam nicio șansă. Eventual doar cu un pistol. :)) Gata cu negativismul, ceea ce vreau să spun e că m-am mirat și m-am trezit imediat cu un zâmbet pe față. E foarte fain când auzi asta de la un necunoscut. Și mai ales când afli că nu vrea să te bată, ținând cont de vocea de pădurar criminal în serie și fizicul de culturist aflat în perioada de bulking.

A doua fază din aceeași zi. Povestea este asemănătoare, ca idee, doar că nu e vorba de vreun strănut sau o urare de sănătate. La scurt timp după ce eliberasem documentele de care aveam nevoie am primit o invitație spontană la o aniversare despre care n-aveam nici cea mai mică idee. În fine.

Prezența mea acolo implica o călătorie cu feribotul de aproximativ 20 de minute. În timp ce așteptam să ajung pe malul celălalt al apei, din sensul opus trecea cel de-al doilea feribot care functionează în zonă. Pe el, un grup de copii gălăcioși și entuziasmați care păreau a fi prima dată pe un astfel de mijloc de transport.

Când ambele feriboturi s-au apropiat, mergând în direcții diferite, grupul de copii a început să ne facă cu mâna tuturor celor de aici. Pe când ”adulții responsabili” exclamau ”uite-i și pe dracii ăștia de copii”, câțiva le-am întors acestora salutul. Sunt sigur că a fost un gest spontan care ne-a făcut fericiți pe cei din ambele tabere. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *