Povesti crestine

31-12-2008

-- Actori renumiti au inregistrat in scop caritabil povestiri religioase cu caracter educativ

Sarbatorile de iarna au adus copiilor frumoase povesti audio crestine, interpretate de mari actori ai scenei romanesti: Alexandrina Halic, Manuela Harabor si Tamara Buciuceanu-Botez. Este vorba despre trei CD-uri cu basme lansate la Teatrul Metropolis. Unele dintre povesti sunt scrise de Gratiela Lazarescu (a obtinut anul acesta la Iasi Premiul I la sectiunea Povesti pentru copii), iar altele sunt culese

din manuale vechi de catre profesorul Leon Magdan.

Tamara Buciuceanu-Botez relateaza cu dragoste despre "Un baietel si cantul lui inaripat" si despre "Micuta printesa si darul ei", Alexandrina Halic povesteste din "Mansarda de vis-á-vis" despre "Dulceata casei", iar Manuela Harabor ne aduce din "Fagurele cu povesti" 20 de istorioare cu caracter moral.

Copiii trebuie crescuti cu rabdare, pricepere si mai ales bunatate, iar in aceste povesti veti avea ocazia sa descoperiti foarte multa dragoste. "Bunatatea si celelalte virtuti se pot invata prin puterea exemplului. Gasim in aceste povesti modele foarte bune", spunea Alexandrina Halic. In societatea actuala, atat de dinamica, multi dintre noi punem pe ultimul plan invatatura crestina. Manuela Harabor considera ca, prin ascultarea acestor povesti, copiii vor avea posibilitatea sa puna ei intrebari parintilor, cerandu-le explicatii despre diferenta dintre ceea ce este bine si ceea ce este rau conform moralei crestine.

Realizarea CD-urilor reprezinta un proiect caritabil initiat de "Asezamantul Vasiliada" in 2007, prin care sunt inregistrate povestiri religioase in interpretarea unor mari actori. Primele doua CD-uri, "Casa cu mireasma de brad" si "De ce nu canta florile", l-au avut ca protagonist pe regretatul Florian Pitis. Fondurile obtinute prin vanzarea inregistrarilor vor fi donate copiilor nevoiasi sau celor cu rezultate exceptionale la invatatura. CD-urile vor putea fi gasite in toata tara, in librarii, hypermarket-uri si magazine independente, pretul unui CD fiind de 10 lei.

Preasfintitul Varsanufie Prahoveanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor si presedintele "Asezamantului Vasiliada", a declarat ca mai are si alte proiecte pentru anul viitor, precum realizarea unei colectii de CD-uri cu cele Patru Evanghelii si Faptele Apostolilor, in lectura unor actori cunoscuti: Marcel Iures (Iisus), Victor Rebengiuc (Luca), Mihai Constantin ( Matei), George Ivascu (Marcu), Constantin Codrescu (Ioan), Valeria Seciu (Maica Domnului). O parte din inregistrari vor fi oferite copiilor nevazatori.

De asemenea, fundatia si-a propus sa realizeze un festival de teatru crestin si sa continue in fiecare an inregistrarea unor povesti pe CD. Preasfintitul Varsanufie Prahoveanul ne-a declarat ca aceste proiecte s-au nascut ca o necesitate de a oferi copiilor un segment care lipseste din educatia acestora: povestile si teatrul crestin. Iar actorii au fost atat de entuziasti incat deja au inceput repetitiile pentru piesele din cadrul festivalului.

Source: Ziua.net

Despre actorul nesupus, cu George Banu si Marcel Iures

15-12-2008

Una dintre cele mai interesante conferinte sustinute la UNATC în cadrul Festivalului National de Teatru a fost „Actorul si rolul: între dependenta si nesupunere”, o întâlnire între criticul de teatru George Banu si Marcel Iures, care au vorbit din perspective diferite despre actorul nesupus.

Desigur ca acest concept de „actor nesupus” apare doar în cazul actorului de teatru care vine întotdeauna plin de curaj, dar în acelasi timp lipsit de aparare în fata spectatorilor peste masura de pretent iosi. Ca actor de film esti ajutat de montaj sa-ti „stergi greselile”, de nesfârsite duble sa-ti modifici expresiile, de unghiul de filmare sa-ti ascunzi defectele.

Actorul de teatru însa e transparent, gol, autentic

În cartea sa „Dincolo de rol sau actorul nesupus”, aparuta recent la Editura Nemira, George Banu îsi arata, în câteva miniaturi teoretice, admiratia pentru actorul care îsi asuma rolul, dar nu se lasa coplesit de el, oferindu-i ca exemple pe Sarah Bernhardt, Gerard Philipe, Ryszard Cieslak, George Constantin, Victor Rebengiuc, Stefan Iordache, Marcel Iures. Astfel ca, de pe pozitia sa de teoretician si critic de teatru, George Banu a subliniat ca actorul nesupus e cel care „priveste personajul din profil, e capabil sa accepte un pact, aducând noutati în acela si timp, este în mare masura autoportretul regizorului, în stare sa integreze prealabilele sa le depaseasca, producând ceva neprevazut. Este chiar actorul poet, cel care creaza în timp ce joaca, total diferit de actorul razvratit, dornic sa îsi impuna e-ul într-o modalitate violenta si tot timpul se joaca pe sine.

În cazul actorilor „batrâni”, spune George Banu, nesupunerea vine chiar din fragilitatea lor

La rândul sau, Marcel Iures a vorbit despre starea umana a actorului, despre framântarile si suferinta lui: „Actorul întotdeauna sufera si culmea e ca el trebuie sa sufere chiar atunci când sufera si sa dea impresia chiar ca sufera mai tare decât ca-l doare maseaua, sau ca i-a murit mama. E o problema aici. Începe zona alegerii. Ce alegi, sa spui ca suferi din cauza durerilor personale sau pentru ca asa ti-a zis regizorul? Sau faci în asa fel încât sa le folosesti pe amândoua? Asta e cel mai greu pentru un actor. (…) E un efort imens pentru mine de a detasa timpul contemporan, imediat urmator, de timpul dramaturgic. Orice actor e un sistem din care poti sa pleci si unde poti intra de oriunde catre oriunde. (…) Un actor practic este împreuna cu el însusi o dublura a lui.” Întrebat din public daca nu cumva un actor se poate cunoaste ca om prin intermediul rolurilor interpretate, Marcel Iures a raspuns râzând ca desigur “teatrul poate fi o parada spre sine, dar acest aspect tine mai multe de psihiatrie.” Iures si-a continuat discursul prin a spune ca un actor are sau n-are gustul de a fi actor si ca de cele mai multe ori trebuie sa îndure copiile palide pe care altii vor sa le faca dupa el, el însusi fiind o umbra a eului sau. Sala “Ileana Berlogea” din cladirea UNATC a fost ne- încapatoare în timpul conferint ei, oamenii dornici sa asculte tot ce aveau de spus cele doua mari nume ale teatrului, blocând usa cu trupurile lor. Se statea pe jos, turceste, printre scaune sau lipiti de pereti. Nimeni nu îndraznea sa respire de teama sa nu strice “vraja”. Si când totul s-a terminat, actorul Marcel Iures a fost asaltat de întrebari, blituri si zâmbete, în timp ce omul Marcel Iures ar fi vrut sa mearga sa-si aprinda o tigara.

Source: Atac-online.ro

Marcel Iures gazduieste un spectacol-lectura

02-12-2008

Marcel Iures, impreuna cu Laura Jiga Iliescu, specialist in folclor, va gazdui un spectacol-lectura, ce va avea loc in Sala de Lectura a Ceainariei Teatrului Act, duminica, 7 decembrie, ora 18.00. Iures va citi fragmente din legende specific romanesti si va recrea atmosfera de sarbatori de altadata.

Aceasta seara este prima dintr-o serie menita sa scoata la lumina si sa explice legendele din trecut, facand parte din proiectul "Povesti din trecut - aduse in prezent" - proiect destinat atat copiilor, cat si adultilor care vor sa afle mai multe despre bogatul folclor romanesc.

"Povesti din trecut - aduse in prezent" va consta intr-o serie de intalniri bilunare, in care un actor al teatrului romanesc va redescoperi povestile din trecut, alaturi de etnologul Laura Jiga Iliesc

Source: eva.ro

S-a tras cortina peste Zilele „Eugen Ionescu“

29-11-2008

Pe parcursul celor trei zile închinate marelui dramaturg Eugen Ionescu, la Slatina au venit numerosi artisti ai teatrului românesc. Radu Beligan si Marcel Iures sunt numai doi dintre cei care i-au onorat pe slatineni cu prezenta.

Daca în prima zi a manifestarii culturale a venit în municipiul Slatina marele actor Radu Beligan, însotit de numeroase personalitati ale lumii teatrale românesti contemporane, joi, în cea de-a doua zi, au venit Marcel Iures, Sanda Toma, Florin Anton si Ionut Kivu. La ora 11.00, una dintre încaperile Muzeului Judetean Olt era ticsita de oameni, care asteptau cu nerabdare ceea ce urma sa se desfasoare. Si a urmat o auditie publica a spectacolului „Noul locatar“ de Eugen Ionescu, produs de Teatrul National Radiofonic, cu participarea realizatorilor si în prezenta actorilor mai sus-mentionati. „Fac o plecaciune în fata acestor artisti, care au avut generozitatea sa fie astazi alaturi de noi“, a spus regizorul Mihai Lungeanu.

De la eveniment n-au lipsit Visi Ghencea, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Olt, una dintre institutiile profund implicate în acest proiect, si Laurentiu Gutica, directorul Muzeului Judetean Olt. Tot joi, însa la ora 18.00, s-a deschis la Biblioteca Judeteana „Ion Minulescu“ o expozitie de carte, ziare si documente legate de Eugen Ionescu.

În continuarea acestui moment a avut loc un eveniment artistic interactiv realizat de „Art Club Junior“ cu elevi ai Scolii Generale „Eugen Ionescu“, denumit „De la litera la cuvânt“.

„Mobila si durere“, la CNV „Nicolae Titulescu“

Ultima zi din cadrul Zilelor „Eugen Ionescu“ a adus slatinenilor ocazia sa urmareasca premiera spectacolului „Mobila si durere“ de Teodor Mazilu, în regia lui Mihai Lungeanu. Acesta a fost prezentat ieri, începând cu ora 18.00, în sala de festivitati a Colegiului National Vocational „Nicolae Titulescu“, de la Teatrul Municipal „Eugen Ionescu“ din Slatina, în deschiderea stagiunii teatrale 2008-2009.

Source: Gds.ro

Iata Marile Premii Flacara

27-11-2008

In Sala Amfiteatru a Teatrului National Bucuresti, s-a desfasurat, 24 noiembrie, Gala Premiilor Flacara, editia 2008 – by ButanGas, cele mai vechi si mai cunoscute distinctii din presa romaneasca, oferite pentru realizari semnificative in opt domenii: literatura, teatru si film, muzica, arte plastice, stiinta, jurnalism, management si sport. Cu aceeasi ocazie s-a decernat si Marele Premiu Flacara, unei personalitati reper pentru poporul roman - in acest an, Marcel Iures.

Premiul pentru sport a revenit portarului nationalei, Bogdan Lobont.

Motivatia juriului, “pentru o Pisica printre caini, pe acoperisul fierbinte al Nationalei” este o recunoastere a valorii lui “Lobby”, cum il alinta colegii si prietenii, un sportiv laudat de actionarii gruparii “alb-rosii” si adorat de fani.

Lider al formatiei din Stefan cel Mare, Bogdan Lobont a fost de cinci ori campion si se remarca prin felul in care isi coordoneaza coechipierii (de aceea este mai tot timpul ragusit!), ca si prin degajarile exacte… cu mana pana in preajma centrului terenului.

De-a lungul timpului, revista Flacara a premiat peste 350 de personalitati, oameni care reprezinta adevarata enciclopedie a val orilor Romaniei contemporane. Oameni esentiali. Oameni puternici. Oameni care au modelat istoria si cultura unei natiuni.

Laureatii Galei Premiilor Flacara, editia 2008 – by ButanGas au fost:

Literatura – Nichita Danilov - scriitor

Motivatia juriului: fiindca intotdeauna este nevoie de un Nichita

Teatru si Film – Irina Petrescu - actrita

Motivatia juriului: pentru ca este fina, dar nu fragila, vulnerabila, dar invingatoare, energica, dar si sensibila.

Muzica – Grigore Lese - interpret popular

Motivatia juriului: fiindca este un ostean la “Portile Ceriului”

Arte Plastice – Vladimir Zamfirescu - pictor

Motivatia juriului: pentru ca ne arata o alta fata a sfinteniei

Stiinta – Vintila Mihailescu - profesor universitar de antropologie, cu activitate universitara internationala.

Motivatia juriului: fiindca exclama mereu “Ecce homo”

Jurnalism – CatalinTolontan – Redactor-sef Gazeta Sporturilor

Motivatia juriului: pentru ca a promovat marca Tolo

Management – Aurel Pavel - PDG J-Info Tours

Motivatia juriului: pentru ca reprezinta ghidul voiajelor ideale

Sport – Bogdan Lobont – portar al Nationalei de fotbal si capitanul echipei Dinamo.

Motivatia juriului: pentru o Pisica printre caini, pe acoperisul fierbinte al Nationalei

Marele Premiu Flacara – Marcel Iures

Motivatia juriului: fiindca Marcel Iures este mai mult decat un actor, este un “Creator de teatru”.

Marcel Iures este fara indoiala unul dintre cei mai charismatici si indragiti actori de teatru si film de la noi, cu opinii exprimate transant si memorabil, despre arta sa si despre ceea ce traim cu totii. Într-un interviu acordat revistei Flacara, întrebat cum se mai întelege actorul Marcel Iures cu omul Marcel Iures, declara: „Actorul… este supus presiunilor de toate felurile; presiunea vine din notorietate, din atipic, din faptul ca actorul devine o marfa care pare sa aiba un pret, începe sa fie negociat… Omul ramâne la locul lui: este foarte important sa-ti dai seama cât esti de marunt în raport cu Dumnezeu. Daca poti sa te si emotionezi la gândul asta, e foarte bine.“

Source: myconfidential.ro

Marcel Iures, "Creatorul de teatru"

27-11-2008

În Sala Amfiteatru a Teatrului National Bucuresti, s-a desfasurat luni seara Gala Premiilor Flacara. Marele Premiu i-a fost acordat lui Marcel Iures, cu motivatia ca „e mai mult decât un actor, e un «Creator de teatru»”. Întrebat cum se mai întelege actorul Marcel Iures cu omul Marcel Iures, el a declarat:

„Actorul... e supus presiunilor de toate felurile; presiunea vine din notorietate, din atipic, din faptul ca actorul devine o marfa care pare sa aiba un pret, începe sa fie negociat... Omul ramâne la locul lui: e foarte important sa-ti dai seama cât esti de marunt în raport cu Dumnezeu. Daca poti sa te si emotionezi la gândul acesta, e foarte bine“.

Ceilalti laureati ai galei sunt scriitorul Nichita Danilov (literatura), actrita Irina Petrescu (teatru si film), interpretul de muzica populara Grigore Lese (muzica), pictorul Vladimir Zamfirescu (arte plastice), profesorul universitar Vintila Mihailescu (stiinta), CatalinTolontan (jurnalism), Aurel Pavel (management) si Bogdan Lobont (sport). Printre personalitatile premiate de Flacara de-a lungul anilor se numara Regele Mihai, Victor Rebengiuc, Neagu Djuvara, Gheorghe Hagi, Maia Morgenstern si Liviu Ciulei.

Source: Ziarulring.ro

Actorul Marcel Iures a primit Marele Premiu Flacara

26-11-2008

Actorul Marcel Iures a primit recent, in cadrul unei ceremonii, la Sala Amfiteatru a Teatrului National, Marele Premiu Flacara, editia 2008. Premiile Flacara se acorda in fiecare an celor mai importante personalitati din opt domenii: literatura, teatru si film, muzica, arte plastice, stiinta, jurnalism, management si sport.
O personalitate nu poate castiga, insa, decat o data in viata un premiu in cadrul Galei Flacara. In varsta de 57 de ani de ani, Marcel Iures a primit de doua ori distinctia de cel mai bun actor roman.
Celelalte Premii Flacara decernate au fost:
Literatura: Nichita Danilov
Teatru si Film: Irina Petrescu
Muzica: Grigore Lese
Arte Plastice: Vladimir Zamfirescu
Stiinta: Vintila Mihailescu
Jurnalism: Catalin Tolontan
Management: Aurel Pavel
Sport: Bogdan Lobont.
Evenimentul a fost prezentat de George Arion - directorul publicatiilor Flacara - impreuna cu Bianca Brad. Partea muzicala a fost asigurata de formatia DISTINTO (5 tenori). In sala, au mai fost prezenti Balaceanu Stolnici, Lucian Avramescu, Ciprian Fanaca - Divertis, ziarista Ioana Mandache.

Source: Realitatearomaneasca.ro

Ultimii mohicani ai scenei rezista ispitei telenovelelor

26-11-2008

Aceste seriale de televiziune fac parte din cultura de consum si sunt considerate "ieftine", dar aduna din ce în ce mai multi prozeliti dintre actorii valorosi de teatru. Componenta materiala e prima scuza pe care un actor o invoca când joaca într-o telenovela. Si totusi, au mai ramas câtiva care, dintr-un motiv sau altul, resping ideea aparitiei în astfel de seriale. Am aflat cine si de ce nu a jucat niciodata într-o telenovela.

Demersul nostru a început cu Ion Caramitru. Poate si pentru ca succesul avut în stagiunea trecuta cu “Eduard al III-lea”, în regia lui Alexandru Tocilescu, ne-a confirmat banuiala ca actorul face parte dintre cei satui de vedetism.

Actualul director al Nationalului bucurestean, fost ministru al Culturii, Ion Caramitru, a aratat, prin determinarea cu care si-a jucat rolul, ca “titlul si banii” nu aduc fericirea unui artist.

Pe de alta parte, poate mai mult decât orice alta categorie sociala, artistii au nevoie de resurse materiale, întrucât arta, un mimesis al lumii în care traim, presupune ruptura totala cu ea.

Artistul, spunea cândva Florin Piersic, nu trebuie sa-si puna problema zilei de mâine, pentru ca pierde un timp pe care l-ar putea dedica creatiei.

Scenarii care nu spun nimic

“Sigur ca exista o serie de actori care accepta sa joace în telenovele pentru bani; nu pot sa-i acuz”, remarca Ion Caramitru. “Exista si o explicatie mai realista pentru alegerea lor: se fac foarte putine filme. Însa o asemenea alegere poate influenta cariera unui actor. În plus, marea majoritate a sitcomurilor nu sunt nascute în România, sunt niste importuri, niste emisiuni create dupa niste tipare”, argumenteaza el.

În ceea ce îl priveste, recunoaste ca nu va juca niciodata în astfel de seriale: “Nu-mi plac. Nu ma prind. Nu ma intereseaza forma asta de simulacru, de îngurgitare cu pilula a unor scenarii care nu spun nimic. Nu ma intereseaza aceste însailari, aceste posibile actiuni, în centrul carora se misca personaje «fara carne», cum obisnuim noi sa spunem”, adauga Caramitru.

"Daca joc lânga un prost, devin si eu prost"

Mai tânarul Marius Manole, angajat al Teatrului National din Bucuresti (TNB) din 2004, colaborator al mai multor teatre din Capitala, marturiseste ca i s-au facut doua propuneri sa joace în telenovele, dar nu a raspuns invitatiilor. N-a dat nicio explicatie, pentru ca nu obisnuieste sa se justifice.

Pur si simplu, avea atunci alte prioritati. A precizat însa ca nu joaca în telenovele, nu pentru ca are ceva împotriva lor, ci pentru ca-i este frica. “Mi-e frica, pentru ca publicul care vine la teatru ar putea sa ma confunde cu personajul din serialul respectiv. Si înca ma descurc cu banii câstigati din teatru, înca nu mor de foame. Înca mai pot sa rezist doi-trei ani. Însa nu bag mâna-n foc ca n-o sa joc vreodata.

Problema jocului în telenovele e ca actorii sunt pusi fata în fata cu niste oameni neprofesionisti. Si atunci le scade si lor nivelul. Daca joc lânga un prost, devin si eu prost, automat. Apoi mai e vorba despre o falsa mediatizare. Or eu nu vreau sa fiu o imagine. Nu vreau sa mor ca o imagine. Ca actor, trebuie sa fii neutru în viata personala”, mai spune Manole.

Pe de alta parte, e convins ca un actor de telenovele are nevoie de multa putere ca sa stie ca repeta “pentru ceva ce nu e performant”. Actorii sufera din aceasta cauza, motiveaza el, pentru ca într-o telenovela se filmeaza pe fuga, nu e ca la film, sa se traga cinci-sase duble.

“Mai e un aspect, cum a spus si Oana Pellea: poti sa joci prost un Hamlet pe scena, sau sa interpretezi excelent un personaj de telenovela, vezi cazul lui Visu. Asadar actorii din telenovele au o mare putere. Ei fac acest compromis pentru bani, ca viata-i viata si viata trece. Apoi, e clar ca nivelul unei telenovele e crescut si de calitatea actorilor. De lucrul asta si-au dat seama si televiziunile si au început sa faca oferte marilor actori”, conchide Manole.

Graba din telenovele strica performanta

Mircea Albulescu a terminat cursurile Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica, la clasa profesorului Aura Buzescu, în 1956. De atunci, a creat aproximativ 70 de roluri de teatru, alte 70 de roluri în filme aparute pe marile ecrane si aproximativ 40 de roluri în filme de televiziune. Ca profesor universitar, a modelat actori precum Irina Movila, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Alex Jitea, Dragos Bucur, Irina Cojar sau Alexandra Velniciuc.

Albulescu spune ca n-a jucat niciodata într-o telenovela. Pe de alta parte, însa, nu poate nimeni sa condamne un actor care joaca într-o telenovela, pentru ca el are “cel putin un motiv tragic, si anume lipsa de bani”.

"La urma urmei munceste, pentru ca putea sa fure pentru bani, putea sa ucida pentru bani. Iar daca ar fi si angajat al unei televiziuni, atunci ar fi si obligat sa joace în telenovela aparuta la televiziunea respectiva”, explica Albulescu, care adauga ca destinul unui actor nu poate fi influentat de jocul într-o telenovela.

“În acelasi timp, as vrea sa va dau un exemplu: uitati-va la diferenta dintre un comic – cel care stârneste râsul numai când apare, fara sa spuna o vorba – si un actor care joaca comedie – cel care cu o seara înainte a jucat tragedie si a facut publicul sa plânga, iar acum îl face sa râda. Asta e actorul.

Personalitatea unui actor este de a fi mereu altul. Or, telenovela foloseste personalitatea actorului însusi care trebuie sa înlocuiasca personalitatea personajelor”, mai spune Albulescu, care aminteste ca actorul trebuie sa vina la teatru cu o ora si jumatate înainte, „pentru a uita sa fie el însusi”. „El are nevoie de timp pentru a intra în pielea personajului pe care-l joaca, asa cum are nevoie de timp sa iasa din pielea aceluiasi personaj.

De aceea si exista un obicei foarte frumos în comedia franceza, prin care artistul, la sfârsitul reprezentatiei, se retrage un timp în cabina lui si destupa o sticla de sampanie. El are nevoie de acest timp pentru a se întoarce la propria existenta”, conchide actorul.

"Nu judecati actorii care fac acest compromis!"

Dan Puric a absolvit în 1985 Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale” din Bucuresti, la clasa regretatului profesor universitar Dem Radulescu.

Activitatea sa de actor si regizor l-a facut celebru în tara si strainatate, unde a prezentat spectacole ca “Toujours l’amour”, „Made in Romania”, „Costumele” sau „Don Quijote”. Puric declara ca pentru el a nu juca în telenovele este un simplu gest de curatenie spirituala, „un act de minima toaleta”, însa, pe de alta parte, si-ar jigni colegii care vor sa câstige mai multi bani, numai de dragul „exercitiilor de moralitate”.

„Este un compromis de supravietuire pâna la urma. Sa nu uitam ca telenovelele sunt un import. Ar trebui facut un studiu despre acest fenomen, important este sa aflam de ce se fac telenovele în tarile din lumea a treia, de ce sunt cerute asemenea seriale.

E drept ca eu mai bine curat toalete decât sa fac asa ceva, dar nu trebuie judecati actorii, care joaca si ei ce li se cere, ci directorii de televiziune care aduc asemenea importuri, transformând o hrana spirituala în furaje, niste filme în care ajung sa joace mult mai bine neprofesionistii decât actorii adevarati. Iar actorii n-au de unde sa stie lucrurile astea, pe ei îi intereseaza sa traiasca, pentru ca asta e realitatea: n-au, saracii, din ce sa traiasca.

Bineînteles ca sunt actori care au alergie la telenovele, dar sunt si altii care n-au din ce sa traiasca. Pe urma mai sunt si actorii tineri care se transforma în tampax, în detergent, în orice, numai sa câstige un ban, putini dintre ei mai au constiinta profesionala. Dar pentru mine, Dan Puric, a nu juca într-o telenovela e un act de minima toaleta”, afirma, fara drept de apel, Puric.

"Telenovela, o forma de sinucidere"

Marcel Iures, care a obtinut de doua ori premiul UNITER pentru cel mai bun actor, spune ca nici macar nu-si poate pune problema sa joace în telenovele. “Sunt deplorabile, sunt niste surogate. Cine ar vrea sa se uite la aceste lucruri groaznice? Problema e cum sa educi gustul publicului, sau, cel putin, cum sa scrii un scenariu bun de telenovela.

Ce se scrie acum nu reprezinta niste scenarii, ci niste bâlbâieli, niste improvizatii. E o adevarata desfigurare, actorii nu se identifica deloc cu personajele pe care le joaca. Se vede ca totul e «din plastic», ca mustatile sunt false”, arata Iures, care mai spune ca exista totusi, printre telenovelele straine, unele “suportabile, dar si alea sunt false”.

Actorul crede ca nu lipsa banilor îi determina pe artisti sa joace în aceste seriale, ci mai degraba lipsa de repere, o anumita “ratacire”, “un fel de forma de sinucidere”. “Cum spunea si Arghezi acum vreo 80 de ani, «o balta statatoare a purulentei»…”, comenteaza, dezamagit, Marcel Iures, care îndeamna, cel putin, la o realizare mai atenta a scenariilor de telenovele. “Scenariul e o chestiune serioasa, de care se ocupa scriitorii profesionisti, nu poti sa faci asa ceva la nivel de patachina.”

"E un nivel precar"

Victor Rebengiuc, membru al trupei Bulandra de peste cincizeci de ani, este cunoscut publicului larg din intepretarile fara cusur ale unor roluri de teatru precum Stefan Tipatescu din “O scrisoare pierduta”, în montarea Liviu Ciulei, sau roluri de film precum Ilie Moromete din „Morometii” lui Stere Gulea sau Tanase Scatiu din filmul lui Dan Pita.

A fost rector al Universitatii “I. L. Caragiale” din Bucuresti în perioada 1990-1996, director al Teatrului Bulandra între anii 1996-1998, iar în 2004, a fost declarat actorul anului, alaturi de Maia Morgenstern.

Rebengiuc spune ca telenovela este un gen care pur si simplu nu-l intereseaza si ca nu a avut nici macar curiozitatea sa urmareasca o telenovela. “Nici pe mine, nici pe sotia mea nu ne intereseaza acest gen de seriale. Se promoveaza asa-zisele vedete, nu actori profesionisti.

E un nivel precar. Mi s-au facut si mie propuneri, dar le-am refuzat. Sigur ca sunt si actori buni care joaca în telenovele, probabil pentru bani, poate ca se plateste mai bine, dar nici asta nu stiu. Nu pot sa-i acuz, nici sa-i scuz. În ce ma priveste, refuz rolurile proaste, piesele proaste – de film si de teatru – si regizorii care nu spun nimic”, a conchis actorul.

"Telenovelele sunt deplorabile, sunt niste surogate. Cine ar vrea sa se uite la aceste lucruri groaznice? Problema e cum sa educi gustul publicului sau, cel putin, cum sa scrii un scenariu bun de telenovela"
Marcel Iures
actor

"Nu ma intereseaza forma asta de simulacru, de îngurgitare cu pilula a unor scenarii care nu spun nimic. Nu ma intereseaza aceste însailari, aceste posibile actiuni, în centrul carora se misca personaje «fara carne»!"
Ion Caramitru
actor

"Sunt si actori buni care joaca în telenovele. Nu pot sa-i acuz, nici sa-i scuz. În ce ma priveste, refuz rolurile proaste, piesele proaste – de film si de teatru – si regizorii care nu spun nimic"
Victor Rebengiuc
actor

"Personalitatea unui actor este de a fi mereu altul. Or, telenovela foloseste personalitatea actorului însusi care trebuie sa înlocuiasca personalitatea personajelor"
Mircea Albulescu
actor

"Sunt actori tineri care se transforma în tampax, în detergent, în orice, numai sa câstige un ban"
Dan Puric
actor

"Înca ma descurc cu banii câstigati din teatru, înca nu mor de foame."
Marius Manole
actor

Source: Adevarul.ro

GALA / Revista Flacara, în asteptarea centenarului

25-11-2008

"În anul 2011 vom împlini 100 de ani de existenta", a anuntat luni seara George Arion, directorul general al publicatiilor Flacara si amfitrion al Galei Premiilor Flacara, alaturi de actrita Bianca Brad.

În Sala Amfiteatru a Teatrului National din Bucuresti au rasunat timp de aproape doua ore "vorbe gigantice", asa cum s-a exprimat Marcel Iures, despre oameni pasionati de munca lor. Au fost oferite trofee pentru realizari semnificative în opt domenii, literatura (Nichita Danilov), teatru si film (Irina Petrescu), muzica (Grigore Lese), arte plastice (Vladimir Zamfirescu), stiinta (Vintila Mihailescu), jurnalism (Catalin Tolontan), management (Aurel Pavel) si sport (Bogdan Lobont), dar si Marele Premiu Falcara, decernat actorului Marcel Iures. Atmosfera încarcata de emotiile premiantilor a fost destinsa de George Arion, care le-a adus laureatilor la cunostiinta motivele pentru care se numara printre cei alesi. Astfel, portarului Bogdan Lobont i-au fost recunoscute eforturile în postura de "Pisica printre câini, pe acoperisul fierbinte al Nationalei", referire la porecla sub care este cunoscut printre microbisti, iar scriitorul Nichita Danilov a dezvaluit ca întotdeauna a stiut ca are noroc sa poarte numele unui mare poet român, de vreme ce i s-a oferit un trofeu cu mentiunea "pentru ca întotdeauna e nevoie de un Nichita". Iures, apaludat minute în sir de cei prezenti, a parat avalansa cuvintelor de bine marturisind ca nu stie ce sa spuna "pentru ca ar trebui sa neg sau sa ma împaunez, ceea ce nu este cazul".

Source: Jurnalul.ro

Marcel Iures primeste Marele Premiu Flacara

25-11-2008

Actorul Marcel Iures, care primit Marele Premiu "Flacara" in cadrul unei gale organizate, luni seara, la Teatrul National Bucuresti, a declarat ca este onorat de aceasta distinctie, spunand ca revista respectiva este etalonul bunului simt, informeaza Agerpres.

"Nu sunt interpret, sunt creator, si e o mare capcana sa rezisti timpului. Ma onoreaza acest premiu, pentru ca Flacara este confidenta anumitei masuri, a bunului simt", a spus Marcel Iures, distins cu Marele Premiu pentru un "mare actor".

Premiile "Flacara" sunt oferite pentru realizari semnificative in domeniile: literatura, teatru si film, muzica, arte plastice, stiinta, jurnalism, management si sport, la acestea adaugandu-se si Marele Premiu, acordat unei personalitati reper pentru romani.

Celelalte personalitati premiate au fost Nichita Danilov - la sectiunea literatura, "fiindca intotdeauna este nevoie de un Nichita", Irina Petrescu - la teatru si film, pentru o "actrita fina, fragila, energica si sensibila", Grigore Lese - la muzica, pentru un "ostean la portile cerului", Vladimir Zamfirescu - la arte plastice, pentru ca "arata o alta fata a sfinteniei", Vintila Mihailescu - la stiinta, pentru ca "exclama mereu Ecce homo", Aurel Pavel - la management, pentru ca este un "ghid al voiajelor ideale" si Bogdan Lobont - la sport, pentru o "pisica printre 'caini' pe acoperisul fierbinte al Nationalei".

Jurnalistul Catalin Tolontan este singurul distins cu un premiu Flacara 2008 care nu a fost prezent pentru a-si primi distinctia.
Trofeul calitatii intitulat "Fierul de cristal", realizat de artistul plastic Dan Bancila, a fost decernat Bancii Bancpost.

Cea de-a XIV- a editie a premiilor Flacara a fost prezentata de actrita Bianca Brad si jurnalistul George Arion, iar fondul muzical a fost asigurat de cei patru tenori ai trupei Distincto.

Source: Stilfeminin.ro

Iures a obtinut Premiul Flacara

25-11-2008

Ieri, 24 noiembrie, a avut loc, la Sala Amfiteatru a Teatrului National Bucuresti, marea Gala a Premiilor Flacara. Acestea sunt oferite pentru realizari semnificative în opt domenii: literatura, teatru si film, muzica, arte plastice, stiinta, jurnalism, management si sport. Anul acesta, Marele Premiu Flacara i-a fost decernat actorului Marcel Iures, care a reusit sa arate tuturor ca este un actor desavârsit.

Source: Click.ro

Zilele „Eugen Ionescu“ la Slatina

24-11-2008

La Slatina se desfasoara, saptamâna aceasta, Zilele „Eugen Ionescu“. Aflat la a XVIII-a editie, evenimentul cultural este organizat de Consiliul Judetean Olt si Primaria Slatina, în colaborare cu Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, Muzeul Judetean, Societatea Culturala „Eugen Ionescu“, Biblioteca Judeteana „Ion Minulescu“, Scoala Generala „Eugen Ionescu“ si cu Teatrul Municipal „Eugen Ionescu“. Miercuri, la ora 12.00, se va face un pelerinaj la statuia lui Eugen Ionescu, moment intitulat „La brat cu teatrul prin oras“. În aceeasi zi la 12.30 va avea loc, la Casa Casatoriilor, simpozionul national „Acasa la Eugen Ionescu“, cu participarea unor mari personalitati ale lumii teatrale românesti. Tot miercuri va avea loc lansarea cartii „Istoria literaturii române.
Dramaturgia“, de Mircea Ghitulescu, Editura Academiei si Tracus Arte. Joi, Muzeul Judetean Olt va fi gazda unei auditii cu public a spectacolului radiofonic „Pietonul vazduhului“ de Eugen Ionesco cu participarea actorilor Marcel Iures, Sanda Toma, Mihai Dinvale, Florin Anton si Ionut Kivu. Tot joi, la ora 18.00, la Biblioteca Judeteana „Ion Minulescu“ va avea loc o expozitie de carte, ziare si documente legate de numele lui Eugen Ionescu. De asemenea, se va desfasura si un eveniment artistic interactiv denumit „De la litera la cuvânt“, realizat de „Art Club Junior“ ce cuprinde elevi ai Scolii Generale „Eugen Ionescu“ Slatina. În ultima zi a actiunii, vineri, la ora 18.00, va avea loc în sala de festivitati a Colegiului National Vocational „Nicolae Titulescu“ Slatina deschiderea stagiunii teatrale 2008-2009, fiind prezentat spectacolul „Mobila si durere“ de Teodor Mazilu, montat la Teatrul Municipal „Eugen Ionescu“ Slatina.

Source: GDO.ro

Iures la Flacara

24-11-2008

Ceremonia care il va anunta castigator pe Marcel Iures, pentru Marele Premiu Flacara, va avea loc azi, la Teatrul National Bucuresti, incepand cu ora 19.00, in cadrul Galei Premiilor Flacara. La fel ca in fiecare an, Publicatiile Flacara vor premia cele opt domenii importante: literatura, teatru si film, muzica, arte plastice, stiinta, jurnalism, management si sport.

De-a lungul timpului, revista Flacara a premiat peste 350 de personalitati, oameni care reprezinta adevarata enciclopedie a valorilor Romaniei contemporane, oameni care au modelat istoria si cultura unei natiuni. Laureatii Galei Premiilor Flacara sunt: Nichita Danilov - Literatura, Irina Petrescu - Teatru si Film, Grigore Lese - Muzica, Vladimir Zamfirescu - Arte plastice, Vintila Mihailescu - Stiinta, Catalin Tolontan - Jurnalism, Aurel Pavel - Management, Bogdan Lobont - Sport si Marcel Iures - Premiul Flacara. Marcel Iures este fara indoiala unul dintre cei mai charismatici si indragiti actori de teatru si film, cu opinii exprimate transant si memorabil, despre arta si despre ceea ce traim cu totii.

Source: Ziua.ro

Marcel Iures, marele laureat al "Galei Flacara"

23-11-2008

Renumitul actor va primi Marele Premiu Flacara, editia 2008, în cadrul unei ceremonii care va avea loc mâine, în Sala Amfiteatru a Teatrului National Bucuresti.

În lunga sa cariera, Marcel Iures (57 de ani) a primit de doua ori distinctia de cel mai bun actor român.

De zece ani, Iures este presedintele Fundatiei Cultural Artistice Teatrul Act, iar din 2001 este si presedintele Festivalului de Film Independent "Anonimul".

Premiile Flacara se acorda în fiecare an celor mai importante personalitati din opt domenii: literatura, teatru si film, muzica, arte plastice, stiinta, jurnalism, management si sport. În cadrul ceremoniei, se acorda un mare premiu si o distinctie pentru excelenta în afaceri - "Fierul de cristal".

Laureatii Galei Flacara 2008:

Literatura – Nichita Danilov

Teatru si Film – Irina Petrescu

Muzica – Grigore Lese

Arte Plastice – Vladimir Zamfirescu

Stiinta – Vintila Mihailescu

Jurnalism – CatalinTolontan

Management – Aurel Pavel

Sport – Bogdan Lobont

Marele Premiu Flacara – Marcel Iures

Un amanunt interesant al premiilor "Flacara" este ca o personalitate poate primi premiul o singura data în cariera.

Source: EVZ.ro

Marcel Iures, marele premiu la gala Flacara, editia 2008

23-11-2008

Marele premiu Flacara va fi decernat, anul acesta actorului Marcel Iures, în cadrul Galei Premiilor Flacara, editia 2008 – by ButanGas, cele mai vechi si mai cunoscute distinctii din presa româneasca.

Evenimentul va avea loc luni, 24 noiembrie, în Sala Amfiteatru a Teatrului National Bucuresti, începând cu ora 19:00. Marcel Iures este fara îndoiala unul dintre cei mai charismatici si îndragiti actori de teatru si film de la noi, cu opinii exprimate transant si memorabil, despre arta sa si despre ceea ce traim cu totii.

Premiile Flacara sunt oferite pentru realizari semnificative în opt domenii: literatura, teatru si film, muzica, arte plastice, stiinta, jurnalism, management si sport. În cadrul Galei se decerneraza si Marele Premiu Flacara, unei personalitati reper pentru poporul român. De-a lungul timpului, revista Flacara a premiat peste 350 de personalitati, oameni care reprezinta adevarata enciclopedie a valorilor României contemporane. Oameni esentiali. Oameni puternici. Oameni care au modelat istoria si cultura unei natiuni. Laureatii Galei Premiilor Flacara, editia 2008 – by ButanGas sunt:

Literatura – Nichita Danilov
Teatru si Film – Irina Petrescu
Muzica – Grigore Lese
Arte Plastice – Vladimir Zamfirescu
Stiinta – Vintila Mihailescu
Jurnalism – CatalinTolontan
Management – Aurel Pavel
Sport – Bogdan Lobont
Marele Premiu Flacara– Marcel Iures

Cu ocazia Galei, BancPost va primi trofeul calitatii “Fierul de Cristal”

Source: Libertatea.ro

Marcel Iures ia marele premiu la Gala Premiilor Flacara, editia 2008

21-11-2008

Marele Premiu Flacara va fi decernat, anul acesta actorului Marcel Iures, in cadrul Galei Premiilor Flacara, editia 2008, de ButanGas. Premiile Flacara se acorda in fiecare an in opt domenii: literatura, teatru si film, muzica, arte plastice, stiinta, jurnalism, management si sport. Evenimentul va avea loc luni, 24 noiembrie, in Sala Amfiteatru a Teatrului National Bucuresti, incepand cu ora 19:00.

Marcel Iures este, fara indoiala, unul dintre cei mai charismatici si indragiti actori de teatru si film de la noi, cu opinii exprimate transant si memorabil, despre arta sa si despre ceea ce traim cu totii.

Laureatii Galei Premiilor Flacara, editia 2008, de ButanGas sunt:

Literatura – Nichita Danilov
Teatru si Film – Irina Petrescu
Muzica – Grigore Lese
Arte Plastice – Vladimir Zamfirescu
Stiinta – Vintila Mihailescu
Jurnalism – CatalinTolontan
Management – Aurel Pavel
Sport – Bogdan Lobont
Marele Premiu Flacara – Marcel Iures

In fiecare an, Publicatiile Flacara si Fundatia "Premiile Flacara" organizeaza Gala Premiilor Flacara in care sunt oferite premii pentru realizari semnificative in cele opt domenii precum si Marele Premiu Flacara decernat unei personalitati reper pentru poporul roman.

De-a lungul timpului, revista Flacara a premiat peste 350 de personalitati, oameni care reprezinta adevarata enciclopedie a valorilor Romaniei contemporane. Oameni esentiali. Oameni puternici. Oameni care au modelat istoria si cultura unei natiuni.

Source: Hotnews.ro

Fantoma Brailei, platou de filmare

12-11-2008

Regizorul peliculei, Lucian Georgescu, scenarist si producator la aceasta productie, afirma ca a ales Braila pentru farmecul arhitectural al centrului istoric. Personajele principale sunt interpretate de Marcel Iures si Mihaela Sîrbu. În roluri episodice apar Bujor Macrin si Mihaela Trofimov de la Teatrul „Maria Filotti”. Din 3 noiembrie, strazile centrale ale orasului cu salcâmi, cum l-a nemurit în proza Mihail Sebastian, sunt scene de film pentru „Tatal Fantoma”. Pelicula poarta semnatura tânarului regizor Lucian Georgescu, deopotriva scenarist si producator în acest debut în lumea lung-metrajului. Filmul face parte din „Trilogia Fantomei” în care sunt incluse si „Amintirile casei-fantoma” si „Întoarcere în Transilvania”. Scenariile povestirilor sunt realizate în colaborare cu Barry Gifford, Robert Ralston, Tudor Voican. Co-producator este Joachim von Vietinghoff, iar directorul de imagine este Liviu Marghidan care a lucrat cu regretatul Cristian Nemescu la „California Dreamin’”. Filmul este produs de Generic Audiovizual (GAV) – Romania si Von Vietinghoff Film Productions; este realizat cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si al Programului Media al Uniunii Europene. Imaginile, puse la dispozitie personal de regizor, reproduc secvente din timpul filmarilor brailene si au fost realizate de Marius Donici. „O bomba genetica a explodat în sângele românilor” Într-un moment când se filma în preajma Bibliotecii Judetene, Lucian Georgescu ne-a dezvaluit cu amabilitate motivul pentru care a ales urbea noastra: „De ce filmam la Braila... E un loc generic... Filmul este povestea mai multor generatii, si una dintre teme este ruptura, prapastia – ce zic eu, ce prapastie... – neantul dintre oamenii care au populat cândva tara asta si cei de astazi. Si lucrul asta se vede cel mai bine în cladiri. Pentru Robert Botto, personajul principal interpretat de Marcel Iures, este un imens semn de interogatie: unde sunt cei care au facut bijuteriile de cladiri pe care le aveti în centrul vechi si cum au putut fi ei înlocuiti cu cei care schilodesc astazi tara cu termopane si plastice. Si asta nu se refera doar la Braila, asta este valabil pentru toata România! Nu poti sa întelegi cum a reusit poporul român, timp de secole, sa faca niste bijuterii din lemn si din barda, si astazi sa-si faca garduri din sticla de pet de coca-cola. Unde s-a dus spiritul, unde s-au dus oamenii, cum a putut fi posibil asa ceva, si nu este vorba nici de 50 de ani de comunism si nici de tancurile rusesti, nici de nimica... Cred ca este altceva, o bomba genetica care a explodat în sângele românilor, pentru ca nu putem sa dam vina doar pe istorie. Daca te uiti la sârbi si la altii, la greci sau la popoarele aneantizate de bombe cum sunt japonezii, cum au putut sa ne stearga pe noi? Iar Braila este aleasa în acest film tocmai pentru ca este unul dintre cele mai frumoase orase din România, din punct de vedere al centrului istoric... Da, cel putin la fel de frumos ca Timisoara, ca Sibiul, ca Brasovul, ca Sighisoara, ca marile orase istorice ale tarii... si, totusi, zici ca a explodat aici bomba atomica! Iar filmul are o subtema care se leaga de asta. Daca vreti, în doua vorbe, «imobiliarul», ca sa zic asa, între ghilimele, ne-a adus la Braila. De ce? Aici e prima cladire de beton armat din Europa, daca nu ma-nsel, facuta de Saligny, unde sunt blocurile alea. Aici sunt niste biserici absolut senzationale, catedrale cum de-abia gasesti în Modica Alta, în Sicilia asa ceva... Am zis de Sicilia pentru ca acolo se pastreaza barocul, o zona unde, ca si în cazul Brailei, a «încremenit» istoria. Si te uiti, pe de alta parte, la porcariile, la asa-zisele lacase de cult, pe care le construiesc actualii locuitori ai unui pamânt pe care nu-l mai întelegi si nu mai întelegi nici daca stramosii nostri nu au fost niste extraterestri care au locuit tara asta în secolul XIX si începutul secolului XX. Noi suntem urmasii aborigenilor pe care aia i-au, sa zic, fertilizat si dupa aia au parasit locurile astea? Pentru ca asa arata totul. Si aici nu-i vorba numai de Braila, ci e valabil de toata tara. Dar asta e, ca sa zic asa, peisajul filmului care va fi, pâna la urma, o comedie absurda, nu e vreo lamentare istorica. Iar Braila e, cum sa zic, ca un studio de film BBC noaptea. Daca te plimbi pe strazile orasului vechi, cu ceata, cum e perioada asta frumoasa pe care am prins-o noi acum, este absolut superb. Apropo, filmul se cheama «Tatal fantoma» si orasul asta e pe jumatate fantoma, de-aia am filmat aici”. Mai mult, Lucian Georgescu subliniaza: „Motivul pentru care suntem aici sunt constructiile. Sunt niste cladiri si niste locuri absolut incredibile din punct de vedere al peisajului urban. Ma bucur ca am descoperit Braila, cel putin «fictiunea» Braila. De altfel, stiu niste povesti fabuloase de la un brailean pe care îl iubesc, profesorul meu de scenaristica, Dumitru Carabat. Daca as fi un editor brailean le-as publica mâine”. Subiectul: povesti bizare, combinatie de straniu si romantic Pelicula urmeaza a fi lansata în toamna anului 2009. Filmarile primului episod al trilogiei sunt prevazute a dura pâna la sfârsitul acestui an; locurile de filmare includ Bucovina, Braila, Budapesta si Statele Unite. Scenariul, scris de Lucian Georgescu, are la baza o povestire de Barry Gifford. Filmul spune povestea lui Robert Botto, descendent si biograf al faimosilor frati Traum: Rudolph, scriitorul si Samuel, cândva gangster în Chicago. Cu o viata personala în deriva, Robert decide sa caute aventura, calatorind mai întâi la Viena si Budapesta, apoi în Transilvania si Bucovina. Aici o intâlneste pe Tanya – dispusa sa îl sprijine în cautarile sale. Lumea pe care o descopera este o combinatie de straniu si romantic, povesti bizare din trecut si secrete întunecate de istorie. Robert Botto se îndragosteste la propriu si la figurat de Lumea Veche. Rolul principal în „Tatal Fantoma” apartine lui Marcel Iures. „Tanya” este interpretata de tânara actrita Mihaela Sîrbu. În alte roluri apar Valer Dellakeza, Mihai Constantin, Vitalie Bantas, Mirela Oprisor, Maria Teslaru, Emilia Dobrin, dar si Bujor Macrin si Mihaela Trofimov – actori ai Teatrului „Maria Filotti”, precum si Mimi Branescu, actor si scenarist; spectacolul „Tablia de la capatul patului”, cu scenariul lui Cornel-Mimi Branescu, a fost jucat cu succes pe scena braileana în regia lui Radu Nichifor. Filmarile brailene sunt programate pâna spre finele lunii.

Source: Ziaruldebraila.ro

Creatorul de teatru Act

11-11-2008

Un Marcel Iures cum n-ati mai vazut niciodata! Oarecum incurcat, emotionat peste masura. Isi framanta mainile, nu-si gaseste cuvintele, zambeste in gol. Prietenii stiu de ce! Este in cel mai frumos rol al vietilor sale: Facatorul de Teatru Act. Ajuns, uite, la "venerabila" varsta de 10 ani. Si asezat, de public, actori sau critici, ca reper al sublimului. Pe scena si nu numai. Mai nou, daca lucrurile se intampla ca la Act, e de bine! "Practica mineritul, sub pretext ca fac arta".

Teatrul Act s-a nascut, ca toti mantuitorii sufletelor noastre, intr-un fel de grota. O piv nita de pe Calea Victoriei 126. Fosta trezorerie de banca, adapost antiatomic, beci al Securitatii. Si unde s-au adunat, ca sa-si tina de frig, la inceput, dupa scandalul de la Teatrul Odeon, din 1994, Marcel Iures, Alexandru Dabija si vreo 22 de prieteni: "Lucrurile au intrat in zona miracolelor, dincolo de logica, lege, real. S-a creat un proiect si am primit 55.000 de dolari, de la Connex. Bani pe care, evident, am inceput sa-i muncim.

La Act sunt oameni care, de fapt, practica mineritul, sub pretext ca fac arta. Stau in subteranele teatrului 17 ore pe zi, la lumina artificiala si oxigen portionat. Pentru ca au inteles ceva: e suficient sa aprinzi un chibrit si lumea vine sa se incalzeasca", povesteste Marcel Iures.

Comoara din pivnita

In zece ani, Act si-a luminat pivnitele, cu gratie: teatru, biblioteca, ceainarie, seri de lectura, concerte, expozitii. Si, peste toate, un pian. O bijuterie, mai exact. Un Steinway & Sons, model B-211, de 64.500 de euro. Tot o nebunie, sa aduci asemenea comoara intr-un beci! Dar ce nu face Marcel Iures cand il ia cu febra, din lipsa de muzica, de pilda, intre doua festivaluri George Enescu, in Romania. "Intr-o luna si jumatate am adunat toata suma. In mintea sponsorilor cred ca a fost ceva de genul: asta-i nebun, dati-i banii, sa scapam de el!"

"Dupa cat de mare e temperatura din sufletul tau" Asemeni tuturor celor petrecute din iubire, Teatrul Act este dincolo de bine si de rau. O aventura, o nebunie, utopie curata. Nu-i gasesti o schema logica nici s-o cauti cu lumanarea. Si, totusi, cum poate fi gestionat un asemenea proiect, ca sa ajunga la performant ele actuale? Tot ca-n iubire, sus tine Marcel Iures, adica simtind: "Habar nu aveam cum se traieste fenomenul asta, l-am deprins din mers. El se conduce dupa cum simti, cu intuitie, nu cu tehnici de management. Si simtitul asta, cu finete si stralucire de diamant, cum functioneaza? "Dupa cat de curat esti, dupa cat de mare e temperatura din sufletul tau, din oase, din creier..."

Source: Revistaflacara.ro

Marcel sau cu si despre Iuresul Teatrului Tanar

08-11-2008

Marcel Iures a vorbit pentru tinerii Generatiei 2.0 despre simbolul izolarii sociale, despre evolutia tinerilor actori romani si despre conceptul de festival.

In centrul oricarui fenomen cultural se afla persoana, nici functia, nici gradul, nici influenta lui sociala. Persoana, PUR SI SIMPLU. Dar se ajunge greu acolo.

BizCampus.Ro: Referindu-ne la piesa prezentata in aceasta seara, Camera de Hotel - O Trilogie, in ce masura considerati ca aceasta camera de hotel, ca simbol al inchiderii in sine, reprezinta o expresie a unei societati in care cetatenii isi traiesc crizele personale fara a se mai uita in jurul lor?

Marcel Iures: Textul lui Barry Gifford nu vorbeste direct despre asta - textul este scris pentru televiziune si vorbeste despre ce e in lume, o lume care nu are nevoie sa fie coagulata in jurul acestui lucru - ea contine mult mai multe - sigur, cazurile sunt iesite din comun dar daca ne uitam in jur, ele par la ordinea zilei - tipul acesta de alienare, de aproximatie in viata, de nevoie disperata de a-ti gasi un drum, de a deveni dependent dar coerent de viata pe care o duci. Sunt oameni neajutorati, o buna parte, marea parte dintre ei, oameni loviti de ceva. In sensul acesta, da, este o reprezentare a lumii in care traim.

Din punct de vedere cantitativ, se pare ca sunt mai multi bolnavi decat oameni sanatosi. Aici lucrurile se schimba, in orice discutie care are la baza grija sau coexistenta in societate cantitatea de lacrimi pe care trebuie sa o stergi in zilele noastre pare fara sfarsit, incomensurabila. Cred ca ar trebui usor usor, mutat interesul, vorbesc de viata reala, nu atat in a sterge toate lacrimile ci in a nu le mai provoca.

Orice actor este un om extrem de vizibil - cand se mai si urca pe scena si se aprind luminile - e gigantic!

T.I.: Legat de aceasta viziune a tinerilor catre societate, in ce masura sunt tinerii actori de astazi constienti de forma de responsabilitate sociala a rolului lor si cat de mult mai putem vorbi de un spirit al generatiei?

M.I.: Generatiile sunt la locul lor pentru ca sunt lasate de natura - responsabilitatea, ea nu vine neaparat numai din profesie, ea vine din educatie, din faptul ca esti descendentul unor predecesori care se presupune ca ti-au transmis niste reguli, macar 2, 3 daca nu 7 sau 10 dar daca adaugam profesia la responsabilitate - fara discutie ca ea este in pachetul acesta.

Orice actor este un om extrem de vizibil - cand se mai si urca pe scena si se aprind luminile - e gigantic! Devine model, e in ochii tuturor si atunci se naste ideea de examen in fiecare seara in fata publicului. Pentru ca oricat ai fi tu ascuns de un personaj, omul tot se vede si el se vede nu numai pe scena ci si dupa ce cobori de pe scena. Deci responsabilitatea e enorma.

BizCampus.Ro: Din anul 2004, sunteti implicat in Festivalul de Film Independent Anonimul. Cat de mult credeti ca privesc tinerii teatrul ca o cariera de sine statatoare sau doar ca pe o rampa de lansare spre cinematografie?

M.I.: Cred ca tinerii care sunt sanatosi si normali - nu zic ca ceilalti sunt anormali - si am folosit aceste doua vorbe pentru a defini un om care este dedicat, ca sa definesc un grup de oameni care au o vocatie, se tin de ea si o respecta si continua. Exista oameni care nu au o vocatie reala, se prefac doar ca sunt actori - si unii si ceilalti tintesc un scor, scor care, in primul caz, e bucuria unei profesii, bucuria ca apartin unei culturi, mergi pana la capat deci evoluezi, te dezvolti intr-o continuitate. La ceilalti este vorba de o prefacatorie - necazul e ca o buna parte din cei care doar se prefac ocupa locul.

Aici, scoala ar trebui sa fie un pic mai ferma - vorbesc de invatamantul universitar de arta dar si scoala, in general, trebuie sa fie un pic mai ferma si mai limpede in a discerne intre oameni cu valori si vocatie si unii care sunt rataciti. Fara indoiala, un actor autentic care a platit toate preturile are toate sansele in fata lui de a deveni un actor de film. La noi inca nu exista o scoala de film - toti marii nostri actori de film au fost mari actori de teatru - noi avem o scoala de teatru inca foarte, foarte puternica.

Ideea de festival reprezinta acum un surogat de sarbatoare pe banii statului - eu cred mai tare in ideea de iarmaroc!

BizCampus.Ro: In cadrul acestui festival, diversitatea si diversificarea au primat. Au fost prezentate spectacolele romanesti de top, piese straine, teatrul independent - underground, spectacolele de dans, workshop-urile, lansarile de carte. Cat de mult credeti ca aceasta diversitate de evenimente poate sa atraga mai mult si, implicit, sa educe gusturile publicului roman?

M.I.: Este evident ca diversitateta acopera tot - e pretutindeni - problema e ca ea apare doar atunci cand o vedem noi!

BizCampus.Ro: Ideea acestei diversificari cred ca se refera la faptul ca nu se practica in mediul de zi cu zi al teatrului - de exemplu, daca ne referim la ce se intampla zilnic, doar spectacolele romanesti de top sunt mediatizate si catre acelea se duce lumea - rar merg oamenii, pur si simplu, la workshop-uri despre teatru sau la lansari de carti despre teatru. Si aici festivalul vine cu o umbrela dar e pacat ca acest lucru se intampla doar cand e festival.

M.I.: Exact acest lucru voiam sa-l mentionez - aceasta este meteahna oricarui festival - de asta sufera toate festivalurile - faptul ca isi aroga, isi scriu pe frunte ca doar ele cautioneaza si decid o data pentru totdeauna, o data pe an, la 2 ani, ce e valoros si ce nu. Eu cred ca un festival trebuie in primul rand sa discearna ca sa poata sa vorbeasca raspicat in sensul acesta.

Dar mai este ceva care este peste festival - este valoarea de zi cu zi de care aminteai si festivalul nu poate sa fie foarte atent la asta decat foarte rar. Valoarile de zi cu zi nu sunt ca la meciurile de fotbal - ele cresc greu, trebuie ingrijite, trebuie sa li se dea atentie, trebuie urmarite, crescute. Festivalul e doar un flash, un blitz de 10 zile, 2 saptamani care, de fapt, este consecinta exercitiului, mai mult sau mai putin serios, mai mult sau mai putin propriu al unui grup de oameni care au hotarat sa faca festival.

Ideea de festival reprezinta acum un surogat de sarbatoare pe banii statului - nici nu exista ideea de festival pe vremuri - era o sarbatoare in care oamenii veneau asa cum vin in putine locuri de pe planeta, in mod liber - sa se cunoasca, sa se arate, sa faca schimburi de orice, de amulete, de carti, de strigaturi - eu cred mai tare in ideea de iarmaroc! As zice cumva ca eu sunt pe partea opusa a acestei strazi, a ideii de festival - nu spun ca nu face niciun bine - face bine si festivalul - mai ales cand e national - si trecem la a doua meteahna dar e o meteahna de care nu te poti elibera - statul reprezinta cultura in Romania si o patroneaza.

Source: Bizcampus.ro

Film: “Tatal-fantoma”, cu Marcel Iures

06-11-2008

În partea a doua a anului 2009 vom avea pe marile ecrane un nou film cu Marcel Iures – “Tatal-fantoma”, o coproductie România-Germania, care reprezinta debutul regizoral în lungmetraj al lui Lucian Georgescu.

Filmarile, începute recent, vor continua pâna la sfârsitul anului. Locurile alese sunt Bucovina, Braila, Budapesta si Statele Unite. “Tatal fantoma” face parte din seria de road-movies intitulata “Trilogia fantomei” si a caror actiune se petrece în Europa de Est. Vor urma “Amintirile casei – fantoma” si “întoarcere în Transilvania”. La baza scenariului scris de Lucian Georgescu, cunoscut scenarist în special în domeniul publicitatii, se afla o povestire de Barry Gifford, în care este vorba despre Robert Botto (Marcel Iures), descendent si biograf al faimosilor frati Traum: Rudolph – scriitorul si Samuel – cândva gangster în Chicago. Potrivit sinopsisului, Robert Botto, cu o viata personala în deriva, decide sa caute aventura, calatorind mai la????Viena si Budapesta, în Transilvania si Bucovina. Aici o întâlneste pe Tanya s dispusa sa îl sprijine în cautarile sale. Lumea pe care o descopera este o combinatie de straniu si romantic. Robert Botto se îndragosteste “de Lumea Veche”. Distributia include si numele actorilor Mihaela Sârbu, care debuteaza astfel în film, dupa o activitate de mai multi ani în teatru, Valer Dellakeza, Mihai Constantin, Vitalie Bantas, Mirela Oprisor, Emilia Dobrin sau Maria Teslaru. Filmul “Tatal-fantoma” este produs de Generic Audiovizual si Von Vietinghoff Film Productions, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si al Programului Media al Uniunii Europene.

Source: Jurnalul.ro

Marcel Iures, un tata fantoma

05-11-2008

Publicitarul Lucian Georgescu filmeaza lungmetrajul “Tatal fantoma”, ce reprezinta debutul sau in cinematografie, care-l are ca protagonist pe Marcel Iures. Lansarea acestui proiect este programata pentru toamna anului viitor. Filmul regizat de Georgescu face parte din “Trilogia fantomei”, o serie de road-movies a caror actiune este plasata in Europa de Est.

Filmarile productiei au inceput, in urma cu doua saptamani, in Bucovina si, in prezent, se desfasoara la Braila. Vor mai avea loc, pana la sfarsitul anului, la Budapesta si Chicago. Pelicula urmeaza sa fie succedata de "Amintirile casei-fantoma" si "Intoarcere in Transilvania". Scenariul filmului "Tatal fantoma", scris de Lucian Georgescu, are la baza o povestire de Barry Gifford.

Filmul spune povestea lui Robert Botto, descendent si biograf al faimosilor frati Traum: Rudolph, scriitorul, si Samuel, candva gangster in Chicago. Cu o viata personala in deriva, Robert decide sa caute aventura, calatorind mai intai la Viena si Budapesta, apoi in Transilvania si Bucovina.

Source: Stiri24h.ro

Intalniri la FNT 2008

05-11-2008

Esti pasionat de teatru? Vrei sa intalnesti oamenii care fac teatru si specialistii din domeniu? FNT 2008 iti propune o serie de intalniri si conferinte sustinute de nume recunoscute atat pe plan national, cat si in strainatate.

George Banu, Marcel Iures, Ludmila Patlanjoglu si Magdalena Boiangiu au acceptat sa creeze o serie de conferinte si dezbateri: Actorul si rolul: intre dependenta si nesupunere - conferinta sustinuta de George Banu & Marcel Iures, sambata, 08.11, ora 11.00 - UNATC; STEFAN IORDACHE: Pamantul vietii - Scandura scenei - Hrana vorbelor, moderator George Banu, lansarea editiei a doua a volumului Regele Scamator. STEFAN IORDACHE de Ludmila Patlanjoglu. Carte de colectie publicata de Jurnalul National si Editura Curtea Veche, Invitat: Marius Tuca, duminica, 09.11, ora 15.00 - UNITER si Starea teatrului romanesc - dezbatere moderata de Magdalena Boiangiu, luni, 10.11, ora 11.00 - UNITER.

In plus, in cadrul FNT 2008, personalitati ale teatrului din strainatate se vor intalni cu publicul si cu profesionistii teatrului romanesc. Regizorul rus Kama Ginkas, ale carui spectacole "Calugarul negru" si "Un poem ridicol" au fost invitate de FNT 2008, va sustine o conferinta pe tema Teatrul provocator. Conferinta va avea loc joi, 06.11, ora 11.00 la sediul UNATC, la aceasta urmand sa participe si Marian Popescu, unul din traducatorii cartii "Teatrul provocator. Kama Ginkas regizeaza", aparuta la editura UNITEXT in colecia FNT.

Intalnirile cu invitatii din strainatate vor continua cu Teatrul postdramatic - conferinta sustinuta de Hans Thies Lehmann, vineri, 07.11, ora 11.00 - UNATC si Bridge Project & Ontological Hysteric Theatre - conferinta sustinuta de Richard Foreman, cu participarea lui Tom Sellar, editorul revistei americane Theater - duminica 09.11, ora 11.00 - UNATC.

O conferinta de mare interes pentru creatorii de teatru si pentru producatorii de teatru interesati de impactul noilor tehnlologii asupra spectacolului este CALLAS - Comunicare spatiul virtual si interactiv in productia de teatru - sustinuta de Massimo Bertoncini, Irene Buonazia, Stefano Roveda, Benedetto Benedetti, Vineri, 07.11, ora 14.00 - UNITER.

Iar daca esti interesat sa afli mai multe despre conceptul de "artists in residence", cum sa aplici si ce iti poate oferi o rezidenta in reteaua mondiala de oportunitati, vino la atelierul How to find your residence- forme de aplicatii artistice, sustinut de Yeb Wiersma (Trans Artists), de joi, 06.11.2008, ora 12.00, tot la sediul UNITER.

La Festivalul National de Teatru ai parte numai de intalniri memorabile!

Va asteptam cu drag la teatru!

Pentru mai multe detalii despre spectacolele si evenimentele din programul Festivalului National de Teatru va rugam accesati www.fnt.ro.

Source: Comunicatemedia.ro

Lucian Georgescu a inceput filmarile la Trilogia Fantomei

05-11-2008

"Tatal Fantoma", primul film din Trilogia Fantomei, o serie de road-movies a caror actiune este plasata in Europa de Est si care il are in rol principal pe Marcel Iures, se va filma pana la sfarsitul acestui an, locatiile fiind zona Bucovinei, Braila, Budapesta si Statele Unite. Regizor este Lucian Georgescu, scenarist, cunoscut in special ca om de publicitate. Atat "Tatal Fantoma", cat si continuarile - "Amintirile casei-fantoma" si "Inapoi in Transilvania" se desfasoara in Romania de astazi si sunt comedii amare, povesti fantastice despre straini ce viziteaza un taram misterios cu care impartasesc povesti trecute, despre dragoste si ura, amintiri si strigoi.

Scenariul, scris de Lucian Georgescu, are la baza o povestire de Barry Gifford, director de imagine este Liviu Marghidan, iar coproducator este Joachim von Vietinghoff ("The Man from London", "Commercial Men", "Dear Mr. Wonderfull"/"Ruby's Dream").

In distributie, pe langa Marcel Iures - Robert Botto in film, descendent si biograf al faimosilor frati Traum (Rudolph, scriitorul si Samuel, candva gangster in Chicago) – sunt Mihaela Sirbu, binecunoscuta pentru interpretarile memorabile ale personajelor lui Neil LaBute si actorii Mihai Constantin, Mirela Oprisor si Maria Teslaru.

Trilogia Fantomei este realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei (CNC) si al Programului Media al Uniunii Europene.

Source: Cinemagia.ro

Marcel Iures filmeaza "Tatal fantoma" la Braila

04-11-2008

O parte din filmari pentru productia cinematografica "Tatal Fantoma", o coproductie romano-elvetiana, cu Marcel Iures in rolul titular, se desfasoara la Braila, timp de trei saptamani.

"Tatal Fantoma" este un lungmetraj, care prezinta viata unui profesor la o universitate din SUA, care se intoarce dupa o jumatate de secol in Romania pentru a cunoaste radacinile familiei sale. Filmul este regizat de Lucian Georgescu, are un buget de 3.850.000 de lei si este realizat cu sprijinul Gute Film Switzerland, informeaza

Source: Romanialibera.ro

Marcel Iures în "Tatal fantoma" al lui Lucian Georgescu

04-11-2008

O noua productie a cinematografiei românesti se filmeaza zilele acestea în Braila. Pelicula îl are ca protagonist pe Marcel Iures si este povestea unui profesor de la o universitate din Statele Unite, care se întoarce dupa jumatate de secol în România pentru a cunoaste radacinile familiei sale. Cautarile îl aduc în Braila, unde se si îndragosteste.

Timp de trei saptamâni, pe 13 strazi din Braila, se filmeaza pentru creatia cinematografica româneasca "Tatal Fantoma". Cu toate ca actiunea filmului se desfasoara în orasul Siret, regizorul Lucian Georgescu a ales Braila.

Cladirile vechi de aici se potrivesc foarte bine cu cele descrise în scenariu. Personajul principal, Robert, interpretat de Marcel Iures, descopera în peregrinarile sale prin Romania, oameni si locuri cu totul speciale. Filmul are un buget de 3,8 milioane lei si va aparea pe ecrane anul viitor.

Source: Romantica.ro

Actorul Marcel Iures va filma la Braila

01-11-2008

Timp de 18 zile, la Braila se va turna un film al carui personaj principal este interpretat de actorul Marcel Iures * in productia romano-elvetiana va juca si actrita Teatrului "Maria Filotti", Mihaela Trofimov

In perioada 3 - 21 noiembrie, in treisprezece locatii din municipiul Braila, Companiile GAV Production si Andrenaline Club, in colaborare cu Centrul National al Cinematografiei, realizeaza secvente din productia cinematografica "Tatal Fantoma", un film artistic de lung metraj, o fictiune majoritara Romania - Elvetia, regizata de Lucian Georgescu. Filmul prezinta viata unui personaj imaginar, profesor la o universitate din Statele Unite ale Americii, care se intoarce dupa o jumatate de secol in Romania pentru a-si cunoaste radacinile familiei, originare din Romania. Cautarile sale il duc si in municipiul Braila. Personajul principal, Robert, este interpretat de Marcel Iures. De asemenea, actrita Teatrului "Maria Filotti", Mihaela Trofimov, va aparea in citeva scene. Secvente din film se vor realiza pe str. Cojocari (in zona fostului cinematograf), in zona strazilor Malului, Pensionatului, Danubiului, Vadul Rizeriei, Imparatul Traian, B-dul Al. I. Cuza, Mihai Eminescu, Petru Maior, Faleza Dunarii (in dreptul Morii Violatos) si in Piata Traian. Filmarile vor fi realizate in urmatoarele zile: 03 noiembrie - str. Cojocari, 04 noiembrie - zona Calea Calarasilor, Str. Malului, str. Imparatul Traian, faleza Dunarii, 05 noiembrie - zona Calea Calarasilor, B-dul Al. I Cuza, str. Mihai Eminescu, str. Petru Maior, Faleza Dunarii) 8 noiembrie - Piata Traian (in zona Muzeului Brailei), 09, 10 si 11 noiembrie 2008- str. Pensionatului, str. Danubiului, Biblioteca "P. Istrati", Hotel "Tineretului", str. Malului, 12 noiembrie 2008 - zona str. Imparatul Traian, str. Vadul Rizeriei, str. Mercur si zona Falezei Dunarii - in dreptul Morii Violatos. 13 si 14 noiembrie 2008 - str. Cojocari, 14 noiembrie 2008 - str. Mihai Eminescu, Calea Calarasilor, Calea Galati si B-dul Al. I Cuza, 17 noiembrie 2008 - zona str. Pensionatului si strazile de jur imprejurul acesteia, 18 si 19 noiembrie 2008 - str. Mihai Eminescu, str. Cojocari 20 si 21 noiembrie 2008 - Piata Traian (in fata Muzeului). Filmul beneficiaza de un buget de 3.850.000 lei si este realizat cu sprijinul Gute Film Switzerland.

Source: Obiectivbr.ro

Marcel Iures: "Românii au jucat o piesa scrisa de altcineva"

31-10-2008

Actorul Marcel Iures spune ca forma pe care se organizeaza puterea în societate este gresita si ca toate mediocritatile intra în politica. Într-o lume în care multi dintre noi alearga dupa putere materiala, Marcel Iures crede ca adevarata putere este cea întru Hristos. Liber din punct de vedere spiritual, sofisticat si atent la subtilitati intelectuale, cel care a creat Teatrul Act spune ca starea actuala a societatii românesti este cauzata si de faptul ca multi dintre noi îsi exercita drepturile fara a le întelege. În ceea ce priveste politica, Marcel Iures a explicat „La masa Adevarului” cum, prin smecherii institutionale, „flecarii si mediocritatile” supravietuiesc în sfera decizionala. Desi resimte consumerismul si lipsa reperelor morale, Marcel Iures marturiseste, totusi, ca nu-si permite sa se supere pe România.

CARTE DE VIZITA

•    S-a nascut la 2 august 1951, la Bailesti.
•    În perioada 1978-1981 joaca la Cluj-Napoca.
•    Din 1981 joaca la Teatrul Bulandra.
•    Este presedintele Fundatiei Cultural Artistice Teatrul Act.
•    A pus bazele primei scene independente de teatru din România.
•    A primit de doua ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România.
•    S-a consacrat si pe plan international jucând în filme precum „Amen”, „Interviu cu un vampir”, „Pacificatorul”, „Gool!”

"Omul îsi exercita drepturile si când le întelege si când nu le întelege, dar mai cu seama când nu le întelege."

-    Adevarul: Ce este puterea?

-    Marcel Iures: Cea mai mare putere e lipsa de putere care înseamna generozitate, sacrificiu, Hristos. Restul e o smecherie!

-    Ce parerea aveti despre colegii dumneavoastra de breasla care dau târcoale puterii, candidând la alegerile parlamentare?

-    Sunt oameni calare pe un bustean undeva într-o apa tulbure. Nici macar nu pot formula cu adevarat ce vor sau ce li se întâmpla.

-    Dar poate unii sunt pasionati.

-    E confuzie, n-am vazut nicio urma de pasiune. Pasiunea are o rasturnare în viata, o gasesti undeva.

-    Si atunci?

-    Noi avem câteva onomatopee si câteva interjectii si chiar gesturi care nu mai necesita niciun fel de explicatie sau forma sonora. Daca vreti, facem o lista de genul „de ce nu”. Omul îsi exercita drepturile si când le întelege si când nu le întelege, dar mai cu seama când nu le întelege. E foarte simplu sa abuzezi de confuzia dintre libertate si nesupunere sau „ia mai lasa-ma în pace”.

-    Poate acei colegi ai dumneavoastra simt o revolta, simt ca trebuie schimbat ceva.

-    Revolta? Pai daca ne oprim doar la sintagme de-astea totul e posibil. Toti ne putem exprima – si gângavii, si epilepticii, si netalentatii, si mediocrii. E si normal.

-    Sunt, totusi, niste oameni a caror valoare e în afara oricarei discutii. Nu vorbim despre niste neaveniti în zona publica.

-    Dam nume daca vreti, dar asta nu are nicio legatura cu politica sau cu actul de cultura.

-    Hollywoodul îi are pe Schwarzenegger si pe Reagan, doi politicieni remarcabili care au avut succes.

-    America sta pe o retea extrem de solida si coerenta în afaceri, în prioritati, în ideea de putere terestra, de putere imperiala. Ei au un tel foarte precis, cu scule adecvate, competente, serioase. Nu e greu sa devii lider acolo. Ei sunt practic baza ideii de condus.

-    Nu v-a batut vreodata gândul sa va implicati în viata politica?

-    Nu, pentru ca puterea e numita putere din alte cauze decât cred eu. Forma pe care se organizeaza puterea în societate este gresita. Cred în alt fel de putere, în puterea discernamântului, puterea de a îndura, puterea de a suferi, puterea de a darui, de a te abtine. Asceza, de pilda, este o putere mult mai mare.

-    Cum definim puterea în cazul actorului?

-    Despre asta se vorbeste de obicei la sfârsit, despre puterea actorului. Daca ramâne ceva... Eu sunt într-o situatie de putere aparenta.

-    O iluzie a puterii?

-    Ea e la modul profund o iluzie. Cum e iluzia mesianica, a Împaratiei lui Dumnezeu pe pamânt. Iluzie mai mare decât asta nu exista. O iluzie gigantica care ucide, omoara masiv multa lume. Dar ca sa ma întorc la ce spuneam mai înainte, am un sentiment de putere care nu-si gaseste o rasturnare substantiala, o forma, decât prin ce spun unii, prin devotamentul oamenilor din jurul meu, prin fortarea de a fixa în memorie o fapta.

"Teatrul nu e o afacere niciunde în lume”

-    Ce e teatrul, revolta sau business?

-    Nu, teatrul nu e o afacere niciunde în lume. Teatrul ca stare, ca institutie, ca preocupare.

-    Nici la Londra?

-    Am auzit o situatie nastrusnica la Londra, cum ca au listat un pachet de teatre la bursa.

-    Shakespeare scotea bani din teatru?

-    Nu, nici vorba. Poate, asa, îndragostitii de teatre din sate sau de la curti veneau cu câte o limonada sau o braga, cu o gaina fripta. Nu s-a facut niciodata avere din asta. Niciodata arta nu a fost o afacere.

-    Dar Teatrul Act ce este?

-    Mi-e greu sa va spun acum. Nu stiu. E o parte esentiala din viata mea si ea nu se opreste la cuvânt, la obiect. Contine, are sens pentru ca sunt oameni ca Alexandru Dabija, Marina Constantin, Mihai Maniutiu, actori - Constantin Draganescu, Vali Seciu si câti au mai trecut si sunt acolo, sunt impregnati în perete, fac parte din viata mea. Contemporaneitatea are o realitate care ascunde niste dimensiuni extrem de trecatoare.

Presupune un efort de atentie si de drag, de iubire. Asta numesc eu relatie de rudenie. Daca putem extinde chestia asta la nivel de grup, de tara, de popor, de natie ne regasim rude. Dispar nerudele, dispar strainii chiar din sânul nostru. Ma refer aici la o parte din politicieni care se comporta ca niste straini.

-    Teatrul Act trebuie sa mearga, sa-si plateasca actorii, lumina, sa vânda bilete, trebuie sa existe la modul material. Ca orice om, are nevoie de un minimum pentru a exista. Cum se întâmpla asta?

-    De zece ani pâna si eu am ajuns sa fiu uimit cum se poate întâmpla asa ceva si sa iasa.

-    Cine vine la dumneavoastra, la Teatrul Act, cu „limonada” si „gaina fripta”?

-    Nu, întâi am avut un mare noroc si acesta e si unul dintre paradoxuri. Asa lucreaza viata. Paradoxul consta în cumpanirea binelui si a raului. Practic am fost stersi de la Teatrul Odeon de regimul politic din 1994. Raul acela a fost socant si daca nu eram atenti, ne desfigura pe toti.

S-a nascut, daca vreti, o revolta. Am atins o temperatura critica în care am zis ca noi suntem înca în slujba culturii române, nu a guvernului sau a partidelor. Noi aveam alta treaba si atunci, trecând peste suferinta asta, am facut o fundatie. Aici încep detaliile care sunt esentiale. Pe fondul acesta de revolta, de depresie, de tristete si de febra am întâlnit o persoana care se numeste Lelia Ciubotariu, actrita care lucra pentru o firma de publicitate aflata sub contact cu Connex, la vremea aceea.

Am gasit în felul acesta o mare companie cu ajutorul careia am luat un spatiu pentru a ne desfasura activitatea. Am gasit în mijlocul Bucurestiului, la subsolul cladirii din Calea Victoriei 126, o fosta sala de sedinte, plina cu tot felul de lozinci, tablouri, pancarte cu inscriptii de genul „Traiasca PCR în frunte cu tovarasul...”. Am dat peste un domn, Octavian Neculae, cu care am calatorit mult prin subsolurile Bucurestiului.

De exemplu am vazut reteaua de depozite de carte a Ministerului Culturii, a editurilor uitate din 1950. Domnul Octavian Neculae a spus ca e o nebunie, dar l-am adus pe domnul Ciulei în spatiul acela, între timp au venit banii, am întâlnit o alta doamna de 1,65 metri, care e o bomba atomica pe picioare, si într-o luna jumatate a scos sapte basculante de mizerie.

Apoi l-am adus pe domnul profesor Cismigiu, cel mai mare specialist în seismologie si rezistenta în cladiri. Cu permisiunea dumnealui ne-am mai dus un metru în pamânt pentru ca trebuia pe tavan sa se puna proiectoare. Cert e ca în sase saptamâni spatiul era asanat, pregatit sa punem proiectoarele, cu masina de clima, cu sistem de încalzire, cu absolut tot.

-    Ce ati jucat prima data acolo?

-    „Cetatea soarelui”. Înainte am facut o coproductie cu britanicii, pe niste bani strânsi împreuna din Anglia. Ne-au sarit în ajutor, dupa crima din Odeon din ’94, artistii britanici.

-    Aveati impresar la acea vreme?

-    Nu. Acum am unul la Los Angeles si unul la Londra.

-    Cum ati luat legatura?

-    Asta e alta întâmplare. Culmea e ca ne ducem prin strainatate sa gasim norocul si norocul e la noi acasa. Pur si simplu a venit un agent, cel mai mare din lume, adus de domnul Caramitru, care cred ca înca era ministrul Culturii, sa vada în România artisti.

Era o încapere mare cu usile deschise, nu voia nimeni sa vina. Am tot invitat oameni si producatori de film si de teatru. A vazut doar „Richard al III-lea” care se juca la vremea aceea în Capitala, i-a placut foarte tare, ne-am întâlnit la un restaurant si m-a întrebat daca vreau sa intru în „nenorocita si decadenta” asta de industrie a banilor mondiali.

Peste trei saptamâni mi-a trimis un scenariu, „Interviu cu un vampir”. Asa a fost debutul. Dar am ajuns de la rolul al treilea, rolul pe care trebuia sa-l joace Banderas, la vampirul numarul 40. Noii veniti trebuiau sa treaca prin vampirologia sistemului.

„La noi în fotbal se simuleaza industria si performanta”

-    Cum a fost experienta cu filmul „Gool!”?

-    M-au dus la Newcastle United. Am fost la antrenamente acolo, cu toti baietii aceia. Am vazut echipele, am vazut cum se antreneaza. E o industrie care nu simuleaza. La noi se simuleaza industria si performanta. Si mi-am dat seama de ce-l platesc pe Alan Shearer care are monument în piata publica din orasul Newcastle. E cel mai scump fotbalist neaos britanic. Ronaldo si Ronaldinho sunt niste copii. Era platit cu un sfert de milion de lire sterline pe saptamâna. Acela era salariul lui.

-    Cum era privit în grupul acela?

-    Nu, e o forta! A încasat toate injectiile sistemului de performanta. Îl bagau în minutul 42 al meciului si pâna la pauza marca un gol, fara dubii. Alerga non-stop si marca dintr-un unghi de 3 grade.

-    Acum mai cautati roluri de genul acesta?

-    Slava Domnului ca nu le caut eu, le cauta agentul!

-    Ati pastrat legatura cu industria de film britanica?

-    Industria de film britanica este extrem de specifica. Are o masura formidabila, e ultraprofesionista si nu are treaba cu ceea ce se cheama imperialismul prin film.

-    Cum e sa joci Shakespeare si apoi sa joci un rol de vampir?

-    Sunt lucruri si mai grave. Nu ma priponesc în ideea ca fac o cariera cinematografica. Nu ramân acolo, nu am cum, am alta treaba.

-    Au existat „binevoitori” care v-au pus bete în roate în aceasta cariera internationala?

-    Am fost educat, asemenea majoritatii oamenilor din zona rurala, sa nu dau vina pe nimeni pentru neputintele mele. Ce n-am putut eu sa fac am perceput ca un atac venind din mine însumi, din neputinta mea.

„Cred ca în anii `90 am jucat o piesa scrisa de altcineva”

-    Cum v-ati pricopsit cu „prietenii” politici care v-au facut greutati?

-    N-am stiut niciodata cine sunt. Ceea ce s-a întâmplat a avut valoarea unei poticneli si atât. Nu ma mai intereseaza. În general facem greseala de a plânge pe umarul infractorilor. Cred ca e o dovada de minima normalitate sa nu ai mânie. Asta e o mare capcana în care ne-au atras autoritatile vreo 15 ani. Fiind un om sanatos si la cap, si la trup, nu am de ce sa încep sa sap într-o groapa cu gunoi. Asta ca sa ce? Daca acolo ar fi o bratara de aur sau secretul supravietuirii noastre în ultimii 150 de ani, da, atunci as cauta.

-    Deci libertatea presupune detasare?

-    Da, ca orice lucru paradoxal si tragic.

-    În 1990 ne-am aruncat în libertate cu foarte multa pasiune.

-    Nu ne-am aruncat. Am jucat o piesa scrisa de altcineva, asa cred. Noi stiam despre ce e vorba doar ca nu aveam exercitiul înjuraturii, al „NU”-ului, al scuipatului. Nu mai era un dusman. Erau mai multi.

-    Nimeni nu a vrut sa-si refuze acest exercitiu.

-    Bineînteles, era placerea mult prea mare, a unui om care în sfârsit a iesit în curte, a descoperit ca are o „camera” în plus în propria tara.

-    Privind înapoi, regretati ca ati fost în Piata Universitatii?

-    Nicio secunda.

-    Dar spuneati ca am jucat o piesa scrisa de altii si ca am fost manipulati...

-    Da, pai de ce as regreta ce am facut la ora aceea? Nici vorba! Era peste credinta, nu avea legatura cu credinta. La credinta se ajunge greu. E cel mai bizar si paradoxal lucru pe lumea asta. Noua ne dadeau lacrimile. Era o chestiune mai mult de pasiune, era începutul unei chimii minime în jurul unui grup de oameni care pâna la urma s-au dovedit a fi destul de modesti.

De ce zic modesti sau semivirili? Pentru ca în clipa în care începi sa organizezi entuziasmul, pasiunea, detenta, ai o mare problema. Practic începi sa faci un sistem. Si eu cred ca “domnul” Iliescu si tot cominternul sau semiinternul au fost dezamagiti. El voia un dusman mai tare si si-a facut propriii dusmani. Îmi pare rau pentru el... Societatea româneasca i-a dat un raspuns destul de bâlbâit.

-    Ce ati simtit când l-ati vazut în alegerile din 2000 pe cel care a fost simbolul Pietei Universitatii, Marian Munteanu?

-    Un om care a fost batut în felul acela... Te ia groaza! În mod normal aici e o grozavie, numai ca noi nu mai traim la nivelul acesta de intensitate. Suntem batatoriti. Doar sa ne dea unul cu o barda ca sa zicem ca e violent. Violenta e si sa-ti raspunda unul ritos sau nepoliticos.

-    Vi s-a propus sa intrati în politica?

-    Nu, chiar nu! A fost o tentativa, dar nu în politica, ci undeva în CNA. Am avut o discutie exact despre putere. Mi s-a spus: aveti putere, aveti bani. Nu, putere si bani am si eu, am zis. Raspunsul a fost nesatisfacator. Oricum, nu am de gând sa intru în niciun fel de partid. În schimb, am prietenii minunate si miraculoase în ordinea de idei a ceea ce traim, a ceea ce vedem în jur. Prietenii care nu au legatura nici cu partidul, nici cu ideologia.

-    Traim într-o lume a tradarilor miraculoase, mai putin a prieteniilor.

-    Nu, tradarile sunt toate asteptate. E fundamentul vietii! Dar prietenia, si încercata si neîncercata, e miraculoasa în clipa în care rezista. Ca noi pornim mereu cu lucrurile de la sine întelese.

„În Vest e o neputinta care vine din prosperitate”

-    Ati resimtit în Occident vestejirea spirituala?

-    Ca orice societate fluida, tabloul nu pare sa aiba asperitati. Clasele sunt asezate acolo unde trebuie, prosperitatea e ok, e masurabila, e cuantificabila, se împarte. Comunicarea pe verticala si orizontala e ok, asa ca nu poti sa zici, plimbându-te sau stând într-un oras 3 luni, un an, ca exista o asperitate.

E o neputinta care vine din viteza, din prosperitate, din lux. Ne intereseaza pe noi faptul ca-l doare maseaua pe pilotul care ne duce în Los Angeles? Nu ne intereseaza, evident. Întrebarea e corecta si pot sa va zic ca baricadele nu sunt darâmate asa usor în istorie si în cultura.

Sunt lasate de viata, de natura, de istorie cu o functie. Faptul ca nu mai exista granite sau puncte vamale nu înseamna ca noi nu suntem totuna si nu avem nicio problema. Sigur ca nu e nicio problema sa-mi cumpar ciorapi din Budapesta si acadele din Turcia, dar nu la asta ne referim când vorbim de baricade sau de limite.

Exista un fel de obstacol, o zona intermediara în spiritualitatea organizata, între religiozitatea practicata prin sistem, prin Biserica, care e normala, e naturala, e descarcata de fior, în mod vizibil. Sunt oameni care se roaga, care fac miscarile, cultul. Pantomima e acolo, e normala.

-    Se roaga în mod organizat.

-    Dar nu e nimic rau în asta! Când practici o religie sau alta, dispare povestea, dispare misterul, e o metafizica complicata. Putem sa ne ducem chiar într-o zona filosofica. Ne batem pe burta cu popa, popa mai vorbeste la telefon, da mail-uri... E vesela, e neasteptata relatia asta. Dar asta e peste tot în lume. În schimb, exista un spate în care oamenii sunt liber cugetatori adevarati sau oameni care platesc pretul gândirii, al problematicii. Se consuma, ard sa înteleaga unde e crestinismul.

-    Va puteti defini într-un curent politic, ca principiu de viata?

-    Stânga e o imposibilitate metafizica, umana. De ce? Pentru ca ea contine un mesianism, un socialism de la înfiintarea ei. Ar trebui doar un efort al stângii de a coagula lumea în jurul persoanei lui Iisus Hristos, Dumnezeu întrupat. Multi pot sa spuna ca e o nascocire.

Da, dar dati-mi alta nascocire mai tare ca asta! Gândind asa, m-as duce la stânga. Iar daca dreapta n-ar însemna un secularism si o împrietenire falsa, ce înseamna sacru, traditie, istorie, memorie universala, daca n-ar însemna doar simularea sau utilizarea în mod fals a acestei memorii, m-as duce la dreapta.

Problema este ca vorbim de o orizontala – stânga-dreapta. Politicile toate la vremea asta sunt orizontale, adâncimea e ceva pe verticala. Crestinismul a ajuns un club, bisericile însele au ajuns un club. Totul e desacralizat.

-    Sunteti ferm convins ca desacralizarea se manifesta la nivelul întregii societati contemporane, dar avem înca, cel putin în Ortodoxie, focare de spiritualitate foarte puternice.

-    Mie îmi lipseste ceva la întâlnirea cu dumneavoastra. Eu nu am niciun fel de fervoare religioasa, nu am un frison religios. Am un frison al credintei, al sacrului, al neputintei, al felului asta de Golgota zilnica. Eu sunt multumit când fac trei cruci si îngenunchez. Intru în biserica cu un gând pentru ca am eu nevoie de asta. Nu sunt practicant.

-    Sa întelegem ca ati constatat o transformare a credintei în superstitie?

-    Cred ca superstitia e antecedenta. Superstitiile sunt niste forme desfigurate sau niste rasturnari umane care par derizorii, dar ele îsi au originea într-o mecanica a fiorului. E un tip de ancestralitate neputincioasa, e un ecou. Daca auzim o soapta e mai înspaimântator decât racnetul unuia de lânga noi.

-    Societatea aceasta mica în care traim, în care vârfurile se sufoca, nu credeti ca este superioara societatii occidentale din punct de vedere spiritual?

-    Am avut întotdeauna o rezistenta la definire sau la discernamântul prin comparatie. Analiza e operatia cea mai simpla, dupa mine. Cred mai tare în rasucire, în scufundare si asta înseamna mai degraba asumare. M-am dezobisnuit de mult sa fiu spectatorul propriei mele tari, propriei mele limbi.

„Nu-mi permit sa ma enervez în România”

-    Cum vi se pare filmul rusesc?

-    O mare scoala culturala, gigantica. Are ceea ce nu are nicio alta cultura - premonitia. Are profeti precum Dostoievski, Soloviov, Turgheniev. E un popor înnascut si înzestrat cu o mare problema.

-    Si românii au Golgota lor...

-    Nu exista popor fara Golgota. Din pacate, cred ca e mai tare globalizarea ca obstacol decât ca motor al mersului înainte. Aceasta unificare, care nu are legatura nici spirituala, nici culturala, nici economica, daramite religioasa, devine acida, e ca un fum. Deci te arunca într-un pachet de operatii pe care n-ai nevoie sa-l faci.

-    Dar nici nu poti sa fii în afara lui!

-    Ni se spune sa fim globali, dar noi suntem! Sunt drepturile omului, le practicam, le avem dinainte.

-    Vorbeam de putere si ne întoarcem la putere.

-    Alta putere.

-    Ce va enerveaza cel mai mult în România?

-    Eu nu-mi permit sa ma enervez în România. Nu-mi permit sa ma rastesc la nimeni în România. Am priceput destul de repede dihonia care a fost instalata în noi. Se refera în primul rând la ceea ce avem în interior. Trebuie rezolvata problema în interiorul nostru.

-    Deocamdata strângem din dinti...

-    E normal. Strângi din dinti la neputinta, la prostie, la mârlanie. Cu tristete, cu grija, cu suferinta, cu mâhnire când vezi atâta depresie a omului în fata propriei lui icoane. Suntem un popor cu o fibra colosala, un popor cu un destin formidabil, cu o limba de care toti trag, pe care pun acid, o limba care a tinut practic un imperiu cultural, spiritual, simbolistic.

-    Cum va raportati la engleza, de pilda, limba în care va faceti meseria?

-    Am avut noroc ca am învatat-o de la docheri, de la soferii de taxi, de la chelneri, de la oamenii de pe strada.

-    O simtiti la fel ca limba materna?

-    Astea sunt repere, dar daca vorbesti în limba lui Shakespeare, esti cineva. Esti european, esti mondial. Te înteleg toti. Orice limba natala, materna, e o fiinta, o persoana, se topeste în tine. Vorbesti o alta limba, bagi alta persoana si o vreme e în vizita.

-    Gânditi în româneste când interpretati un rol în engleza?

-    Sigur ca da. Asta e atitudinea mea sau asa traiesc eu în limba mea. Sunt oameni care îsi sterg „softul”, dar eu nu cred ca sunt capabil de asta.

Briefing

1. Despre noile generatii de intelectuali. Trendul? E schiop rau de tot! E ca si cum ai taia coada sarpelui. Sigur ca-i creste alta, dar dureaza. E o întreaga clatinare. Unii sunt isterici si vor sa ne asumam nereusitele. Sunt oameni care au fost marginalizati din cauza regimului. Dar eu stiu oameni care n-au fost marginalizati si care n-au facut nimic. Sunt mari profesori, mari sociologi, mari spirite pe care urmeaza sa le descoperim.

2. Noul val de actori. Eu cred ca noi talente cresc lânga noi. Dar nu e ca în chirurgie meseria asta, nu se fura meseria asta. Eu am avut noroc cu Moraru, cu Amza Pellea, cu Cotescu, cu profesori si actori mari. Asta e sansa si noroc. Am avut noroc sa ma nasc, sa cresc în perioada aia de timp. Ma uitam cu frison, cu sfiala la toti marii actori.

3.    Cum sunt vazuti românii în afara. Prin faptul ca eu am o carte de vizita, ca sunt un bun actor, exclud comentarii sau dubii. Eu nu ma adresez oricui, am un purtator de cuvânt, de imagine si atunci am o treaba. Nu stau la taclale, sa ma lupt în zona sociala. Îmi fac treaba bine pentru ca m-au mai chemat, m-au platit si toate au fost în regula. Ne plângem de „giganticele” probleme ale analfabetismului si minoritatilor. De ce ar trebui sa fim noi mai vinovati ca avem 5% analfabeti, decât ei care au 25%?

4.    Despre actori mari si mici. Sunt nume mari care nu acopera personalitatea lor, nu acopera notorietatea sau dimensiunea imaginii. Asta e peste tot. Si la presedinti de tari e la fel. 90% din ei, în lume sunt papusi, sunt paratrasnete sau sustinatori de steag. Posibilitatea asta de a gasi rama umpluta cu un tablou valoros e undeva la tara. Dar presedintii si ministrii nu lasa nimic, de obicei lasa dezastru.

„La noi, procedura e mai tare decât viata”

-    Ce va supara cel mai tare în politica româneasca?

-    Partea umana. La noi nu se face politica decât cu mici exceptii. Sunt câteva persoane... Doar spectacolul e mare. Cuvântul „politica” ar trebui sa fie raspunsul modern la ceea ce se cheama „imperator”. Imperator însemna un organizator, era încarcat cu o misiune coplesitoare, omul care trebuia sa faca totul bine. La noi toti anonimii, toti flecarii, toate mediocritatile intra în politica.

Fac comisii, au învatat sa manevreze toate smecheriile astea institutionale si nici nu stii cine sunt. Când e sa ia o decizie, ei înfiinteaza o comisie. Se dau în dosul unei operatiuni. Procedura, cu toata problematica ei, e mai tare decât viata. Dar nu e politica, e o simulare. Politica e ceva serios, are o tinta, are chiar o mistica.

-    În cât timp credeti ca o sa scapam de „personulitati”?

-    N-am scapat de „personulitati” de la Eminescu încoace. Eminescu a murit asa. Arghezi spunea despre Bucuresti ceva înfiorator, era practic o imprecatie tragica. Se întreba plângând si rasuflând foarte greu – „Ce ai sa ne oferi?”. Nimic. Bibliotecile sunt închise, universitatile au profesori, dar n-au studenti si au studenti fara profesori, arhiepiscopii au tot felul de vaduve.

Textual spunea ca este urbea în care zeci de mii de broaste zac încalecate, coit nesfârsit în care nu moare nimeni, nu e înjunghiat nimeni, nici din gelozie, nici ca i s-au furat banii, în care judecatorii cad la pace cu tradatorii, în care amantii nu mor. Asa s-a ajuns si în proletariat.

Proletariatul este nonmuncitorul care are drepturi. Puterea nu este un drept. Pentru mine, puterea e o datorie, mai mult decât o obligatie. Datoria e partea vizibila a unei genealogii. Puterea e genealogica în om, a fost sadita. Ce ma întristeaza cel mai tare în Tara Româneasca e lipsa de libertate. Oamenii nu sunt liberi, nici sentimental, sunt ocupati, se lasa invadati.

E un fals activism si e mereu pe lânga faptul istoric. „Evolutia” noastra în interior si în cultura noastra s-a rasucit pe loc. O râsnita care s-a învârtit la nesfârsit.

"Pentru mine, puterea e o datorie mai mult decât o obligatie. Datoria e partea vizibila a unei genealogii. Puterea e genealogica în om, a fost sadita."

Source: Adevarul.ro

Time Out Heroes

22-10-2008

La aniversarea a 40 de ani, Time Out London a adunat 40 de personalitati care si-au pus amprenta asupra orasului. Alaturi de Londra, toate cele 26 de titluri locale îsi celebreaza eroii. Cine sunt cei 40 de oameni care au reinventat Bucurestiul?

Marcel Iures

De ce el? Pentru ca a facut cadou Bucurestiului unul dintre cele mai vii spatii culturale – Teatrul Act.

Act este la ora aceasta mai mult decât un teatru.
Nu l-am creat singur. Rolul meu este sa gasesc acele idei care trebuie sa produca consecinte corespunzatoare. Partea de punere în aplicare a lor este realizata de echipa teatrului. Trebuie sa stii sa fii liber, si sa-ti asumi toate riscurile care decurg din alegerea ta.

Cultura româna este perceputa ca o cultura mica, o suma de vârfuri artistice.
Eu nu cred asa. Cultura româna este veche de sase sute de ani. Stiati ca teatrul românesc împlineste doua sute de ani? Asta este o problema a culturii române? Stiati ca Dimitrie Cantemir era interesat de gnostici? Cultura nu e comparativa, e sintetica. Nu e analitica. Ca sa obtii esente, trebuie sa fierbi potiunea. Pe mine ma intereseaza fierberea.

Ce fel de identitate are Bucurestiul?
Nu are. E orasul fara identitate.

A avut vreodata?
Da. Monarhia i-a dat una. Primii, însa, care au încercat sa-i dea nu o identitate, ci un sens, au fost, rusii. Culmea! Kiseleff! În regulamentul organic a aparut ideea de axe ale orasului, a fost stipulata divizia de pompieri, una de apa, una de postalioane…
Avem acelasi dezastru pe care îl descria Tudor Arghezi în 1923.

Dar aveti un loc în oras în care va place sa mergeti…
Nu mai locuiesc în oras. Nu e normal ce se întâmpla aici… E bolnavie…Vorbiti cu doctorii, nutritionistii, psihologii. Copiii se nasc cu diabet… E un atac la ideea de viu. Dar speranta se naste din disperare, si atunci cauti o solutie.

De câte ori ati jucat în afara tarii, ati avut vreun complex de inferioritate ca veniti din Est?
Eu ma duc acolo într-o zona de sinteza, care este o opera de arta. Eu dau un raspuns acolo. Ce facem? Problematizam cazul meu ca român, ca intelectual, ca actor, într-un context american, italian, belgian… Eu ma duc la o întâlnire între artisti.

Source: timeoutbucaresti.ro

Teatrul ACT a sarbatorit zece ani de existenta

19-10-08

Personalitati precum Marcel Iures si Alexandru Dabija au aniversat, sâmbata seara, zece ani de Teatrul ACT, eveniment în care s-au lansat un album coordonat de criticul Marina Constantinescu si un documentar care prezinta munca echipei care a pus pe picioare primul teatru independent din România.

"Noi am facut putin în raport cu memoria. Au fost oameni care au lasat ceva aici. Aceasta carte de teatru mi-a deschis înca doi la suta din creier", a declarat directorul ACT, Marcel Iures, în deschiderea evenimentului. "Am creat ceva ce lumea zice ca e al meu. Nu e al meu...", a spus Iures.

Marina Constantinescu, coordonatoarea volumului si parte din grupul celor care au înfiintat teatrul, a afirmat ca ACT s-a nascut din "revolta si prietenie". "Memoria acestui teatru a fost neglijata pentru ca a fost mereu ceva mai important (...) Povestea Teatrului ACT ne-a motivat intim. Acesta este un drum în care ne-am însotit povestile", a adaugat ea

ne-am însotit povestile", a adaugat ea.

Albumul de 170 de pagini cuprinde fotografii din spectacolele jucate la ACT în cei zece ani dar si declaratii ale patronilor teatrului, printre care Judi Dench, Alan Rickman sau George Banu. Volumul este dedicat si oamenilor care "practica mineritul sub pretext ca fac arta". "Sunt oameni care stau 17 ore pe zi în aceste hrube", a spus Marcel Iures.

Publicat într-un tiraj de 1.500 de exemplare, albumul va fi vândut în foaierul teatrului la pretul de 50 de lei.

Tot pentru marcarea a zece ani de teatrul ACT, sâmbata seara, s-a lansat un documentar realizat de Catalin Stefanescu. Filmul prezinta povestea ACT, "de la beciul plin de moloz si de pancarte comuniste", prin declaratiile lui Marcel Iures si Alexandru Dabija. Filmul de 45 de minute prezinta si momente din culise, de la repetitii si din timpul spectacolelor. Cele câteva zeci de persoane prezente la aniversare - apropiati si angajati ai teatrului - s-au amuzat copios urmarind anumite momente din documentar.

Seara aniversara ACT a continuat cu un concert sustinut de pianistul Mihai Ritivoiu, care a cântat la mai noua achizitie a teatrului, un pian Steinway. De altfel Iures marturiseste, în documentarul realizat de Catalin Stefanescu, ca ideea de a aduce un pian Steinway a parut nebuneasca multor apropiati, dar el a obtinut cei peste 60.000 de euro în trei saptamâni.

Seria de evenimente care a aniversat zece ani de Teatrul ACT a debutat pe 14 octombrie si se încheie în 19 octombrie, cu un concert sustinut de Alexandru Andries si Ioana Maria Mântulescu. În cadrul aniversarii ACT au avut loc reprezentatii ale unor spectacole precum "Creatorul de teatru" si "Nasul" dar si un concert de jazz intitulat "Gershwin's World".

Teatrul ACT a fost inaugurat în septembrie 1998, la initiativa unor oameni de teatru ca actorul Marcel Iures, regizorul Alexandru Dabija si criticul de teatru Marina Constantinescu. ACT a fost prima institutie cultural-artistica independenta din România.

Din 1998 si pâna astazi, Teatrul ACT a avut 44 de premiere, s-a implicat în debutul, pe scena româneasca, în spectacole-lectura, a 17 dramaturgi straini contemporani, a sustinut mii de reprezentatii, având în repertoriu spectacole a caror longevitate a facut istorie la nivel international. Printre spectacolele aflate în repertoriul Teatrului ACT se afla "Creatorul de teatru" de Thomas Bernhard, în regia lui Alexandru Dabija, "Shape of Things/ Forma lucrurilor" si "Bash", o trilogie contemporana, ambele de Neil LaBute, în regia lui Vlad Massaci, "Capra sau Cine e Sylvia?" de Edward Albee, regizat de Alexandru Dabija, si "Amalia respira adânc" de Alina Nelega Cadariu, regia Mariana Camarasan.

Teatrul ACT este sprijinit de aproape patru ani de Primaria Sectorului 3.

Source: Mediafax.ro

Cel mai mult îmi place sa joc la Teatrul ACT. Interviu cu Marcel IURES

16-10-2008

Chiar în aceasta saptamîna, cînd revista noastra ajunge la cititori fie în forma tiparita, fie on-line, în fiecare seara, la Teatrul ACT din Bucuresti, se prezinta cîte un spectacol. Sînt cinci zile pline, de marti, 14 octombrie, si pîna duminica, 19 octrombrie, în care puteti vedea sau revedea unele dintre marile succese ale teatrului. Acest maraton teatral, împanat cu o seara de jazz si un concert cu Alexandru Andries si Ioana Maria Mântulescu, este prilejuit de aniversarea a 10 ani de la primul spectacol al Teatrului Act pe scena din Calea Victoriei. Cu prilejul aniversarii, spectatorii vor putea vedea o inedita expozitie cu fotografii din spectacole, vor putea cumpara albumul ACT – 10 ani, o istorie subiectiva, conceput de criticul de teatru Marina Constantinescu, si vor viziona, sîmbata, 18 octombrie, în premiera, un documentar dedicat Teatrului Act, realizat de Catalin Stefanescu.

În cei 10 ani, unii spectatori s-au fidelizat, altii s-au atasat de Teatrul ACT în ultimii ani. Mîndria Teatrului Act este ca multa pustime umple sala de spectacol. În tot acest univers care s-a refacut cu fiecare stagiune, cineva a ramas neclintit si a continuat sa spere în acest proiect: Marcel Iures, omul care a condus teatrul de la început. „E o forma de nebunie sa faci un teatru care sa nu primeasca nici un ban de la stat si care sa nu aiba nici o legatura cu sistemul“, marturiseste, de cîte ori are ocazia, Marcel Iures. Nascut pe 2 august 1951, Marcel Iures a primit de doua ori, din partea Uniter, titlul de Cel mai bun actor din România, într-una dintre dati pentru un rol jucat pe scena Teatrului ACT. Interviul nostru, purtat într-o cabina a teatrului, a pornit de la un fapt care l-a surprins pe Marcel Iures.

Exista un site, www.trilulilu.ro, unde putem gasi, daca dam o cautare dupa numele dvs., postate mai multe înregistrari, în care cititi din Biblie. Cei care au ascultat acele înregistrari au fost impresionati mai ales de lectura pe care ati facut-o unui fragment din Epistola Întîi catre Corinteni a Apostolului Pavel. Cum ati ajuns sa cititi acele fragmente?

Nu mai stiu...

Va reamintesc un fragment: „De mi-as împarti toate bunurile ca sa aiba ce mînca saracii, de mi-as da ca o ofranda trupul ca sa fie ars pe rug, fara iubire faptele mele nu slujesc la nimic. Iubirea-i rabdatoare, iubirea-i plina de bunatate, iubirea nu pizmuieste, nu se îngîmfeaza, nu se umfla de mîndrie, nu înfaptuieste nimic necinstit, nu cauta cîstig pentru sine, nu se acreste, nu o banuiesti de rau, nu se bucura de strîmbatate, dar se veseleste de adevar. Iarta totul, crede totul, spera totul, sufera orisice. Iubirea nu dispare niciodata“.

Cred ca erau înregistrari pentru un radio, Vocea Evangheliei. Am înregistrat cu ani în urma, cred ca peste 10.

Sînt foarte multe comentarii elogioase pe acel site, iar înregistrarea parea sa fi fost ieri realizata.

E frumos ce-mi spuneti, daca place, e foarte bine. Daca lumea ia în seama si ce zice Apostolul Pavel, cu atît mai bine.

Sînteti rugat de acei vizitatori ai site-ului sa mai înregistrati alte fragmente sau chiar sa recitati.

Niciodata n-am recitat si nici nu voi recita.

N-ati avut niciodata un spectacol în care sa recitati?

Nu, niciodata. Dar sînt oameni grei care recita si am toata admiratia pentru cei care o fac bine.

Si atunci, cum se explica acel moment religios?

Cred ca am avut o stare. Cred ca m-a rugat, la un moment dat, foarte dragut, patetic aproape, o doamna de acolo, de la Vocea Evangheliei, Mihaela Oancea. Era un fel de redactor, un înger pazitor al acelui post. De atunci, am mai avut o singura experienta: am citit pentru TVR1, tot pentru o emisiune religioasa, Psalmii lui Voiculescu.

Nebunia provenea din disperare

Domnule Iures, sa ne apropiem de aniversarea a 10 ani de la înfiintarea Teatrul Act. Interviul nostru se desfasoara într-o cabina a actorilor. Ce era aici, înainte de amenajarea spatiului pentru Teatrul ACT?

O pivnita. Nu era aer, era igrasie, era o nenorocire. Am gasit si pancarte, steaguri, cred ca era un punct ideologic înainte de 1989. Spatiul a fost si trezorerie de banca, usa aceasta, de la cabina are o tona si jumatate, e foarte grea. Mi se pare ca aici a fost si adapost împotriva calamitatilor, dar si un beci al Securitatii.

Si cînd v-ati decis sa faceti teatru, ce era aici?

Depozit. Am scos vreo noua camioane de deseuri.

Ati avut nevoie de aprobare?

Da. E o întreaga poveste. Ne-au trebuit aprobari peste aprobari. Am gasit sprijin la domnul Octavian Neculai, de la Comproiect, care a fost entuziasmat de intentia noastra, care ne-a oferit locul si, mai apoi, a proiectat si a limpezit spatiul propriu-zis: scena, cabinele, anexele, foaierul, birourile. Din acel moment, fiind proprietari, am pornit la drum sa facem rost de bani. Am gasit si sponsori, am gasit si prieteni, arhitecti si constructori, care ne-au ajutat.

Cît timp a trecut pîna cînd spatiul s-a transformat în teatru?

Au fost trei ani. Am si pregatit un spectacol fara sa avem spatiu. Cel mai important proiect, înainte de lansarea teatrului propriu din Calea Victoriei, a fost productia unui spectacol, Omor în catedrala, dupa T.S. Eliot, în regia lui Mihai Maniutiu si scenografia Doinei Levinta. Fundatia Teatrului ACT a lucrat cu Teatrul National din Cluj si cu British Council. Premiera a avut loc la Teatrul National din Cluj, în 1995, urmata în 1996 de o serie de 12 reprezentatii la Almeida Theatre din Londra. British Council a fost jucator, finantator si coproducator. Reprezentatiile de la Londra au fost primul semn ca ne miscam, ca toti cei care mizeaza pe noi nu o fac în zadar. Am avut o colaborare minunata cu British Council si cu Joyce Nettles, care a fost timp de 10 ani director de casting al Royal Shakespeare Company. Joyce Nettles a fost pentru teatrul nostru un fel de înger pazitor si protector. Ea a adunat personalitati – un fel de patroni ai teatrului nostru: Richard Eyre, Tom Stoppard, Tom Cruise, Dame Diana Rigg, Dame Judi Dench, Alan Bates, Alan Rickman, Ian Holm, Liviu Ciulei. Domnul Ciulei a petrecut aici ore în sir, într-un frig si o mizerie groaznice, ne-a dat idei arhitectonice. Si la sunet a intervenit, a fost interesat de felul în care se aude sunetul în acest spatiu.

Ce fel de patroni erau aceste personalitati?

N-au dat bani, dar am avut acordul de a le folosi numele lor si influenta lor în dezvoltarea noastra. Recomandarile lor au contat enorm de mult.

Cu ce sponsori ati lucrat?

Sponsorul fondator a fost Vodafone (Connex în 1998), care a oferit atunci 50.000 de dolari, o suma fabuloasa pentru vremea aceea.

Dar de ce v-ati dorit sa creati Teatrul ACT?

Într-o asemenea poveste trebuie sa fii usor nebun. Toti cei care doream acest teatru eram nebuni.

În ce consta nebunia?

Nebunia provenea din disperare. Nevoia de a ne exprima liber în zona aceasta era clocotitoare.

În cultura nu merge cu proteste

A fost o revolta, a fost un protest fata de teatrul oficial?

A fost revolta, dar nu protest. În cultura nu faci nimic prin proteste. E o capcana daca crezi ca vei rezolva ceva protestînd perpetuu. Sigur, noua ni se pare ca totul are aspect de protest, de la Revolutie încoace. Dar Revolutia din decembrie 1989 a fost o gigantica simulare, o minciuna colosala. În cultura nu merge cu proteste. Cred în naduf, cred în imprecatie, cred în ironie. Arta nu umbla cu „jos Guvernul“ sau cu „jos ministrul“.

Ma gîndeam ca Teatrul ACT este un protest implicit fata de ce era si este în teatrul românesc.

Daca gîndim asa, putem vorbi de un protest continuu. Dar Teatrul ACT n-a fost gîndit ca un protest si nici nu se ocupa cu asa ceva. Poate fi judecat ca o alternativa la sistem.

Teatrul ACT a fost ideea dvs. sau ati fost împins de curent, au venit actori si regizori care sa va spuna: „draga Marcel sau domnule Iures, va implor, hai sa facem si altceva“?

Paternitatea ideilor e un lucru mereu discutabil. Eu fiind cel mai vizibil la ora aceea – chestie care era buna, dar sînt si mari dezavantaje si chiar riscuri –, probabil ca am fost cel care i-am instigat, probabil ca am vorbit primul despre idee. Dar nu poti sa fii singur, trebuie sa mai ai si alti nebuni în jurul tau care sa fie atrasi de idee. Ideile care se transforma în principii sînt vizibile si tin lumea laolalta. Totul e sa le vezi, sa le aduni si sa le pui la treaba. Partea asta cu personalitatile care au dus jugul acestui legamînt e importanta, dar nu o port singur pe umeri.

Am învatat acordul fin

Cum va place sa se spuna despre Teatrul ACT, ca a fost primul teatru independent sau primul teatru particular?

A fost primul teatru nesustinut de stat, nesubventionat de la nivel guvernamental; din pacate, asa a si ramas: primul si singurul, ceea ce nu cred ca e în regula. Avem în spate o mare cultura artistica a artei spectacolului, cu mari regizori, mari teatre. Ea trebuie continuata. N-am primit bani, n-am fost si nu sîntem guvernamentali, dar asta nu este ostilitate fata de tot ce înseamna cultura sustinuta de catre stat. Cultura nu se poate face cu adversitati, nu poti sa dai divort de propria ta cultura pentru ca te certi cu un ministru. Nici nu poti prea mult sa te certi cu functionarii culturali, n-ai de ce sa te iei de omul ala, saracul, care poate ca nici nu stie cum a ajuns acolo si ce trebuie sa faca... În România, facatorii de istorii culturale sînt putini si nu i-am vazut rasarind din zona guvernelor sau a puterii, a sistemului. Sistemul e atît de puternic încît anonimizeaza, duce la situatii apersonale, abiografice.

Asta înseamna ca Teatrul ACT are toate datele sa fie vizibil.

De aici încep întrebarile. E usor sa fii vizibil într-un desert, desi nu e vorba de un desert, ci de o iluzie data de sistem, care e neatent, e nepersonal, e abstract. E mai mult punitiv decît generos. Daca e generos, e doar la nivel de scheme, de strategii. Mai nou e o strategie guvernamentala de a ridica salariile, toata lumea are în minte, ca sa cîstige alegerile, probabil, sa dea mai multi bani oamenilor. Artistii nu pot fi cumparati, chiar daca li se ofera cantitati de bani. Dincolo de bani, artistii au nevoie de atentie, de încurajare, de respect fata de propria lor personalitate, fata de propria lor valoare, au nevoie de regizori, au nevoie sa fie împreuna, sa fie sprijiniti de comunitate si sa fie considerati persoane. Cred ca statutul de persoana este cel mai înalt rang la care poate ajunge un om.

Primul spectacol în casa, în sediul din Calea Victoriei, a fost Cetatea soarelui, dupa Thommaso Campanella, în scenariul si regia lui Mihai Maniutiu. Cu montarea aceasta ati deschis Teatrul Act în 1998. De ce ati optat pentru acest spectacol?

Nu iesisem dintr-o utopie care era sa ne frînga oasele sau chiar ni le-a frînt? N-au fost schilodite valorile românesti? Domnul Mihai Maniutiu, care este unul dintre cei mai mari regizori pe care i-a dat România în ultimii 30 de ani, a avut aceasta idee, sa zica despre ce am trait. L-a ales pe Thommaso Campanella pentru ca este unul dintre utopistii care a si încasat-o pentru ce a spus.

Cum a reactionat publicul, în 1998, la spectacolul Cetatea soarelui?

Aveam ochii mari si noi, actorii, si publicul. Aceasta scena, atît de apropiata de spectatori, blocheaza. Rîsetele erau mici, noi, fiind produsul scenei italiene, aveam impresia ca trebuie sa faci mai mult ca sa ajungi la spectator. Ne-am gasit greu ritmul si nivelul de vorbire si de gest.

Teatrul ACT era prima scena din România în care se juca atît de aproape între actori si spectatori.

Si Gradina Icoanei este în forma de arena...

Acolo mai ramîne un metru între scena si spectatori, în plus scena e delimitata.

Aici, la Teatrul ACT, jucam si la distanta de 25-30 de centimetri de public. A fost socant, la început, dar am învatat multe. Si publicul, si noi am învatat acordul fin: aici n-ai de ce sa dai cu o scrumiera de pamînt, nu trebuie sa racnesti, daca racnesti intri într-o alta specie.

În 2001 a avut loc premiera spectacolului Creatorul de Teatru de Thomas Bernhard, spectacol care se joaca, pîna azi, neîntrerupt. Dvs. ati primit Premiul pentru Cel mai bun actor, în urma rolului din Creatorul de Teatru. De ce ati vrut sa faceti la Teatrul Act acest spectacol?

Creatorul de Teatru l-am dorit spectacolul inaugural pe scena Teatrului ACT, dar n-a fost sa fie. Adevarul este ca tot ce se întîmpla cu Teatrul ACT, tot ce se întîmpla cu mine semana foarte mult cu textul piesei Creatorul de Teatru, cu tot ce zice Thomas Bernhard. Cînd s-a împlinit sorocul – al ideii si al starilor –, l-am facut. Domnului Alexandru Dabija i-a placut foarte mult textul, eu eram gata pentru rol. Obstacolele cele mai mari au fost din zona finantarii si din cea a actorilor care veneau din diverse teatre, însa perioada repetitiilor a fost minunata. Iar acum intram în cel de-al noualea an de cînd jucam neîntrerupt Creatorul de Teatru. Vorbeam si cu domnul Dabija, si cu actorii, puneam mîna gînditor la tîmpla si ne întrebam: „De ce? Cum? Se poate!“. Se poate daca esti liber si ai pasiune, daca ai impulsul initial, toate celelalte elemente se ordoneaza natural si creativ în jurul unui fascicul puternic.

Sa înlocuim un premiu cu un pahar de vin

Cît a contat, în aceasta longevitate a spectacolului Creatorul de Teatru, faptul ca ati primit Premiul pentru Cel mai bun actor, ca urmare a rolului Bruscon?

Sînt antiierarhic, antigaloane, nu-mi plac insignele. Sigur, îmi face placere un sfert de ora, e OK, se adauga undeva, cineva citeste rabojul asta... Premiile Uniter sînt o altfel de sarbatoare: sînt o bucurie pentru ca te întîlnesti cu mari actori, mari regizori, mari critici. Premiul ala poate fi oricînd înlocuit cu un pahar de vin si o bucata de pîine. Nu trebuie sa ne dam premii. Uneori, a sunat chiar umilitor premiul oferit – adica, îti da de mila, te baga în seama, primeste 3, 15 sau 50 de milioane pentru ca te vad amarît.

Sînt actori mari, care nu mai joaca si care au pensii mizerabile, iar asemenea premii, dublate de o suma de bani, pot fi si un sprijin sa supravietuiasca, sa traiasca mai departe mai putin apasati de griji.

Nu, nu-i onorant. Premiul pentru Excelenta? Premiul pentru întreaga activitate? Premiile nu sînt onorante. Pentru actori, premiile sînt aplauzele din fiecare seara, faptul ca si-au facut treaba bine, ca au daruit ceva în acea seara; tot un premiu mult, mult mai important este cînd îti zice cineva pe strada: „o, mi-a placut cum ati jucat, foarte frumos!“.

Ati amintit de Mihai Maniutiu, de Alexandru Dabija, va rog sa ne spuneti pe ce alti regizori a mizat Teatrul ACT?

În ordine directa si pe o anume filiatie, pe o legatura destul de strînsa care s-a creat cu teatrul, este Vlad Massaci, care are un laborator, are o idee, are ceva de spus, a si impus trei spectacole: Bash. O trilogie contemporana, Shape of Things si Ziua de Apoi. E Sorin Militaru, care a pus Sefele, apoi e Cristi Juncu. A facut valuri si am colaborat o buna perioada cu Theo Herghelegiu. Miriam Raducanu a facut Caleidoscop, un spectacol de teatru-muzica-miscare, facut de pusti, de oameni foarte tineri. S-au închegat în jurul acestor regizori grupuri puternice de actori: Mihaela Sîrbu, Vlad Zamfirescu, Mihai Calin, Ioana Flora, Marius Florea Vizante, Gigi Ifrim.

Actorii care vin sa joace la Teatrul ACT o fac pentru ca n-au unde juca în alta parte sau pentru numele acestui teatru?

La început au venit sa vada leopardul. Au vazut ca nu musca, au mai venit o data. Din soaptele din tîrg, am înteles ca e ceva sa joci la Teatrul ACT.

Au fost momente, în cei 10 ani, cînd ati avut momente de cumpana?

Cumpana e tot timpul. Sa fii în cumpana tine de meserie si de rostul acestui teatru, neatîrnat si nesubventionat. Mereu esti în cumpana. Mereu trebuie sa fii convingator, mereu trebuie sa vorbesti bine, ca sa atragi sponsori.

În zona de clocot, în ochiul uraganului

E greu în România sa gasesti bani pentru cultura?

Bani sînt pe toate drumurile. Problema de care vorbim acum – adica acea forma culturala nesubventionata de stat – trebuie plasata în contextul confuziei totale, de post-postmodernism, în contextul unei crize a statului si a culturii programate, în salbaticia comertului si a politicii. Noi, producînd teatru, sîntem în interstitiu, între spatii atît de diferite si de contrare. E zona ideala, dar e zona de clocot, zona imponderabila, cea mai nesigura. Esti în ochiul uraganului. Sau al tornadei. Sau al furtunii. Din fericire, am rezistat, am prins pasul, ne-am dat seama cum se rotesc lucrurile. Importanta este simbioza, arta este conjugala, asta-i principiul, nu se pot face lucuri bune decît împreuna. În teatru, în film, nu se pot face lucruri de unul singur. Pornim de la o persoana, de la individualitate, dar facem o arta conjugala.

Pornisem de la o întrebare foarte simpla si iata ca am ajuns la arta conjugala. Va întrebasem daca sînt bani pentru cultura.

Sînt bani. În România, bani se dau daca ai temperatura, daca ai febrilitate, daca esti convingator, daca reusesti sa transmiti framîntarile tale celui care vrea sa dea banii. Asta înseamna sa te împrietenesti cu omul acela, sa fii în rezonanta cu el, sa-l inviti la tine acasa, el sa se bucure ca te poate ajuta.

Ati fost refuzat, cînd ati cerut bani pentru teatru, de cei cu bani?

Da, cum sa nu fiu refuzat? Mi s-a întîmplat de multe ori. Dar am si gasit oameni si firme cu care merg de ani de zile: Vodafone sau ABB. Chestia asta cu sponsorizarile mai are o componenta: neasteptatul, nesperatul. De la stat stii cam la ce sa te astepti, relatia cu statul e pufoasa, nu trebuie sa te straduiesti, sa convingi, banii vin... Poate fi un act de nebunie sa renunti la luxul sprijinului de la stat. Dar merita încercat. Noi n-am primit nici un ban de la statul român. Pe noi nu ne intereseaza sistemul, ci persoanele, pe ele ne sprijinim. Am penetrat sistemul doar printr-o persoana: Liviu Negoita, primarul sectorului 3, cu care avem o superba colaborare. Aducem tineri la teatru, le oferim arta, e un parteneriat cultural, Liviu Negoita ne ajuta în promovarea spectacolelor noastre. Problema asta a promovarii si a aducerii spectatorilor la teatru o tratam cu mare atentie. Asta ar trebui sa faca multe teatre subventionate! Sa caute forme prin care sa aduca spectatori în sala de spectacol, sa-si creasca un public, sa cheme pustimea la teatru. În teatrele subventionate întîlnesti actori care fac pe Mos Gerila pentru diverse mari companii sau banci. Acelasi actor, daca-l pui sa joace într-un basm pentru propriul lui copil, în teatrul în care este angajat, începe sa strîmbe din nas: „uite ce e, eu sînt actor de Shakespeare, eu vreau sa joc Cehov, Dürrenmatt, eu vreau sa fiu regele Lear“.

„Un bulgare care creste, împins de jos în sus“

Daca ar fi sa spuneti o fraza despre acesti 10 ani de activitate ai Teatrului ACT, care ar fi aceea?

Un bulgare care creste, împins de jos în sus.

Am observat ca, în ultimii doi-trei ani, aveti tot mai multe spectacole-lectura. Ati si patentat denumirea, va apartine, e în proprietatea teatrului. Prezentati evenimentele sub titulatura de ACTul lecturii. De ce ati îndesit aceasta forma de comunicare cu publicul?

Stateam într-o seara aici, cu domnul Dabija si cu cîtiva actori, si vorbeam despre cîti dramaturgi contemporani nu stim nimic, ne sînt necunoscuti. Cîta nevoie este de o reconexiune cu ce s-a scris în ultimii 30-40 de ani în lume! Avem un handicap: nu stim ce fel de teatru se scrie acum în lume! Piesele nu apar în volume, nu sînt traduse si publicate, asa ca aceasta necunoastere trebuia cumva sparta. În Marea Britanie este o regula sa se faca spectacole-lectura, pentru a se observa cum reactioneaza publicul, cum raspunde acelei lecturi. În Marea Britanie, traseul unei piese începe cu un spectacol-lectura, e un act care suscita atentie, vine multa lume, producatori de teatre, alti actori, producatori de televiziune, de radio, actorii se pregatesc sa iasa cît mai bine lectura. Piesa poate fi, dupa lectura, prezentata la radio, se poate face un scenariu de televiziune sau poate ajunge în repertoriul unui teatru. Primul pas este lectura. Asa ca am produs si noi spectacole-lectura, cu autori din zona de limba germana (Austria, Elvetia, Germania), din zona scandinava (Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda), din Irlanda, din Spania. Asa reconectam teatrul românesc la ce se scrie astazi, prin aceste spectacole-lectura. La noi, Victor Scoradet a fost cel care a initiat ACTul lecturii, ne-a facut un serviciu imens. Ideea a fost preluata imediat de alte teatre din tara.

Marcel Iures se simte mai bine jucînd la Teatrul Act sau jucînd la un alt teatru?

La Teatrul ACT, fara discutie. Cel mai mult îmi place sa joc la Teatrul ACT.

La Teatrul ACT? Ma asteptam la un raspuns ambiguu.

La Teatrul Act.

De ce?

Ma simt extrem de acasa, aici. Sînt printre rude, aici. Eu cred în gradele de rudenie culturale, nationale, îmi place sa fiu înconjurat de rude.

A contribuit cumva la aceasta nebunie de a deschide si de a mentine la cote înalte primul teatru independent din România, si faptul ca Marcel Iures e oltean din Bailesti?

Vorbiti de legatura cu Amza Pellea?

Vorbesc de o încapatînare olteneasca, chiar daca se loveste la cap, chiar daca îsi rupe un picior, olteanul merge pîna la capat.

Da, puteti scrie asta. Merg pîna la capat, indiferent de situatie.

În toate prezentarile care vi se fac se spune ca sînteti cel mai bine cotat actor român de la Hollywood si ca aveti cel mai bogat palmares international. Dincolo de avantajele financiare, ce alte avantaje v-a adus aceasta colaborare cu Hollywoodul?

Trebuie sa schimbam cuvîntul. Cuvîntul avantaje merge cu bani. Pentru restul trebuie sa deschidem o alta lista si sa trecem: privilegiu, calatorie, aventura, noroc, care sînt mai importante decît banii.

Unii spun ca n-ati jucat numai în productii valoaroase, ca au mai fost si productii de mîna a doua, ciclul cu vampiri...

Vorbiti de Interviu cu un vampir?

Da, printre altele.

Ala a fost primul, ca sa intru în sistem. Eu eram programat sa intru la nivel foarte sus. Am unul dintre cei mai buni agenti din lume si eram programat sa joc rolul pe care l-a interpretat Antonio Banderas. N-a fost sa fie. Si am intrat într-un rol mai mic. În general, dincolo de iluzia ca aterizezi în centru, realitatea este ca aeroportul e în afara orasului, chiar daca tu pilotezi bine avionul.

Adica, ce vi s-a propus, aia ati jucat.

N-ai cum, altfel. Trebuie s-o iei de jos. Si aici, în România, am jucat întîi la Turda, am stat la Cluj, am pornit încetisor, n-am ajuns dintr-odata la Bulandra. E mai sanatos s-o iei de jos, pas cu pas.

Source: observatorulcultural.ro

Creatorul de teatru

16-10-2008

Pentru Marcel Iures, Teatrul Act este mai mult decât un proiect cultural. El este raspunsul dat de intelectualul Marcel Iures unui sistem care se opunea din principiu oricarui tip de initiativa privata. Ce reprezinta Teatrul Act si de ce merita sa “traiesti ca sa dai un raspuns”, aflam într-un interviu de Anca Ionita.

De ce v-ati gândit sa faceti un teatru independent? Doreati sa dati un raspuns “establishment-ului” teatral de la ora aceea?
Nu. Ideea era sa dam un raspuns unui gest de un cinism fara margini, facut de sistemul politic de la acea vreme, vorbim de 1994, în frunte cu PRM-ul: demiterea directorului Teatrului Odeon, regizorul Alexandru Dabija, de catre Ministerul Culturii… Si asa au distrus unul din cele mai mari spectacole, “Richard al III-lea”, pus în scena de Mihai Maniutiu la Odeon.

De ce?
Pentru ca eu am refuzat sa-l mai joc (n.r. Marcel Iures juca rolul principal) pâna nu este repus în functie Alexandru Dabija si nu se reface, cu scuzele de rigoare, atmosfera acelor vremuri din Teatrul Odeon. A fost scandal mare atunci.

M-am tot întrebat de ce nu s-a mai jucat un spectacol asa de bun, ca acel “Richard III”…
Eu l-am oprit. O multime de lume m-a acuzat: “Dar ce crezi, ca e al tau personal?… E al orasului.” “Luati atitudine, le-am spus, nu va rastiti la mine”. Prin oprirea acestui spectacol s-a pierdut o valoare care aducea servicii culturii românesti, brandului de tara. Aveam patru turnee programate, pe patru continente…

De ce am facut asta? Asa am gasit eu de cuviinta sa raspund unui ciocan dat în cap teatrului. Am considerat ca trebuie sa dau un raspuns unui astfel de gest, oricât ar dura. Merita sa traiesti ca sa dai un raspuns. Si raspunsul a fost Teatrul Act care, iata, functioneaza fara ajutorul statului, al guvernului… Din donatii si sponsorizari.

V-a luat patru ani, deci, sa puneti bazele acestui teatru independent…
Nu, a fost mai repede. Am cerut ajutor de peste tot, am cautat fonduri în afara tarii, în Anglia. Am fost considerati un fel de frate mai mic al comunitatii de actori britanci. Am creat o fundatie, Art-Inter-Odeon, care a produs un prim spectacol împreuna cu Teatrul National din Cluj si British Council – “Omor în catedrala”de T.S. Eliot, în 1995. Am jucat spectacolul trei saptamâni în Almeida Theatre, din Londra. Apoi am transformat fundatia în Fundatia Teatrul Act – “act” de la “actor”, “actiune”. Am inaugurat teatrul în 1998, cu “Cetatea soarelui” al lui Tommaso Campanella.

De unde ideea de a-i lasa pe cei tineri sa lucreze aici?
Eu n-am facut teatrul acesta pentru mine. Evident ca teatrul lor le este dedicat. Au fost destul de timizi, pentru ca nu stiu bine ce legi exista în tara asta, cine le gireaza…

Ati fost foarte tenace. Puteati sa renuntati de o suta de ori…
Nu aveam alta sansa. Eu trebuia sa continui, sa dau un raspuns.

Nu orice student sau tânar absolvent de teatru care venea la Teatrul Act cu un proiect primea ok-ul consiliului artistic?
Când am avut sponsori pentru lumina electrica, i-am lasat sa faca ce doreau ei. Sa se exprime cum voiau ei. Pentru ca în felul acesta se adauga un tip de experienta artistica. Nu numai ca se adauga, dar se si multiplica. Orice spectator pe care îl ai în sala acum înseamna minim patru oameni în viitor. Dar, revenind la zilele noastre, ideea este ca am parcurs un stadiu, am ajuns la un nivel, iar acum suntem gata sa trecem la un altul.

Care?
Am nevoie de 150.000 de euro pe an, ca sa pot sa ma gândesc la un program teatral pe trei ani. Acum strâng în fiecare an 50 – 60.000 de euro. Am cumparat anul trecut un pian Steinway pentru programul nostru de muzica, care ne-a costat 64.000 de euro. Festivalul de muzica a ajuns deja la a patra editie. Ce mi-am propus este ca între doua editii de festival sa existe de doua sau trei ori pe luna concerte de muzica clasica buna, la Teatrul Act. Muzica buna nu trebuie sa se asculte numai la Festivalul “George Enescu”.

Cum va împartiti timpul, si mai ales energia, între partea de activitate artistica si cea administrativa, de management la Teatrul Act?
Managementul, dupa mine, consta în claritatea ideilor care trebuie sa produca consecinte corespunzatoare, daca nu mult mai bune. Partea de punere în aplicare a acestor idei este realizata de echipa teatrului. Trebuie sa stii sa fii liber si sa-ti asumi toate riscurile care decurg din alegerea ta. Care de multe ori nu-ti apartine pe deplin… Exista o istorie si a nereusitelor, ca si cea a progresului. Nu poate fi progres cu orice pret, continuu, la infinit, e boala.

Ce fel de oameni vin la Teatrul Act?
Oamenii care iubesc cultura româna, nu statul care o produce.

O istorie: Teatrul Act – 10 ani
A crescut într-un an cĺt altii în 10. Între timp, am început sa avem nevoie de el si sa credem ca exista povesti frumoase. Chiar si în teatrul independent. Sa facem cĺtiva pasi în subsolul de pe Calea Victoriei!

1998 24 septembrie
Inaugurarea spatiului Teatrului ACT din Calea Victoriei 126 si premiera spectacolului “Cetatea Soarelui”, dupa Tommasso Campanella, în scenariul si regia lui Mihai Maniutiu, cu Marcel Iures si Adrian Titieni – primul proiect al Teatrului ACT.

2000
Premiera spectacolului “Cum se face...”, adaptare dupa Roberto Mazzuco, o productie Teatrul ACT & Teatrul Inexistent, prezentata cu sprijinul UNITER, regia si conceptia scenografica Teodora Herghelegiu.Teatrul ACT organizeaza, alaturi de Teatrul Luni de la Green Hours, Festivalul Independent de Teatru (în cadrul Sectiunii OFF a Festivalului National de Teatru). Festivalul este menit sa încurajeze colaborarea între institutiile teatrale independente în realizarea de evenimente culturale cu impact. Festivalul a reunit nume de notorietate si tinere sperante ale teatrului în peste 20 de productii independente care s-au bucurat de aprecierea publicului.

2001 - Creatorul de Teatru
Dupa ce a început cu un angajament de zece reprezentatii, “Creatorul de teatru” a fost jucat de zeci de ori cu casa închisa, pâna în prezent, si a avut reprezentatii la Lugoj, Timisoara, Târgu-Mures, Brasov, Focsani, Alba Iulie, Sibiu si Târgu Jiu, fiind invitat în turnee si la festivaluri nationale. Marcel Iures a fost desemnat cel mai bun actor pentru rolul Bruscon din “Creatorul de teatru”, la Gala Premiilor Uniter 2002.

2006 - Festivalul de Muzica
Festivalul “Tinerii si Muzica” este dedicat tinerilor muzicieni, dar si tuturor categoriilor de public interesate de muzica. Festivalul a ajuns la a III-a editie.

2008
O istorie: Teatrul Act – 10 ani
Si-a marcat aniversarea printr-o serie de spectacole de muzica, fotografie si teatru. S-a lansat un album aniversar, coordonat de Marina Constantinescu, si un documentar despre cei 10 ani ai Teatrului Act, realizat de Catalin Stefanescu.

La etajul al doilea al cladirii din Calea Victoriei s-a deschis “Ceainaria” si “Sala de lectura”.

Source: Timeoutbucharesti.ro

Tom Cruise a donat bani pentru Teatrul Act

16-10-2008

In cadrul evenimentului Teatru act - 10 Ani, care se desfasoara in perioada 14 - 19 octombrie 2008, a avut loc o intalnire cu presa in care cei prezenti le-au putut vedea si asculta pe Joyce Nettles, director de casting pentru cei mai importanti directori britanici si pe Elisabeth Kindler, print producer al cotidianului austriac Heute.

Evenimentul a avut loc astazi, 15 octombrie si alaturi de invitatele speciale a fost prezent si actorul Marcel Iures care este Presedintele Fundatiei Cultural-Artistice Teatrul Act. Tocmai despre activitatile acestei fundatii s-a discutat astazi si despre proiectele pe care cei prezenti in fata jurnalistilor le-au derulat in cei peste 10 ani de colaborare.

Astfel, Marcel Iures a reamintit de prima productie realizata in 1993, "Richard al III-lea". "Atunci a fost un turneu formidabil realizat in colaborare cu Consiliul Britanic, Teatrul National din Cluj si Fundatia Teatrului Odeon, pe atunci Art Inter Odeon", a declarat Marcel Iures.

Pe de alta parte, am aflat ca exista mai multe proiecte care-i sprijina pe copiii bolnavi de SIDA si pe cei abandonati. In cadrul aceluiasi eveniment, Marcel Iurres a eclarat ca actorul Tom Cruise a donat o suma importanta de bani pentru refacerea spatiului de la parterul Teatrului Act.

Source: eva.ro

Teatrul Act si admiratoarele sale de prestigiu

15-10-2008

Marcel Iures a prezentat miercuri, într-o conferinta de presa, doua dintre cele mai apropiate protectoare ale Teatrului Act, Joyce Nettles, director de casting al Royal Shakespeare Company si al unora dintre cei mai importanti regizori europeni, si Elisabeth Kindler, fost reprezentant educational în Bucuresti pentru societatea culturala Kulturkontakt Austria.

Directorul Teatrului Act, institutie ce-si sarbatoreste în aceste zile zece ani de existenta, a “introdus-o” pe Joyce Nettles drept una dintre “fondatoarele” Teatrului Act. Ea a convins nume importante din industria teatrului si a cinematografiei sa participe material la deschiderea teatrului de pe Calea Victoriei, cum a fost, de pilda, cazul lui Tom Cruise.

La rândul sau, Elisabeth Kindler i-a acordat sprijin moral si financiar lui Marcel Iures pentru realizarea spectacolului “Creatorul de teatru”, pe textul dramaturgului austriac Thomas Bernhard, cea mai longeviva productie a teatrului. Referindu-se la Thomas Bernhard, Elizabeth Kindler a povestit ca acesta a fost boicotat în patria sa natala, pe care o numise “o tara nazisto-catolica”, si ca la premierele sale de la Burgtheater, din Viena, se arunca cu balega în cladirea teatrului si în spectatorii care aveau curajul sa intre, motiv pentru care dramaturgul a refuzat sa îi mai fie prezentate piesele în Austria.

Ajungându-se la subiectul boicot teatral si cenzura, s-a vorbit despre cazul regizorului Radu Afrim, atacat de politicienii PSD din Braila.

Cele doua “partenere” ale Teatrului Act au rememorat întânirea cu Marcel Iures si au povestit câte ceva din actiunile lor prezente. Joyce Nettles a relatat despre colaborarea ei ca director de casting cu Lars von Trier, despre care a spus ca este foarte pretentios, dar, din fericire, un regizor sclipitor care stie întodeauna foarte bine ce vrea.

De pilda, pentru rolul principal din “Breaking the Waves” i-a cerut directoarei de casting nici mai mult, nici mai putin decât “un Iisus în varianta feminina”. Englezoaica Emily Watson, care i-a trimis regizorului o înregistrare video în care era într-o rochie lunga, alba, despletita si desculta, a primit imediat rolul. Nettles a mai spus ca e cam suparata pe Lars von Trier care face acum un film numit “Anticristul”, în care diavolul apare înfatisat de o femeie. “Dar Lars a fost genial si sper ca va redeveni genial”, a mai spus Joyce Nettles.

Source: Cortidianul.ro

Iures, cel mai potrivit in "Creatorul de teatru"

14-10-2008

La Teatrul Act se pune in scena, in aceasta seara, la ora 19.00, piesa "Creatorul de teatru". Reprezentatia este, in viziunea regizorului Alexandru Dabija, o meditatie comic-amara asupra vremurilor pe care le traim. Marcel Iures, interpretandu-l pe Bruscon, compune, deopotriva, un portret, dar si un autoportret. "Nu cred ca exista un moment mai propice in arta romaneasca pentru a vorbi despre actor si nu cred ca exista un actor mai potrivit pentru a vorbi despre nimic, decat cel mai ajuns actor roman al momentului", declara Dabija referindu-se la Marcel Iures.

Source: Compact Bucuresti

10 ani de Teatru ACT

13-10-2008

Anul acesta, Teatrul ACT implineste 10 ani. Cu aceasta ocazie a pregatit o selectie a spectacolelor reprezentative pentru teatru. In perioada 14-19 octombrie, Marcel Iures este gazda unora dintre cele mai importante personalitati din lumea culturala internationala. Printre acestia se numara Joyce Nettles, Elisabeth Kindler si Jeremy Conway.

Acestia sunt doar cativa dintre invitatii de vaza ai scenei internationale pe care Teatrul ACT ii asteapta pe Calea Victoriei. Cu totii au contribuit la dezvoltarea culturala a teatrului.

Povestea Teatrului ACT incepe in 1994, cand Marcel Iures a dorit sa creeze un spatiu cultural activ. Proiectul sau a fost insa refuzat si de abia in 1998 teatrul a avut prima reprezentatie cu "Cetatea Soarelui". De atunci institutia culturala este un reper puternic in viata culturala a bucurestenilor.

Si povestea spatiului este interesanta. Arhitectul Octavian Neculai i-a oferit lui Marcel Iures o sala aflata la subsolul unei cladiri de pe Calea Victoriei. Subsolul era o fosta sala de artefacte si materiale ideologice comuniste. Cei care ramaneau peste noapte in teatru spuneau ca auzeau soapte. In doua luni, insa, Teatrul ACT si-a facut aparitia din tonele de moloz scoase de la subsol.

Macel Iures declara ca “idea a fost una nebuneasca, dar interesanta. Pe parcursul anilor am intalnit fete de ceara, de plumb, de sare, dar si oameni formidabili, cu lumina in ochi, oameni autentici, care ne-au ajutat”.

In cei zece ani de existent, Teatrul ACT a creat o generatie aparte de spectatori. Este un spatiu preferat pentru un grup de creatori foarte activ.

“Cei care au intrat si au facut istorie indiferent ca au facut regie sau au fost actori, au facut diferenta intre un activist si o persoana. Cei care a trecut prin ACT, au mizat pe conceptual de “persoana”. Inainte de toate omul este o persoana”, a mai declarat Marcel Iures.

Evenimentul Teatrul Act – 10 ani aduce in perioada 14-19 octombrie o retrospectiva a celor mai interesante spectacole din portofoliul teatrului. De asemenea vor fi si cateva concerte de muzica. Cei care vor veni pe scena teatrului vor fi Sorin Romanescu, Cristian Soleanu, Razvan Cojanu, Vlad Popescu, Alexandru Andries si Ioana Maria Mantulescu.

Cei zece ani de activitate teatrala vor fi rememorati printr-o inedita colectie de fotografii din spectacole, mesaje si scrisori de la personalitati care s-au implicat de-a lungul timpului in viata culturala a teatrului. Personalitatile care au schimbat destinul teatrului au fost Dame Judy Dench si Alan Rickman.

Tot pentru aceasta sarbatoare a teatrului ACT, Catalin Stefanescu a realizat un documentar special. Protagonistii sunt sala de teatru, spectatorii, actorii si oamenii din spatele scenei.

Anul 2008 a adus pentru Act si inaugurarea unei ceainarii – biblioteca. Sala de lectura isi propune sa schimbe conceptul de sala de lectura. Astfel, la biblioteca ceainariei ai mereu acces liber la raft. In fiecare zi poti citi in voie orice carte pe care o gasesti in rafturile Salii de lectura. Te pot insoti un ceai cald, o prajitura, dulceata sau bomboane facute in casa.

Un alt punct de atractie este si pianul recent achitionat. Pianul Steinway, in valoare de 64.500 de euro are si el o poveste frumoasa. Intr-o lume in care muzica adevarata si-a pierdut din valoare, Marcel Iures a dorit sa readuca in spatiul sau o farama de frumusete.

Source: Stiri.acasa.ro

Celebritati în vremuri de criza

11-10-2008

Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea, baga bani în blocuri mici, Teo recomanda investirea economiilor personale în aur, iar Marcel Iures nu-si face griji pentru ca nu are multi bani.

„Evenimentul zilei“ a întrebat mai multe personalitati din diverse domenii cum le-ar putea afecta criza internationala si cea autohtona afacerile, traiul de zi cu zi si ce le recomanda românilor pentru anul viitor. Am ales atât analisti economici, cât si oameni de afaceri, actori, vedete de televiziune sau solisti.

Viziuni personale

Fiecare vine cu viziunea sa despre situatia actuala din România si despre ceea ce se va întâmpla la anul sau în viitor. Daca unii sunt optimisti sau câtiva nu stiu prea bine ce sa creada, altii se asteapta la ceea ce e mai rau. Omul de afaceri Dorin Cocos vede deja o noua oportunitate de afaceri: va investi în hoteluri mici, care sa fie manevrate usor si gestionate cu pierderi minime, si în blocuri de locuinte.

Profesorul de economie Daniel Daianu mizeaza pe soliditatea sistemului bancar românesc, Camelia Sucu, sefa de la Mobexpert, crede ca actuala criza va curata mediul de afaceri, iar Teo Trandafir, vedeta Prima TV, crede ca numai cei care au cu adevarat multi bani au de ce sa se teama. Si actorul Marcel Iures are o viziune similara. El spune ca personal nu are ce pierde, deoarece „nu prea are bani“.

În acelasi timp, Huidu, „cârcotas ul“ de serviciu, este optimist. Ne aduce aminte ca românii au mai trecut prin momente grele, asa ca au experienta unor astfel situatii. Nu în ultimul rând, criticul literar Dan C. Mihailescu crede ca în România, „tara lui Pacala si Tândala“, criza este benefica, deoarece ne responsabilizeaza, ne solidarizeaza si ne recalibreaza

„Eu nu prea stiu cum ma va afecta criza deoarece nu prea am bani pentru care sa-mi fac griji. Traiesc de pe-o zi pe alta, concentrându- ma pe fiecare moment. Veniturile mele provin din onorariile de la filme si din teatru si nu sunt foarte mari. Ce va fi anul viitor? Habar nu am. Am totusi încredere în ceea ce zice guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, care este un om integru, ca în România nu sunt si nici nu vor fi probleme cu bancile. Pe de alta parte, masurile politicienilor de marire a salariilor care ar putea dezechilibra economia mi se par si mie gresite, mai ales ca vin chiar înainte de alegeri. Despre criza nu stiu mare lucru, deoarece nu deschid televizorul decât pentru a urmari echipa nationala de fotbal si Universitatea Craiova.“

Source: EVZ.ro

La 10 ani, Teatrul Act si-a facut cadou un pian Steinway

10-10-2008

Teatrul Act se poate lauda ca s-a facut mare, are deja 10 ani. Pentru a marca acest important moment, a fost achizitionat un pian Steainway, o adevarata bijuterie care a costat 64.500 de euro. Totul s-a nascut din “nebunia” lui Marce Iures, presedintele Fundatiei Cultural-Artistice Teatrul ACT. “Daca esti nebun in zona asta, castigi. Dorinta de a aveau un pian s-a nascut din lipsa de muzica dintre doua editii ale Festivalului <George Enescu>”, a spus actorul, mentionanand ca desi exista mai multe astfel de piane in Romania, cel de la teatrul Act “suna altfel decat celelalte”. Implinirea celor 10 ani se vor sarbatori in perioada 14-19 octombrie, in “Zile de Sarbatoare la ACT”. Evenimentul se vrea o retrospectiva a celor mai interesante spectacole din portofoliul institutiei. Se vor juca “Bash. O trilogie contemporana”, “Creatorul de teatru” cu Marcel Iures, “Nasul”, “Capra sau cine e Sylvia”, “American Buffalo” si “Sefele”. Amatorii de teatru s-au aratat foarte interesati de eveniment, pentru spectaolul “Creatorul de teatru” au fost epuizate biletele. Sambata, va avea loc lansarea albumului “Teatrul Act-10 ani”, cand cei prezenti se vor delecta cu un recital la noul pian, sustinut de Mihai Ritivoiu.

Source: Gardianul.ro

Un deceniu cu Teatrul Act

10-10-2008

Prima institutie de teatru independent deschisa în România postdecembrista sarbatoreste în aceste zile zece ani de existenta

Amenajat într-un fost beci al Securitatii, Teatrul Act, institutie legata prin cordon ombilical de numele lui Marcel Iures (foto), la ora aceea actorul nostru “de export”, a primit la înfiintare girul unor actori de clasa mondiala, precum Dame Judi Dench si Vanessa Redgrave. Sarbatoarea va tine mai multe zile, ca-n povesti, fiind programate între 14 si 19 octombrie spectacole de teatru si concerte de jazz. Vor fi prezentate productiile care au dat faima teatrului precum “Capra sau cine e Sylvia?”, de Edward Albee, în regia lui Alexandru Dabija, “American Buffalo”, regia Cristi Juncu, “Bash. O trilogie contemporana” de Neil La Bute, în regia lui Vlad Massaci, “Nasul”, dramatizare dupa Gogol, în regia lui Alexandru Dabija, sau “Sefele” de Werner Schwab, regizat de Sorin Militaru.

Nu putea lipsi din programul festiv “Creatorul de teatru” de Thomas Bernhard, în regia lui Alexandru Dabija, de departe cel mai mare succes si cel mai longeviv spectacol al Act-ului, care se joaca de mai bine de sapte ani, având 250 de reprezentatii la activ si un premiu UNITER pentru Marcel Iures la categoria Cel mai bun actor, în 2002.

“Creatorul de teatru” se va juca pe 14 octombrie. Spectacolul este, dupa cum l-a descris Dabija, “o meditatie comic amara asupra vremurilor pe care le traim”. Referindu-se la distribuirea lui Iures în rolul actorului Bruscon care se rupe de teatrul de stat, proclamându-si independenta artistica, regizorul a declarat ca nu exista un moment mai propice în arta româneasca pentru a vorbi despre actor si nu exista un actor mai potrivit pentru a vorbi despre teatru decât cel mai “ajuns” actor român al momentului.

Iures însusi a marturisit ca “experienta personajului a coincis cumva cu ce am trait eu, apropo de replica «niciodata înapoi la teatrul de stat». Asta e ce-am simtit si eu. Dar asta nu înseamna ca am o relatie de ostilitate cu teatrele de stat pentru ca independenta este o stare de creatie, si nu neaparat ostilitate fata de sistem”.

El a deplâns totusi conditia marilor actori ai tarii ajunsi azi la stadiul de marfa livrata prin telenovele, la starea de “detergenti”, a caror menire a ajuns sa fie aceea de a “curata” creatii de o valoare îndoielnica. “Nu asa trebuie sa ne purtam cu piesele noastre de tezaur”, a mai zis Iures, referindu-se, fara a da nume, la actori de marca nevoiti, din ratiuni financiare, sa joace în telenovele.

Pentru a marca un deceniu de existenta se va lansa albumul “Act - 10 ani, o istorie subiectiva”, un proiect coordonat de criticul de teatru Marina Constantinescu, si se va proiecta documentarul realizat de Catalin Stefanescu, “Act - 10 ani”, dedicat actorilor, oamenilor din spatele scenei, dar si spectatorilor de la Teatrul Act.

La aniversarea teatrului vor fi prezenti si invitati straini - Joyce Nettles, director de casting ce a colaborat cu importanti regizori britanici si nu numai, Elisabeth Kindler, print producer pentru cotidianul austriac “Heute”, si Jeremy Conway, unul dintre cei mai cunoscuti agenti de actori din Marea Britanie, care i-a impresariat pe Anthony Hopkins, Allan Rickman si pe Marcel Iures însusi.

Source: Cortidianul.ro

ACT de un deceniu

10-10-2008

Seria de evenimente aniversare (14-19 octombrie) inseamna sase seri de teatru si muzica

Teatrul Act, primul teatru independent din Romania, implineste 10 ani de existenta, sarbatoriti printr-un eveniment denumit simplu: "Teatrul Act-10 ani". Fundatia Act anunta si doua victorii recente: achizitionarea unui pian Steinway (in valoare

de 64.500 de euro) la care sa cante nu numai pianisti de renume, ci si studenti, masteranzi, si deschiderea Salii de Lectura unde prietenii, spectatorii, artistii pot savura o ceasca de ceai si prajituri pe durata derularii evenimentului aniversar.

Evenimentul "Teatrul Act-10 ani" va oferi publicului, in perioada 14-19 octombrie, sase seri de teatru si muzica. Se vor juca cele mai interesante si mai iubite spectacole de la Act precum: "Creatorul de teatru", "Bash. O trilogie contemporana", "Nasul" etc., insotite de concerte inedite de muzica: "Gershwin's World" (concert de jazz), respectiv concertul sustinut de Alexandru Andries si Ioana Maria Mantulescu.

Seara de maine va fi una speciala (accesul se va face numai pe baza de invitatie) deoarece se va lansa albumul special "Act-10 ani, o istorie subiectiva", conceput si coordonat de Marina Constantinescu. Apoi, se va proiecta un film documentar realizat de Catalin Stefanescu in care protagonistii sunt: sala de teatru, actorii si oamenii din spatele scenei. Seara se va incheia cu un recital de pian sustinut de Mihai Ritivoiu. Mai multe detalii despre programul evenimentului se gasesc pe site-ul www.teatrulact.ro.

Cei zece ani vor fi rememorati printr-o inedita colectie de fotografii din spectacole, mesaje si scrisori de la personalitati care s-au implicat in destinul cultural al teatrului. La sarbatorirea teatrului vor si invitati speciali precum: Elisabeth Kindler (Austria), Joyce Nettles (Marea Britanie) si Jeremy Conway (Marea Britanie).

In toti acesti ani, cei care au fost alaturi de Marcel Iures (foto), presedintele Fundatiei Cultural Artistice Teatrul Act, au oferit publicului spectacole si evenimente culturale deosebite, intr-un spatiu non-conformist. Aventura a inceput in '95 cand arhitectul Octavian Neculai a oferit drept spatiu o sala aflata la subsolul unei cladiri de pe Calea Victoriei 126. Acea incapere plina de artefacte comuniste a fost golita si a devenit o sala "underground" de teatru care a reunit, din 1998, unii dintre cei mai entuziasti oameni de cultura.

Source: Ziua.ro

OMUL ZILEI - Marcel Iures

10-10-2008

Teatrul ACT împlineste zece ani de activitate. Întreaga istorie a Teatrului va fi rememorata printr-o inedita colectie de fotografii din spectacole, mesaje si scrisori de la personalitati care s-au implicat de-a lungul timpului în destinul cultural al teatrului, printre care Judi Dench si Alan Rickman. Albumul "ACT – 10 ani, o istorie subiectiva" este un proiect imaginat si coordonat de criticul de teatru Marina Constantinescu. Totodata, Catalin Stefanescu a realizat un documentar în care protagonistii sunt sala de teatru, spectatorii, actorii si oamenii din spatele scenei ACT. Pentru ca timp de zece ani s-au reusit modelarea si rafinarea gustului spectatorilor, ale caror asteptari au ridicat stacheta de la an la an, Jurnalul National îl declara pe Marcel Iures, presedintele

Source: Jurnalul.ro

Marcel Iures: Mi-am dat seama ca fenomenul ACT nu intra în nicio schema

09-10-2008

Actorul Marcel Iures a declarat, cu ocazia împlinirii a zece ani de la fondarea ACT, ca primul teatru independent din România, care s-a nascut dintr-o revolta fata de sistemul culturii românesti, nu intra în nicio schema de gândire

Directorul ACT si-a amintit apoi de începuturile teatrului: "Fundatia ACT s-a întâmplat dintr-un accident, când efortul nostru din alta parte a fost refuzat (...) A fost începutul unei aventuri si, ca sa ajungem aici, am dat de foarte multe specii de oameni".

Iures si-a amintit cum arhitectul Octavian Neculai i-a oferit actualul sediu al teatrului, situat pe Calea Victoriei.

"Era un subsol plin cu articole care tineau de ideologia comunista". Din subsolul, care, potrivit lui Iures, a fost, pe rând, buncar, trezorerie de banca si beci în care erau adusi disidentii, s-au scos, la acel moment, 8-9 basculante de deseuri. "De fapt, oamenii care îsi petrec noaptea în teatru spun ca aud diferite voci", a marturisit Iures.

Proiectul ACT s-a materializat si datorita parteneriatului cu firma CONNEX, care a oferit atunci aproape toti banii necesari pentru punerea pe picioare a teatrului - 50.000 de dolari.

"A urmat o perioada în care ne-am dat seama ca habar n-avem cum se întâmpla fenomenul asta", a marturisit Iures

"Am învatat sa cream un proiect de la început pâna la sfârsit", a adaugat acesta, care a descris starea de început ca fiind "un tip de libertate care nu avea limite si tinte".

"Cei care au intrat si au facut istorie aici fac deosebirea dintre un activist într-un sistem si o persoana si cred ca statutul de persoana este cel mai înalt rang la care poate ajunge un om", a mai spus acesta.

Printre invitatii speciali ai teatrului cu ocazia aniversarii se numara Joyce Nettles, care a fost timp de zece ani director de casting al Royal Shakespeare Company, Elisabeth Kindler, print producer pentru publicatia austriaca Heute, si agentul britanic Jeremy Conway.

Printre noutatile anului acesta în ceea ce priveste structura Teatrului ACTse numara Sala de Lectura, o cafenea cu o mica biblioteca, unde clientii pot împrumuta o carte sau pot asculta, în fiecare marti, un mini-concert, si un pian Steinway, în valoare de 64.500 de euro.

Programul aniversar al Teatrului ACT se desfasoara între 14 si 19 octombrie.

Source: Mediafax.ro

10 ani de ACT, sarbatoriti cu 6 zile de spectacole

03-10-2008

ACT, primul teatru independent din România, îsi sarbatoreste cei zece ani de existenta printr-o serie de manifestari, peste doua saptamâni, între 14 si 19 octombrie, anunta Mediafax.

Spectacole consacrate, concerte, lansarea unul album de fotografie si lansarea unui documentar despre oamenii din culisele teatrului – acesta este „meniul” de sarbatoare, propus de institutia bucuresteana de pe Calea Victoriei.

Seria evenimentelor va fi deschisa oficial marti, 14 octombrie, de cel mai vechi si aplaudat spectacol al Teatrului ACT, „Creatorul de teatru”, în regia lui Alexandru Dabija, avându-i în distributie pe actorii Marcel Iures si Valeria Seciu. Pe 15 octombrie, spectatorii din Capitala vor putea bate ritmul, alaturi de Ada Milea si Bogdan Burlacianu, în piesa cu muzica si joc „Nasul”, dupa Gogol.

În cinstea celor zece ani plini cu teatru idependent va fi si concertul de jazz „Gershwin's Word", care-i va aduce pe scena din subsolul ACT pe Sorin Romanescu, Cristian Soleanu, Razvan Cojanu si Vlad Popescu, joi, 16 octombrie. Si daca pe 18 septembrie va fi lansat albumul „Teatrul ACT-10 ani” – cu fotografii din spectacolele institutiei -, si va fi proiectat filmul documentar cu acelasi nume, în ultima zi de aniversare – duminica, 19 octombrie - este programat un concert sustinut de Alexandru Andries si Ioana Maria Mântulescu.

Accesul la evenimente se face pe baza de bilet – care costa 15 si 20 de lei, exceptând seara în care are loc proiectia filmului documentar dedicat istoriei teatrului, când se va intra doar cu invitatie.

Teatru, ceai si jazz

Teatrul ACT a fost inaugurat în luna septembrie 1998, la initiativa unor oameni de teatru ca actorul Marcel Iures, regizorul Alexandru Dabija si criticul de teatru Marina Constantinescu. ACT a fost prima institutie cultural-artistica independenta din România.

Din 1998 si pâna astazi, teatrul a avut 44 premiere si s-a implicat în debutul, pe scena româneasca, în spectacole-lectura, a 17 dramaturgi straini contemporani. Printre piesele bifate de ACT sunt „Creatorul de teatru", de Thomas Bernhard, regia Alexandru Dabija, „Shape of Things/ Forma lucrurilor” si „Bash", o trilogie contemporana, ambele de Neil LaBute, regia Vlad Massaci, „Capra sau Cine e Sylvia?", de Edward Albee, regizat de Alexandru Dabija, si „Amalia respira adânc", de Alina Nelega Cadariu, regia Mariana Camarasan. Teatrul, care are, din luna mai a acestui an, si o biblioteca-ceainarie foarte cocheta, gazduieste, de asemenea, seri de jazz.

Source: EVZ.ro

10 ani de Teatru Act

02-10.2008

Teatrul Act împlineste în aceasta toamna 10 ani de existenta si a ales sa marcheze momentul printr-o serie de spectacole de muzica, fotografie si teatru.

Seria de evenimente va fi deschisa pe 14 octombrie de “Creatorul de teatru”, cel mai vechi spectacol al Teatrului Act, cu Marcel Iures si Valeria Seciu, în regia lui Alexandru Dabija.

Tot în cadrul seriei de evenimente ce marcheaza zece ani de la fondarea Teatrului ACT, pe 16 octombrie va avea loc si concertul de jazz "Gershwin's Word", sustinut de interpreti precum Sorin Romanescu, Cristian Soleanu, Razvan Cojanu si Vlad Popescu.

Citeste mai multe despre spectacolele ce marcheaza 10 ani de existenta a Teatrului Act pe www.teatrulact.ro

Source: TimeOutBucuresti.ro

Teatrul ACT sarbatoreste 10 ani de existenta

02-10-2008

Teatrul ACT, primul teatru independent din Romania, sarbatoreste 10 ani de existenta. Intre 14 si 19 octombrie sunt programate spectacole, concerte, lansarea unui album de fotografie si prezentarea unui documentar despre angajatii institutiei.

Pe 14 octombrie este programat "Creatorul de teatru", cel mai vechi spectacol al Teatrului ACT, in regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel iures si Valeria Sciu.

Spectacolul "Nasul", realizat dupa textul lui N.V Gogol, regizat de Alexandru Dabija si avandu-i in distributie pe Ada Milea si Bogdan Burlacianu se va juca pe 15 octombrie.

Pe 16 octombrie va avea loc concertul de Jazz "Gershwin’s Word", sustinut de Sorin Romanescu, Cristian Soleanu, Razvan Cojanu si Vlad Popescu.

Va fi lansat, pe 18 octombrie, un album ce prezinta fotografii din spectacolele Teatrului ACT, si va fi proiectat si filmul documentar "Teatrul ACT - 10 ani", realizat de jurnalistul Catalin Stefanescu.

Evenimentele aniversare vor fi incheiate de un concert sustinut de Alexandru Andries si Ioana Maria Mantulescu.

Preturile biletelor la evenimentele organizate de Teatrul ACT sunt de 15 si 20 de lei.

Source: Ziare.com

Teatrul ACT sarbatoreste zece ani de existenta

02-10-.2008

ACT, primul teatru independent din România, sarbatoreste zece ani de existenta printr-o serie de manifestari programate între 14 si 19 octombrie, care includ spectacole consacrate, concerte, lansarea unui album de fotografie si prezentarea unui documentar despre oamenii din spatele institutiei.

Seria de manifestari este deschisa, pe 14 octombrie, de cel mai vechi si mai popular spectacol al Teatrului ACT, "Creatorul de teatru", cu Marcel Iures si Valeria Seciu, în regia lui Alexandru Dabija, se arata pe site-ul institutiei.

Pe 15 octombrie, va fi prezentat spectacolul "Nasul", care combina muzica si jocul, în regia lui Alexandru Dabija, dupa textul omonim al lui N. V. Gogol. Din distributie fac parte Ada Milea si Bogdan Burlacianu.

Tot în cadrul seriei de evenimente ce marcheaza zece ani de la fondarea Teatrului ACT, va avea loc si concertul de jazz "Gershwin's Word", ce va fi sustinut de interpreti precum Sorin Romanescu, Cristian Soleanu, Razvan Cojanu si Vlad Popescu. Concertul va avea loc pe 16 octombrie.

Pe 18 octombrie, va fi lansat albumul "Teatrul ACT-10 ani", care cuprinde fotografii din spectacolele prezentate pe scena teatrului din Calea Victoriei.

În aceeasi zi va fi proiectat si filmul documentar "Teatrul ACT-10 ani", care contine, printre altele, interviuri cu oamenii care au avut initiativa de a crea teatrul. Documentarul este realizat de jurnalistul Catalin Stefanescu.

Seria de evenimente este încheiata de un concert sustinut de Alexandru Andries si Ioana Maria Mântulescu.

Accesul la evenimentele aniversare se face pe baza de bilet, cu exceptia serii în care are loc proiectia filmului documentar dedicat istoriei teatrului, când spectatorii vor intra doar cu invitatie.

Preturile biletelor sunt de 15 si 20 de lei.

Source: mediafax.ro