Other Titles: Three warnings (English)


		Marcel Iures, manager la Newcastle United!
		31-10-2005



		Filmul "Goal!", distribuit de saptamana trecuta in Romania, povesteste viata tanarului mexican Santiago Munez (interpretat de Kuno Becker). Emigrat in SUA, acesta munceste pe bani putini in Los Angeles, dar spera ca intr-o zi va deveni fotbalist celebru. Visul lui incepe sa prinda contur cand, la un trial, da ochii cu Erik Dornhelm, managerul lui Newcastle United, personaj jucat de Marcel Iures. Cat a castigat actorul roman din aceasta afacere va ramane, probabil, un secret. Productia a avut un buget de 100 milioane de euro si a beneficiat de contributia unor nume mari ale fotbalului, ca Zinedine Zidane, David Beckham, Raul, Alan Shearer, Wayne Rooney. Povestea lui Munez, cel care a prins aripi in urma colaborarii cu Dornhelm (Iures), "curge" pe parcursul unei trilogii. In partile a doua si a treia, publicul asista la consacrarea deplina a sportivului, in urma transferului la clubul spaniol Real Madrid.
		Source: BaniiNostri.ro


		Ultima banda a lui Krapp
		08-10-2005

		Ultima banda a lui Krapp - de Samuel Beckett



		Asta seara am reusit sa ajung si eu într-un sfîrsit la teatru. Si nu la orice piesa, ci la “Ultima banda a lui Krapp “ dupa un scenariu de Samuel Beckett, purtînd semnatura regizorala a lui Alexandru Dabija si interpretarea magistrala a lui Marcel Iures. Acum, pentru cei nefamiliarizati cu opera lui Beckett, piesa poate parea de neînteles. La o prima reprezentatie. Poate aduce a pledoarie pentru nebunie. Si totusi, nebunii vad si percep realitatea mult mai bine decît noi, cei “normali”. Beckett trebuie înteles printre “rînduri”. La fel si piesa. Trebuie simtita, înteleasa dincolo de simplu act scenic. “Cutia 3, rola 5” Amintiri de demult. Cortina se ridica. Decorul : un birou pe care se afla cîteva cutii cu role de magnetofon, un fotoliu vechi. Intra Krapp. Cu miscari calculate si pasi mici dar siguri se aseaza la masuta. Si, asemeni oricarui om pierdut în singuratate auto impusa si aflat la o vîrsta destul de înaintata îsi începe tabieturile. În fiecare zi, vreme de 30 de ani, începea ziua cu trei banane. Tinute în sertarul biroului. Krapp este întradevar izolat de lume, însa nu si de trecut. Trecutul este, în opinia mea, singurul lucru care îl apropie de lume, lumea lui, viata pe care a avut-o pîna acum. Si pe care într-o oarecare masura, o regreta. Singurul liant cu trecutul sunt înregistrarile, repetate si oarecum obsedante, facute de a lungul timpului. Liant ce ne da posibilitatea sa cunoastem, sa întelegem viata de acum a lui Krapp. Asemeni celorlalte personaje ale lui Beckett, Krapp încearca o împacare cu el însusi, cu regretul trecutului, cu prezentul apasator, cu tot ceea ce înseamna viata.



		Moartea mamei, iubirea sfîrsita în esec pentru o femeie, regretul pentru viata ce a trecut, împing personajul nostru spre o asemanare cu Faust la un moment dat.



		Însa Krapp este constient de faptul ca si el este vinovat pentru calea pe care viata sa a luat-o. Este unul dintre acei solitari ce si-au ales solitudinea si îsi analizeaza amintirile Amintirile... Oare ce ne ramîne cînd cei dragi ne parasesc? Cum ramînem noi prezenti în cei ce ne preced? Cum va sti lumea de noi? Amintiri....frînturi din istoria noastra, ne conduc spre introspectie, sau cum spunea Krapp, retrospctie. Si cîteodata ne dor. Ne dor pentru ca ne dam seama de greselile pe care le-am facut. Iar timpul nu se mai întoarce...oricît de mult am vrea. Depinde de noi cum ne traim viata. Doar noi decidem daca ne izolam sau nu de lume, daca vom trai clipele ramase pîna la sosire Doamnei în Negru, lînga un magnetofon, ascultîndu-ne clipele de mult apuse. Va recomand cu multa caldura sa mergeti sa vedeti aceasta piesa. Sau sa-l cititi pe Samuel Beckett. Nu veti regreta.
		Source: Poezie.ro