În umbra lui Iures. Seara cu teatru

Absurda, actuala… “Camera de hotel”

Camera de hotel. Locul în care te poti îndragosti, locul aventurilor amoroase sau al crimelor pasionale, locul marilor mistere, dar cel mai adesea locul tuturor vacantelor.  

Nu o sa vorbim despre tot ce se poate întâmpla într-o camera de hotel în mod obisnuit, ci despre “Camera de hotel”, un spectacol în regia lui Alexandru Dabija, adaptat dupa un text omonim ce poarta semnatura lui Barry Gifford. Din distributie fac parte nume mari ale teatrului românesc: Marcel Iures, Dorina Lazar, Liana Margineanu, Mircea Constantinescu, Pavel Bartos, Antoaneta Zaharia.

O piesa de teatru care pune problema unui subiect sensibil, frumos, dar totodata profund si complicat: tema copilului. Trilogia “Smecherii”, “Pana de curent” si “Doamna Kashfi” deschide cu o singura cheie usa unei drame: un copil mort, unul invizibil, altul prezent. Momentele de duiosie, de nebunie, de delicatete, de dragoste dau viata camerei de hotel “603”, o camera improvizata, în ideea unui decor simplu, în care accentul cade pe replicile ce contureza în scurt timp portrete de personaje.

“Smecherii”. Povestea a doi posibili criminali (Marcel Iures si Mircea Constantinescu), care se întâlnesc în aceeasi camera de hotel cu o prostituata “majoreta” (Antoaneta Zaharia), acuzata de omorârea unui copil, dorita de amândoi. Boca. Un personaj complex interpretat de Marcel Iures. Un personaj ce surprinde psihologia unor sentimente precum tradarea, dragostea, teama, violenta, suferinta. Toate încap în povestea de viata a lui Boca, ce se dezvaluie prin momente pline de duiosia amintirilor din adolescenta.  

“Pana de curent”. Înfatiseaza tabloul unui cuplu tânar, care are un copil imaginar – “Gândacelul”. Ea e afectata de “moartea copilului”. El, în încercarea de a restabili echilibrul, vine împreuna cu sotia la New York, pentru a consulta un specialist. Crize si gesturi de nebunie jucate impecabil de Antoaneta Zaharia alaturi de momentele de tainica întelegere a unui sot iubitor. O poveste cu lumini si umbre care vine sa demonstreze ca dragostea poate(?) salva o problema psihica.  

“Doamna Kashfi”. Povestea unei mame moderne care are un copil retardat. Problema nu este suferinta acestui copil. Ea vine la vrajitoarea Kashfi, în cautarea unor explicatii paranormale legate de moartea mamei sale. O bunica se întoarce din morti pentru a asigura viitorul nepoatei sale. Cheia de la banca… banii trebuie sa ajunga neaparat în mâinile copilului. Momente usor comice cu Dorina Lazar si Paula Niculita în ritm de dans, într-un moment în care viata si moartea se întâlnesc pe aceeasi strada. O piesa de teatru care jongleaza cu imaginarul si realul, cu fantomaticul si misterul, cu personaje ce vin parca din alta lume, dar care îti par cunoscute, o întâlnire cu o doza de nebunie la care ramâi indiferent. Te ridici de pe scaunul salii Teatrului Odeon, aplauzi cu putere si prima replica pe care o ai este: Doamne, de unde vin nebunii astia? Dar cine zice ca nebunia nu este spectaculos de frumoasa? Teatrul absurdului e din ce în ce mai real si mai contemporan, indiferent de epoca în care a fost scris…

Ciudateniile de lânga noi

Punerile lui în scena sunt migaloase, tensiunea se naste din interpretarea actoriceasca, misterul se întretine prin savante schimbari de unghi. Recenta premiera de la Teatrul Odeon "Camera de hotel", trilogia lui Barry Gifford, confirma ca alegerea acestui drum nu a fost o întâmplare.

Scenarist al filmului lui David Lynch "Wild at Heart", autorul considerat un maestru al dezvaluirii partii întunecate a Americii manevreaza cu profesionalism bizareria, marginalitatea. Trei piese scurte, trei întâmplari se desfasoara în acelasi spatiu conventional (scenografia Alexandru Dabija si Laura Paraschiv); un receptioner de o nationalitate incerta (Mugur Arvunescu) vegheaza, intervenind când actiunea pare a depasi granitele admise de regulamentul misterios al institutiei (lumii?) pe care o reprezinta.

Ocupantii succesivi ai camerei sunt semne ale unui univers nesigur, oamenii nu sunt ce par a fi: ciudateniile apar dupa o banala întorsatura de fraza, siguranta miscarilor într-o lume cunoscuta se clatina, explicatiile nu fac decât sa adânceasca misterul, identitatile se tulbura, cuvintele pastreaza logica normalitatii, dar ceea ce exprima ele tine de lumea instinctelor obscure, a obsesiilor neexprimate, a unui trecut pe jumatate uitat, pe jumatate deformat. Si tocmai aceasta permanenta trecere de la realitatea cunoscuta la contactul cu ceea ce ne scapa devine esenta spectacolului reprezentat la cota sa de excelenta prin rolul jucat de Marcel Iures.

Halucinatii si stafii

Boca este un barbat adult, usor adus de spate si ocupa camera de hotel cu prostituata adusa de el. Timid si neîndemânatic, barbatul raspunde anapoda avansurilor profesioniste ale femeii (Antoaneta Zaharia). Apare Louis, un dur (Mircea Constantinescu), si se pare ca episodul va lua o turnura criminala, asa cum se sugereaza ca s-a mai întâmplat în trecutul celor doi. Dar chiar s-a întâmplat?

Louis este un necunoscut sau este cumnatul lui Boca? Este initiatorul violentei sau instrumentul lui Boca? El exista sau este o proiectie a subconstientului lui Boca? Întunericul din "Pana de curent" - cel de-al doilea episod - devine cadrul în care Diane (Antoaneta Zaharia) poate vorbi despre propriile zone de întuneric - la limita maladiei - si inflexiunile unei copilarii rau traite se strecoara si în cele din urma coplesesc lumea femeii adulte. Rational, Danny (Pavel Bartos) o sustine.

Când camera de hotel este ocupata de doamna Kashfi, o magiciana care acolo îsi primeste clientii, bunica moarta (Dorina Lazar) capata corporalitate si poate discuta linistita cu nepoata ei, oferindu-i tandretea si dragostea atât de necesare. Nu este un spectacol pe gustul celor care identifica regia moderna de teatru cu marile desfasurari, unde lumina si sunetul dat la maximum însotesc miscarile haotice ale unei figuratii bezmetice, actorii rostind un text neinteligibil.

Pentru regizorul Alexandru Dabija, teatrul este o cale de acces spre misterul fiecarui om si descifrarea acestei enigme se face cu bisturiul, nu cu toporul. E un teatru modern, si nu un teatru modernizat, lumea lui e mai legata de marea literatura dramatica decât de mijloacele media etajate pe
scena.

-- Trilogia montata de Dabija la Odeon, povesti din aceeasi camera de hotel

Montata de Alexandru Dabija, trilogia lui Barry Gifford, "Camera de hotel", il readuce pe scena Teatrului Odeon pe Marcel Iures. Compusa din trei momente diferite, "Smecherii", "Pana de curent" si "Doamna Kashfi", montarea lui Dabija propune trei povesti care se dezvolta toate, la distante mari in timp, in aceeasi camera dintr-un hotel din New York.

Construite inr-un decor redus la esential, o camera simpla si o receptie improvizata undeva intr-un colt, povestile lui Gifford (scenaristul lui David Lynch) capata in montarea lui Dabija (care, alaturi de Laura Paraschiv semneaza si scenografia) ascutimea si profunzimea unor haiku-uri. Nimic incarcat, nimic ingrosat, si, in schimb, o precizie aproape chirurgicala in a taia imaginile. O unda de mister care strabate ca un fior fiecare dintre cele trei momente si accente asezate intotdeauna pe cuvantul potrivit si imaginea potrivite. Tendinta spre esentializare pe care a capatat-o teatrul lui Dabija, vizibila in cele mai recente montari, cautarea si dezvaluirea fortei actorului, intoarcerea catre "teatrul sarac" asa cum il propovaduia Grotowski domina si aceasta montare.

Cu un profund substrat psihologic, toate cele trei episoade sunt, in fond, povesti de iubire in care boala, nevroza, moartea, nebunia si misterul se amesteca si produc crize niciodata rezolvate palpabil. In prima parte a trilogiei, "Smecherii", Marcel Iures, Antoaneta Zaharia (foto) si Mircea Constantinescu se intalnesc intr-o istorie despre tradare si dragoste, in camera 603. Ea, prostituata, ei, doi prieteni vechi, posibili criminali. Timpurile se amesteca si duiosia amintirilor din adolescenta se asaza peste nebunia criminala a maturitatii. Cu aceeasi cunoscuta intuitie a firescului, Marcel Iures trece de la momente de tandrete si timiditate, la cele de violenta, de la retraire duios-grotesca a primului moment de tulburare a simturilor, in adolescenta, la suferinta criminala. Lumile create sunt multiple, totul evolueaza extrem de rapid, prostituata isi istoriseste iubirea tradata, isi executa dansul de majoreta, iar apoi lucrurile se precipita... Povestea intreaga se ascunde, de fapt, in spatele lumii de pe scena si meritul regiei este ca dezvaluie tainic si discret, ca o reflexie in oglinda intreaga incarcatura din umbra.

JucatA aproape in intregime la lumina lumanarilor "Pana de curent" intra mai adanc in psihologia maladiva a personajelor. Un copil mort care bantuie gandurile unei femei disperate, alunecand usor spre nebunie, si un sot care incearca sa restabileasca echilibrul. Din nou Antoaneta Zaharia, de data asta alaturi de Pavel Bartos. Un tablou bine conturat, din lumini si umbre, din cuvinte si taceri dozate minutios, cu crize de nebunie perfect asumate de Antoaneta Zaharia, si cu momente de discreta intelegere la Pavel Bartos. Si peste toate tusele de culoare ale lui Dabija, ca-ntr-o pictura rembrandtiana transpusa in postmodernism.

Iar ultimul moment al spectacolului, "Doamna Kashfi", este probabil cel mai bine conturat si echilibrat scenic. Antoaneta Zaharia pentru a treia oara, in rolul mamei distante a unui copil retardat, in cautare de explicatii paranormale legate de moartea propriei mame. In aceeasi camera 603, de la acelasi hotel din New York, se intampla cele doua intalniri. Cea cu doamna Kashfi, mediumul care va intermedia legatura cu lumea de dincolo, si cea cu bunica intoarsa din morti pentru a dansa cu nepotica retardata. Dorina Lazar, impreuna cu Paula Niculita, construiesc o realitate stranie, usor comica, usor inspaimantatoare, in care moartea si viata se ciocnesc firesc, ca doi prieteni pe un bulevard.

Oamenii din spectacolul lui Dabija sunt si fantome, si fiinte vii, aluneca permanent intre real si imaginar, se intrupeaza si se des-trupeaza, dupa nevoie si jongleaza dupa bunul plac cu realitatea. Iar "Camera de hotel" e spectacolul unui regizor pentru care teatrul este, inainte de toate, o Intalnire.

Source: Ziua.ro

Ce au in comun Lynch si Dabija

Noua montare a regizorului roman de la Teatrul Odeon, „Camera de hotel“, e un fel de gin tonic teatral, cu un strop de paranormal intr-un pahar de comedie neagra

Scrise la cererea lui David Lynch de catre constantul sau colaborator, romancierul si scenaristul Barry Gifford, cele trei micropiese ce formeaza trilogia „Camera de hotel“ au toate ingredientele dragi autorului „Mulholland Drive“: un spatiu ce functioneaza mai degraba ca un culoar intre lumea de aici si cea de dincolo, personaje vii ce par moarte si morti cit se poate de vioi, psihopati, criminali, politisti, prostituate, ghicitoare, hippioti, „iarba“ si ceva jazz.

"Personajul" principal al montarii lui Alexandru Dabija pare a fi camera numarul 603 din hotelul Railroad din New York, populata de oaspeti feluriti din trei epoci diferite: anii 1936, 1969 si 1992. Camera este supravegheata si din cind in cind curatata de catre receptionerul hotelului (Mugur Arvunescu), Cerberul vesnic, un arab ce nu a parasit niciodata New Yorkul, al carui chip este complet insensibil la trecerea timpului. In prima secventa, numita „Smecherii“, un barbat prafuit si timid aduce in camera o prostituata pe care nu indrazneste nici macar sa o priveasca mai indeaproape. Intretine cu ea o conversatie schioapa pina ce isi face aparitia parca de niciunde un amic al sau care, ca bun prieten ce se afla, il ajutase sa-si satisfaca de-a lungul timpului si nevasta. Comedia coboara cu cinism in tenebre si cei doi amici se contopesc din ce in ce mai mult unul in altul, parind a fi personalitatile multiple ale unui psihopat. Marcel Iures il interpreteaza pe timidul impiedicat cu chip nevinovat, dar care are din cind in cind rabufniri demente de violenta. Personajul gliseaza intre stari, fiind cind patetic si demn de mila, cind, doar la o clipa distanta, diabolic si criminal. Louis, alter egoul sau potent, este interpretat de Mircea Constantinescu, si victima lor, prostituata-majoreta Darlene, de Antoaneta Zaharia. Aceasta din urma joaca in toate cele trei piese ale trilogiei.
Cea de-a doua secventa se petrece in 1936. In camera 603 este cazat un cuplu venit din oraselul Tulsa din statul Oklahoma. Ei descind in „orasul luminilor“ in timpul unei pene de curent. Multimea luminarilor o face pe femeie, o prezenta delicata si foarte fragila (Antoaneta Zaharia este pur si simplu minunata in acest rol), sa se bucure ca un copil: „Ce frumos! Parca sintem intr-un pom de Craciun...“. Pacea data de „sentimentul de Craciun“ degenereaza insa pas cu pas intr-un monolog delirant. Femeia deraiaza in zone din ce in ce mai mlastinoase pina ce e inghitita complet de viziuni, de amintiri si de halucinatii. Frinturile de lumina ce vin de la luminari dau si mai putina consistenta spatiului si timpului devenite parca fluide.

In ultima piesa a trilogiei, vestita, de acum, camera 603 devine „cabinetul“ unei ghicitoare ciudate, doamna Kashfi (Liana Margineanu), a carei clienta este o femeie usor isterica (din nou Antoaneta Zaharia), insotita de fetita ei (Paula Niculita). Femeia vine la ghicitoare pentru a afla vesti de la raposata ei mama. In timp ce doamna Kashfi si clienta studiaza cu atentie o ceasca de cafea, fetita este vizitata de bunica ei, o fantoma grasuta si simpatica (delicios interpretata de Dorina Lazar), ce, folosind o bufnita „muta, surda si moarta“ pe post de radio, isi invata nepoata sa danseze strecurindu-i intre doi pasi de dans si citeva taine.

Iures: Bruce Willis nu e mai tare decât mine

INTERVIU EVZ. Actorul român Marcel Iures, care a lucrat la Hollywood cu staruri precum Tom Cruise, Brad Pitt, Nicole Kidman si Johnny Depp, spune: "Bruce Willis nu este neaparat mai tare decât mine".

Actorul, care se zbate sa devina producator în România, spune ca profesionalismul i-a dat autonomie si independenta oriunde în lume. Actorul Marcel Iures a revenit, în acest weekend, pe scena Odeonului, în spectacolul "Camera de hotel", montat de Alexandru Dabija, dupa piesa lui Barry Gifford, scenaristul lui David Lynch.

Marcel Iures vorbeste într-un interviu, acordat exclusiv EVZ, despre faptul ca am ajuns sa fim propriii gropari în interiorul speciei. Actorul se zbate sa devina producatorul propriilor filme si se pregateste sa sarbatoreasca, în toamna, 10 ani de la înfiintarea Teatrului Act. La aceasta aniversare, intentioneaza sa aduca nume mari, printre care Liviu Ciulei, Judi Dench, Alan Rickman, Edward Albee, dar totul se afla înca în stadiul de proiect si nicio prezenta nu este înca confirmata.

Iures, cel mai bine cotat actor român la Hollywood, nu este atât de impresionat ca a lucrat cu nume mari, printre care Tom Cruise, Brad Pitt, Jon Voight, George Clooney, Nicole Kidman, Bruce Willis, Johnny Depp, Orlando Bloom, Keira Knightley, sau cu regizori celebri, precum Costa Gavras, Brian De Palma, Francis Coppola. El afirma ca profesionalismul îti asigura autonomie oriunde în lume, remarcând ca, la Hollywood, notiunea de împrietenire nu exista si ca „Bruce Willis nu este neaparat mai tare“, pentru ca nici cei mai mari actori nu pot fi tot timpul zei sau supraoameni.

AGONIE

"Henric al IV-lea e aproape mort"

Se mai joaca "Henric al IV-lea", de Pirandello, montat de Liviu Ciulei la Bulandra?
Astept sa fie programat. Am contract pentru 100 de reprezentatii. Însa nu da nimeni niciun semn. Nu l-am jucat de opt luni. Am slabe sperante ca se mai joaca. Practic, e aproape mort. Agonizam de câteva luni.

Ati jucat ultima data în "Logodnicii din America", în regia lui Nicolae Margineanu. În ce alte proiecte românesti va veti implica?
Da, în România sunt câteva proiecte în care mi-ar placea sa joc si sa le fac. Sunt actor. Încerc sa debutez ca producator. Cu chin, cu stres, cu alergat pentru strâns bani, cu încercat de a-i convinge pe oameni. Mungiu a reusit o mare realizare. Vom vedea daca vom mai avea destule lemne sa punem pe focul asta pe care el l-a aprins. Cu toata birocratia, cu toata nenorocirea, cu tot dezastul pe care-l invocam, el a facut un film extraordinar.

Spuneati ca "ati primit o nevasta minunata, o adevarata forta, si un baiat absolut normal, un om".
Da, familia e baza. Forta de aici vine, din familie si din cer.

PESIMISM

Omenirea se îndreapta încet spre un azil de nebuni

"Familia e baza. Forta de aici vine, din familie si din cer. Oriunde în lume, merg de unul singur, pur si simplu. Daca esti profesionist, ai autonomie. Fata de SUA, ce se întâmpla la noi e o caricatura." Marcel Iures, actor

EVZ: Care e simbolistica temei copilului în piesa lui Gifford? De ce unii oameni nu merita sa aiba copii?
Marcel Iures: Copilul este axul trilogiei. Într-un hotel se întâmpla aceste trei episoade care au punct comun un copil mort, unul invizibil si, la final, unul vizibil. E o filosofie foarte adânca asta cu cine merita sau nu sa aiba copii. Merita unii sa aiba copilul pe care-l au? Sunt normali, sunt sanatosi acesti copii? Dau lumii un copil normal, pe care ne putem bizui mai încolo? E adânc. E cam ce traim noi astazi. Ce vedem la jurnale e groaznic. Parinti care-si leaga copiii cu lanturi, altii care îi lasa în voia lor. Atmosfera e usor psihiatrica, încet-încet omenirea se duce spre un fel de azil de nebuni, spre balamuc. Tot ce traim, noua ni se pare normal. Numai ca pe dedesubt se pierd lucruri elementare, se pierd traditii, se pierde mediul înconjurator. Devenim propriii gropari înauntrul speciei. Mai departe e filosofie. Apelam la statistici, la doctori, la Greenpeace, care e mai mult o fantoma, un fel de pisica neputincioasa în fata soarecilor care-si fac de cap pe planeta asta.

Exista salvare din zona aceasta morbida si patologica?
Toata lumea cauta Salvarea. Poate sa fie 911, poate sa fie SMURD, poate sa fie Biblia, poate sa fie orice, oriunde, mai putin în om. Spectacolul, în regia lui Alexandru Dabija, e ca o expunere, un fel de galerie de bolnavi, care acum sunt spectre, acum sunt normali, acum sunt reali, acum sunt imaginari. Textul ne face sa privim de-a dreptul în hotelul asta, în camera din noi însine, transfigurând totul, bineînteles. Altfel, ne-am duce în ospicii, în familii, în aziluri, Dumnezeu stie unde...

"Arta e puterea de a te ridica din genunchi" Mai credeti în aceasta transfigurare?
Credeam, cu ani în urma, ca noi, cu totii, suntem în genunchi. Omul nu traieste în genunchi. Statul în genunchi e o faza, e numai un interstitiu. Depinde mult de ce stai în genunchi. Ce gândesti când stai în genunchi? Te rogi, nu te rogi? Esti napastuit? E un loc de odihna? Totul depinde de realitatea nemijlocita. Si, da, poti sa te ridici.

VIATA LA HOLLYWOOD

"Nu exista prietenie între doua avioane si zece telefoane pe minut"

Povestiti-mi despre agentii dv. din Londra si din Los Angeles. Cum v-au descoperit?
Primul agent m-a gasit el pe mine. Orice agent culege cu mâinile, cu sufletul, cu capul, nu cu poze. A venit, m-a vazut, m-a placut si asa a început totul. Orice întâlnire e o lectie. Orice calatorie are o tema, un subiect, e un drum care se deschide, capata în final un înteles.  

Ati fost caracterizat de presa din strainatate drept un "actor care merge de unul singur" indiferent pe cine are alaturi.
Merg de unul singur, pur si simplu. Daca esti profesionist, ai autonomie, ai bagaje depline, ai tot ce-ti trebuie. E ceva normal. Daca ai scoala, ai experienta, te misti autonom.

Cât de diferit este sistemul din SUA fata de tot ce se întâmpla la noi?
E vorba de deosebiri de sistem, de mentalitati, de preturi, de salarii, de reflexe conditionate. Unele sisteme sunt eficiente, altele sunt ineficiente. Trebuie facuta o analiza. E mult de vorbit punct cu punct. Trebuie sa pronuntam cuvinte ca putere economica, forta de munca, rezerva rezervei fortei de munca, mentalitate, managemet, care e de fapt o stiinta a organizarii. O stiinta care face ca lucrurile sa mearga fluent, eficient, nu neaparat cu viteza, nu neaparat în detrimentul cuiva sau excluzând pe cineva. E o stare de gratie, de comuniune. Comunitatea se bucura ca e împreuna. Asta fac americanii. Ce se vede la noi e o imitatie desfigurata, e o caricatura a ceea ce se numeste eficienta, fidelitate, lista de prioritati, care nu exista de fapt - vorbesc în speranta ca se va naste totusi. Reusita lui Cristian Mungiu e remarcabila într-un loc unde nimeni nu se preocupa de ceva, mai mult, chiar pune piedici ca cineva sa reuseasca. Iata ca totusi miracolul si întâmplarea fericita se întâmpla.
                                                       
Ati ramas prieten cu vreunul dintre starurile hollywoodiene?
E foarte dubios în zilele noastre faptul împrietenirii într-o lume în care oamenii se urca la sase seara într-un avion si se duc în Honolulu sa filmeze sase ore, dupa care iau alt avion a doua zi si se întorc la Los Angeles sa filmeze altceva. Si între timp mai dau si zece telefoane si se întâlnesc programat, atunci si nu alta data, jumatate de ora, cu un tip sa bea un pahar de vin rosu si sa vorbeasca despre alt proiect - în aceste conditii prietenia nu exista, e o amintire, un deziderat, nu este un fapt real.

Au aere de superioritate vedetele întâlnite?
Nu e mai tare Bruce Willis decât mine, daca asta vreti sa auziti. Ati vazut foarte bine: nu e mai tare. Si mie mi se întâmpla sa cred ca-s foarte tare si vine cineva, de unde nu te astepti, si e mai tare decât mine. Se întâmpla, e dintre ale vietii. Bruce e foarte tare. Nu întotdeauna însa esti supraom. Nu poti sa fii zeu tot timpul.

Când veti trece iarasi Oceanul?
Sunt mai multe proiecte, însa nu stau cu periuta de dinti într-o mâna si cu biletul de avion în alta mâna. Stau linistit, am treaba multa aici. Proiecte personale nu am. În afara de sarbatoarea Teatrului Act, pe care vreau s-o fac bine, în toamna, si e de munca, vreau sa-mi vad de sanatate si de familie.

Iures, în "Camera de hotel"

Drame în "Camera de hotel"de la Odeon

Spectacolul "Camera de hotel" de Barry Gifford se va juca în premiera, astazi si mâine, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Odeon din Bucuresti.

Trei drame se petrec în aceeasi camera de hotel din New York. Povestile se tes în camera 603, dar în ani diferiti, 1936, 1969 si 1992. Personajele au de facut alegeri pe muchie de cutit: o prostituata care si-a adus clientii aici, o tânara care nu stie daca trebuie sa se marite sau nu si un cuplu casatorit.

Piese ecranizate de David Lynch

Regizorul Alexandru Dabija semneaza si scenografia, împreuna cu Laura Paraschiv. Din distributie fac parte, printre altii, Dorina Lazar, Antoaneta Zaharia, Paula Niculita, Pavel Bartos si Marcel Iures.

Montarea dureaza o ora si jumatate. Scriitorul Barry Gifford a colaborat cu regizorul David Lynch, care i-a comandat scrierea pieselor din aceasta trilogie. Doua dintre ele au fost regizate de catre Lynch si difuzate, în 1993, la HBO. Gifford a continuat colaborarea cu Lynch si pentru scenariul filmului "Lost Highway", realizat în 1997. În 2003, a scris împreuna cu Matt Dillon scenariul filmului "City of Ghost", iar pentru Francis Ford Coppola a scris scenariul peliculei "Pe drum" dupa Jack Kerouac.

Regizorul Alexandru Dabija este nominalizat la Gala Premiilor UNITER, care va avea loc pe 14 aprilie, la categoria "cel mai bun regizor", pentru "Ionesco – Cinci piese scurte", spectacol jucat tot la Teatrul Odeon din Bucuresti. Aceasta piesa ­este nominalizata si la categoria "cel mai bun spectacol".

Dorina Lazar: Este o unda de mister, de paranormal în spectacolul "Camera de hotel

Spectacolul "Camera de hotel", montat de Alexandru Dabija dupa textul lui Barry Gifford, care se va juca în premiera, sâmbata si duminica, la Teatrul Odeon, a fost ales, întrucât povestile din trilogie prezinta probleme profund umane, a declarat pentru MEDIAFAX Dorina Lazar, directorul teatrului.

"Noi (Dorina Lazar si Alexandru Dabija, n.r.) am ales acest text pentru ca am crezut - si spectacolul confirma - ca aceste povesti care se întâmpla în cele trei episoade sunt valabile oriunde, în India, în România, în Kenia, la New York, Varsovia. Sunt probleme profund umane, un spectator chiar îmi spunea ca se întâmpla foarte des sa le întâlnesti în familii, însa multi nu le accepta (...) Unele situatii sunt limita si sunt construite cu o simplitate de mijloace de catre Alexandru Dabija, cu muzica din anii '70. Este un spectacol care a iesit foarte repede, dupa trei saptamâni de repetitii într-o armonie perfecta", a mai spus Dorina Lazar, care a precizat ca nu s-a mai simtit asa bine la repetitii de când pregatea spectacolul "Gaietele" de Alexandru Kiritescu.

Dorina Lazar a adaugat ca acest spectacol este "un bun prilej" pentru actori, apreciind jocul Antoanetei Zaharia, care apare, rând pe rând, în toate momentele trilogiei, si pe cel al Paulei Niculita, care interpreteaza rolul unei fetite retardate. "Exista o unda de mister, de paranormal în piesa", a mai spus actrita.

Piesa "Camera de hotel" e scrisa de Barry Gifford, poet, romancier, editor, eseist, biograf, memorialist, dar si scenarist american multi-premiat. "Barry Gifford este unul dintre cei mai bine cotati scenaristi de la Hollywood, se vede ca stie sa faca partitura pentru actori. Din doua-trei replici, se contureaza foarte bine personajele", a apreciat directorul Teatrului Odeon.

Trilogia aduce pe scena Teatrului Odeon trei povesti diferite, singurul lucru care le leaga fiind "Camera de hotel". În prima parte, Mercel Iures, alaturi de Mircea Constantinescu si Antoaneta Zaharia, reusesc sa schiteze, în jumatate de ora, portrete de criminali, pornind de la o prostituata abandonata de iubit, pâna la sotul gelos si criminalul cu personalitate dubla. Apoi, Pavel Bartos si Antoaneta Zaharia ajung în "Camera de hotel" ca un cuplu de tineri dintr-un orasel care au venit la New York, pentru a merge la un medic psihiatru. În ultima parte, o bunica (Dorina Lazar) se întoarce din morti pentru a-si termina de rezolvat problemele legate de viitorul nepoatei sale, interpretata de Paula Niculita.

Din distributie mai fac parte Liana Margineanu si Mugur Arvunescu.

"Camera de hotel" se va juca în premiera, sâmbata si duminica, la Teatrul Odeon. Spectacolul s-a jucat în avanpremiera, miercuri.

Regizorul Alexandru Dabija semneaza si scenografia acestui spectacol, împreuna cu Laura Paraschiv.

Alexandru Dabija este nominalizat la Gala Premiilor UNITER în categoria "cel mai bun regizor", pentru regia spectacolului "Ionesco – Cinci piese scurte", de la Teatrul Odeon, Bucuresti. De asemenea, "Ionesco – Cinci piese scurte" este nominalizat la cel mai bun spectacol.

Source: Acasa.ro

Andrei Serban, Alexandru Dabija, Marcel Iures si „Faust“, printre nominalizatii la premiile UNITER

Andrei Serban si Alexandru Dabija au fost nominalizati pentru premiul de regie, Marcel Iures este nominalizat la categoria Cel mai bun actor, iar piesa „Faust" concureaza la categoria Cel mai bun spectacol la Premiile UNITER, ce vor fi decernate pe 14 aprilie la Teatrul National. Piesa lui Andrei Serban, „Unchiul Vania", montata cu Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, a primit cele mai multe nominalizari din partea juriului UNITER, format din criticii Magdalena Boiangiu, Ion Cocora si Doru Mares.

Cele cinci nominalizari sînt la categoria Cel mai bun spectacol, pentru Aniko Petho la categoria Debut, Andras Hathazi pentru rol principal, Carmencita Brojboiu pentru scenografie si Andrei Serban la categoria Cel mai bun regizor. La premiul pentru Cel mai bun spectacol concureaza si montarea grandioasa a piesei „Faust" de la Sibiu, realizata de Silviu Purcarete, dar si „Ionesco-Cinci piese scurte" a lui Alexandru Dabija.

La categoria Cel mai bun regizor sînt nominalizati, pe lînga Andrei Serban, Bocsardi Laszlo, pentru „Don Juan", montat cu Teatrul „Toma Caragiu" de la Ploiesti, si Alexandru Dabija pentru „Ionesco-Cinci piese scurte".

Coca Bloos si Constantin Cojocaru, actorii în rolurile principale din piesa lui Radu Afrim, „Povestiri despre nebunia (noastra) cea de toate zilele", montat cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, au fost nominalizati de catre juriul UNITER la categoriile Cea mai buna actrita în rol principal, respectiv Cel mai bun actor în rol principal. La categoria Cel mai bun actor în rol principal concureaza si Marcel Iures, pentru rolul Martin din „Capra sau Cine e Sylvia?", de la Teatrul Act din Bucuresti. De asemenea, actrita din „Amalia respira adînc", montat tot la Teatrul Act, Cristina Casian, este nominalizata la categoria Debut.

La gala din 14 aprilie vor fi acordate si premii speciale, pe baza propunerilor membrilor Senatului UNITER, printre care Premiul de excelenta, pentru Radu Beligan, Premiul pentru întreaga activitate pentru actrita Dorina Lazar, actorul Ion Besoiu sau regizoarea Sanda Manu si Premiul special pentru muzica de teatru pentru Ada Milea. De asemenea, Mihai Malaimare si Teatrul Masca vor primi Premiul special pentru performanta în teatrul non-verbal, iar Brîndusa Novac va primi premiul special pentru circ.

Premiul criticii pentru activitate curenta nu mai face parte din palmaresul Premiilor UNITER, dupa ce au existat dispute pe aceasta tema la editia din 2007, dar se pastreaza si în 2008 premiul pentru întreaga activitate în critica si istorie teatrala, acordat lui Ion Cocora.

Source: Telegraf

Nominalizarile de la premiile UNITER

Source: Acasa.ro

Marcel Iures este interpretul principal intr-unul dintre cele mai longevive spectacole din istoria postdecembrista a teatrului romanesc. "Creatorul de teatru", in regia lui Alexandru Dabija se joaca deja de 6 ani la Teatrul ACT, avand la activ peste 250 de reprezentatii.

"Creatorul de teatru" este, in viziunea lui Alexandru Dabija "o meditatie comic-amara asupra vremurilor pe care le traim". Marcel Iures, interpretandu-l pe actorul Bruscon (rol care i-a adus premiul UNITER 2002 pentru cel mai bun actor), compune, deopotriva, un portret, dar si un autoportret.

In acest sens, regizorul Alexandru Dabija marturisea la data premierei: "Nu cred ca exista un moment mai propice in arta romaneasca pentru a vorbi despre actor si nu cred ca exista un actor mai potrivit pentru a vorbi despre NIMIC decat cel mai ajuns actor roman al momentului".

"Creatorul de teatru" se va juca la Teatrul ACT duminica, 17 februarie, ora 19:30 si luni, 18 februarie, ora 19:00, iar pretul biletelor este de 20 RON integral si 15 RON redus pentru elevi, studenti si pensionari. In afara de Marcel Iures, spectacolul ii mai are in distributie pe Marcel Iures, Valeria Seciu, Constantin Draganescu, Afrodita Androne

Ultima banda a lui Krapp, la Teatrul Act

Vineri, 15 februarie, ora 19:00, la Teatrul Act are loc spectacolul "Ultima banda a lui Krapp", cu Marcel Iures.

Despre spectacolul realizat dupa textul lui Samuel Beckett si regizat de Alexandru Dabija, criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu a scris: "Reprezentatia imaginata de regizorul Alexandru Dabija impresioneaza prin simplitate si limpezime. Ritmul e cel natural. Gravitatea sau ironia actorului Marcel Iures dau un halou tragic si, in cele din urma, metafizic, stingerii lui Krapp. Alexandru Dabija pune in valoare cu profunzime poetica teatrala a lui Beckett, unde cuvintul devine obiect scenic, material sonor si spatial".

"Ultima banda a lui Krapp" este o productie Teatrul ACT cu sprijinul ArCuB. Spectacolul dureaza 1 ora si 10 minute, iar pretul biletelor este 20 RON (integral) si 15 RON (redus pentru elevi, studenti si pensionari).

De ieri, de azi

Octavian Cotescu

A crezut ca n-o sa faca niciodata film pentru ca operatorilor le era imposibil sa-i lumineze fata asimetrica (avea un ochi mai mare decât celalalt). Cu toate astea, Cotescu este foarte popular datorita rolurilor sale cinematografice.

Ce se stie mai putin despre el e ca a debutat în teatru alaturi de Lucia Sturdza Bulandra când avea douazeci de ani. Odata cu "Minetti", cu "Menajeria de sticla" si piesele lui Mazilu, Cotescu intra într-o faza matura, mult mai cinica si lucida ( Pâna atunci traiam în teatru ca în mijlocul unei povesti, ma vedeam ca un interpret al unor senzatii general valabile ).

Liviu Ciulei este cel care a avut o influenta puternica asupra lui. Autoironic, limfatic si mucalit, Cotescu se folosea în primul rând de modulatiile vocii, si mai putin de expresia fetei, alternând tonul grav, obtuz cu vorbirea domoala, lenesa si dulceaga.

Marcel Iures

E tipul de actor intelectual despre care se spune ca nu va juca niciodata rolul unui strungar, care nu apare în telenovele si nu zice bancuri la tv de Revelion.

Stie engleza foarte bine, joaca în filme americane de succes si e foarte manierat. Face parte dintr-o specie rara de actori aristocrati (cu nostalgia satului: "am mâncat pâine si mamaliga facute de bunica si de mama mea, am baut lapte de la vaca din grajd si am mâncat mere abia culese din pom"), si pare o varianta autohtona a lui Jeremy Irons.

Îsi plimba mereu mâna prin par, se încrunta în scena de parca priveste la soare si are un mod fermecator de a-si cocosa spinarea fara sa-i pese de ceea ce, în limbaj prafuit, se numeste "tinuta scenica".