| |
|
|
|
|
| |
|
Marcel Iures, in doua spectacole la Sibiu |
|
|
| |
|
29-03-2007 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
Doua spectacole ale Teatrului Act din Bucuresti, cu Marcel Iures in rolul principal, au fost prezentate cu mare succes la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, celebrul actor vorbind, duminica, intr-o conferinta de presa, despre politica culturala a acestui teatru independent, pe care l-a infiintat cu noua ani in urma. Teatrul Act a fost invitat la Sibiu cu productiile “Creatorul de teatru”, de Thomas Bernhardt, si “Capra sau Cine e Sylva”, de Edward Albee, ambele spectacole fiind
regizate de Alexandru Dabija.. Daca primul spectacol, in care joaca si Valeria Seciu, Constantin Draganescu, Afrodita Andone si Vitalie Bantas, este cea mai longeviva creatie a Teatrului Act, premiera avand loc exact cu sase ani in urma, cel de-al doilea a fost adus la rampa de curand, textul lui Albee fiind montat pentru prima data in Romania. Alaturi de Marcel Iures joaca in “Capra sau Cine e Sylva” Emilia Dobrin, Constantin Draganescu si Marius Damian. Dincolo de discutia pe marginea textelor lui Bernhard
si Albee, in conferinta de presa a fost “atacata” o problema care, in opinia unor oameni de teatru, necesita o dezbatere publica. Este vorba despre strategia culturala a Teatrului Act - institutie independenta care “rezista, exista si va ramane”, dupa cum a spus Marcel Iures. El a precizat ca “Act” s-a nascut ca un raspuns la gestul social politic - “debarcarea” de la conducerea Teatrului Odeon din Bucuresti a regizorului Alexandru Dabija de catre Mircea Micu. “Atitudinea mea a fost sa dau un raspuns unui asemenea
gest - raspuns care a durat aproape zece ani, iar acum este deplin si substantial si se numeste Dabija”, a precizat Marcel Iures, actorul care a intrat prin talent si munca in Cetatea Filmului. La Festivalul International de Teatru de la Sibiu participa foarte multe trupe independente din alte tari ale lumii. Duminica dupa-amiaza, bunaoara, va putea fi vazut spectacolul “Schilodul din insula Inishmaan”, al companiei din Moscova “Creative group of Irina Keruchenka”. Programul de duminica include si spectacole
de muzica, dans, spectacole de strada. In Pavilionul 2007 va evolua Vertigo Dance Company, impreuna cu formatia “The Diamonds”, din Irlanda, intr-un spectacol in care sunt implicati sapte dansatori si cinci muzicieni. La Sala de Sport, Teatrul Odeon din Bucuresti va fi prezent cu “Un tango mas”, avandu-i protagonisti pe balerinii Razvan Mazilu si Monica Petrica. La Biserica Evanghelica va canta Corul si Orchestra de Camera Radio Bucuresti, iar la Biblioteca Astra va avea loc seara de muzica si poezie intitulata
“Oglindire”, cu participarea unor interpreti lirici.
|
|
|
| |
|
Source: Cronica Romana
|
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
Fetele dragostei sau Sylvia e o capra |
|
|
| |
|
28-03-2007 |
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
 |
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
Martin este un intelectual matur, arhitect de succes, sot si tata iubit, om de vaza in societate. Un model din multe puncte de vedere. Martin se indragosteste si iubeste cu pasiune o capra. O cheama Sylvia. Asa i s-a potrivit numele. Martin iubeste cu toata nonsalanta unui om indragostit dar cu toata seriozitatea unui om matur si responsabil. Nu e bolnav, e constient de "ineditul" situatiei insa dragostea lui e reala. Socant, insa dincolo de situatia incredibila si foarte greu de
inteles de toata lumea, se nasc intrebari cat se poate de serioase care exploreaza natura umana si dragostea. Omul stie ca este gresit, e constient ca societatea nu poate accepta asa ceva, atat lui cat si familiei sale viata le este data peste cap, insa dragostea este reala si sincera. Chiar el este uimit de ce i se intampla, dar nu si-o poate explica asa cum nimeni nu poate explica dragostea. Mai mult, in incercarea de a intelege situatia in care se afla, Martin participa si la o intalnire a altor oameni aflati
in situatii similare, care gasesc diferite forme ale iubirii in compania animalelor. Aici descopera ca spre deosebire de acei oameni, el chiar nutreste sentimente serioase, nu are o problema psihica sau vreun traumatism ramas din copilarie, cum se intampla in alte situatii. Pe scurt, acesta ar fi subiectul piesei lui Edward Albee, "Capra sau cine e Sylvia?", unul dintre cele mai jucate si apreciate spectacole ale inceputului de mileniu III in toata lumea. Pus in scena in tara noastra de Alexandru Dabija,
la Teatrul Act si prezentat publicului sibian in cadrul Festivalului International de Teatru, spectacolul este unul extraordinar. Cu Marcel Iures in rolul lui Martin, alaturi de Emilia Dobrin, Constantin Draganescu si Marius Damian, "Capra sau cine e Sylvia?" este un spectacol care le are pe toate. Socheaza prin natura subiectului abordat, este plin de un umor spumos dar si subtil, si lasa o gramada de semne de intrebare in mintea spectatorului la iesirea din sala. Dat fiind subiectul foarte dur si
greu de digerat pe care il trateaza, regizorul Alexandru Dabija lasa deoparte decorurile extravagante sau scenografia complicata si pune accentul pe psihologia personajelor. Aici se evidentiaza Marcel Iures care face un rol extraordinar in pielea lui Martin. De la un tip usor aerian si confuz, ajuns spre varsta a treia, Martin ajunge sa isi explice atat lui cat si sotiei sau prietenului lui cel mai bun situatia in care se gaseste, accentul cazand in special pe interactiunea si relatia lui cu celelalte personaje,
coordonarea regizorala fiind una subtila insa care leaga spectacolul pe linia psihologica gandita de autor. "Capra sau cine e Sylvia?" este un spectacol in primul rand de inalta clasa actoriceasca, care abordeaza un subiect extrem de delicat si complex, dar care atinge spectatorul intr-un mod haios si plin de umor, trecand de la o emotie la alta. Iar daca se mai intreaba cineva cine este Sylvia, raspunsul este intr-una din fetele dragostei si naturii umane.
Teatru independent
Prezenti
in Festivalul de Teatru de la Sibiu cu doua spectacole "Creatorul de teatru" si "Capra sau cine e Sylvia?" Teatrul Act din Bucuresti, condus de Marcel Iures, face o demonstratie unica in tara noastra de teatru independent.Pornit in urma cu zece ani ca o palma data regimului politic ai carui reprezentanti sunt responsabili de scindarea produsa in Teatrul Odeon prin inlaturarea regizorului Alexandru Dabija. "Ceea ce face Teatrul Act astazi este o demonstratie de ce inseamna teatru independent
in Romania", declara ieri Constantin Chiriac, directorul Festivalului, in cadrul unei conferinte de presa. Si nu este putin lucru in conditiile in care finantarea culturii de stat in Romania este motorul a peste 90 la suta din spectacolele care ajung in fata unui public. Cele mai multe se si pierd pe drum. Teatrul Act arata ca se poate ca o mana de actori si oameni indragostiti de arta sa poata rezista prin cultura, impotriva a tot ce se intampla in societatea romaneasca aflata in tranzitie. "Teatrul
Act este. Si e de ajuns. E real. Poate fii inchis maine! Dar el este", a declarat Marcel Iures, presedintele acestei institutii. El a continuat dand o dovada de ceea ce se intampla in cultura romana. "Spectacolul "Capra..." a inceput fara niciun ban. Noi ne-am apucat de el fara sa avem un leu" a mai spus Iures. A inceput fara niciun leu insa a impresionat si uimit mii de spectatori. Un raspuns prin teatru si cultura unei atitudini politice rusinoase, care dureaza de mai bine de zece ani.
|
|
|
| |
|
Source: Infoportal
|
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
Iures, intr-un film de peste 200 de milioane de dolari |
|
|
| |
|
21-03-2007 |
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
 |
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
Premiera
mondiala, cinefilii din Romania merg ''La capatul lumii'' impreuna cu
Piratii din Caraibe - Johnny Depp, Orlando Bloom, Keira Knightley,
Keith Richards - chitaristul de la Rolling Stones si remarcabilul actor
roman Marcel Iures.
Ultima si cea de-a treia parte a seriei Piratii din Caraibe, care va
rula, din 25 mai, la Hollywood Multiplex si CinemaPRO, se anunta a fi
si cea mai spectaculoasa, dupa ce, anul trecut, Cufarul omului mort a
inregistrat incasari de peste un miliard de dolari, plasandu-se pe
locul trei in topul celor mai mari succese de box-office din istorie
(dupa Titanic si Stapanul inelelor - Intoarcerea regelui).
Cu un buget de peste 200 de milioane de dolari, ''La capatul lumii'' surprinde ultima confruntare dintre stapanii marilor.
Coloana sonora a filmului a fost realizata de naistul roman Damian
Draghici in colaborare cu Hans Zimmer. Castigator al unui Premiu
Grammy, Draghici a evoluat, de-a lungul timpului, alaturi de muzicieni
celebri, precum Joe Cocker, James Brown si Gypsy Kings.
|
|
|
| |
|
Source: Curierul National |
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
Teatrul Act- "Capra sau cine e Sylvia?" |
|
|
| |
|
17-03-2007
|
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|

|
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
Un rafinat spectacol de "teatru adevarat" propune Teatrul Act cu piesa lui Edward Albee, "Capra sau cine e Sylvia?". Regizorul Alexandru Dabija si actorii Marcel Iures, Emilia Dobrin, Constantin Draganescu si Marius Damian lanseaza provocarea de a judeca prejudecati legate de porniri sexuale, aparent socante. Cunoscut la noi mai ales prin "Cui i-e frica de Virginia Woolf?", Edward Albee, nascut in 1928, continua si astazi sa starneasca interes prin ultimele
sale scrieri de la inceput de mileniu trei, in care isi cultiva stilul apropiat de existentialism, cat si ironia sa acida la adresa perceperii de catre societate a unor porniri individuale intime. "Capra sau cine e Sylvia?", o scriere recenta, inregistreaza succese in America, dar si in Europa, jucandu-se cu "casa inchisa". Succesul se spune ca ar proveni din acceptarea piesei ca o spumoasa comedie bulevardiera. Viziunea regizorala de exceptie datorata lui Alexandru Dabija depaseste insa formatul
comediei bulevardiere, spectacolul sau fiind o comedie subtila, socanta pentru publicul nostru care, spre final, evidentiaza si subtextul dramatic al situatiei propuse de dramaturg. Rasului starnit de ceea ce se intampla in familia lui Martin, incet, incet i se estompeaza stridenta, lansand provocarea spectatorilor de a privi cu atentie iesirea personajului central din matca obisnuitului, fara prejudecata, cand mastile sunt scoase din zona ipocriziei curente. Pana la urma iubirea lui Martin fata de Sylvia nu
e un pretext de ras, ci mai degraba de plans, de compatimire poate, pentru modul in care acest arhitect celebru, cetatean respectabil, sot fidel, la 50 de ani se indragosteste sincer de o fiinta "cu ochii blanzi". Spectacolul scoate la lumina si cauzele acestei schimbari. Meritul regizorului si al interpretului lui Martin, Marcel Iures, ca si al celorlalti actori, ce creeaza relatii veridice intre personaje, se afla, in primul rand, in "disecarea" psihologica a partiturii lui Edward Albee.
Astfel, se sugereaza pregnant si motivarea iubirii surprinzatoare a lui Martin fata de Sylvia, pentru ca in ciuda aparentelor unei familii reusite, unei cariere fulminante, acesta tainuieste nemultumiri intime, nefericiri personale, o anume singuratate interioara. Martin va compensa ce ascunde sufletul sau prin iubirea fata de Sylvia care este... o capra. socanta situatie mai este expusa si printr-un limbaj dur. Situatia complicata a lui Martin prilejuieste o creatie memorabila pentru Marcel Iures, care o descifreaza
cu inteligenta in amanunt. Actorul reuseste sa estompeze, sa anuleze pana la urma, orice tendinta de condamnare superficiala din partea publicului ca Martin ar fi un zoofil, un bolnav psihic. Nu, Martin al sau e sincer framantat si chiar uimit de ce i se intampla, traieste intens sentimentul iubirii, cat si pe cel al vinovatiei fata de Stevie, sotia sa, pe care incearca sa o faca a intelege starea ciudata in care a ajuns. Maiestria jocului intregii distributii provine si din coordonarea regizorala a interpretilor,
prin urmarirea logica a relatiilor dintre personaje. Alexandru Dabija n-a apelat la sprijinul scenografiei sau al efectelor de imagine teatrala, s-a concentrat doar pe studierea psihologiei fiecarui personaj, ca acesta sa fie cat mai credibil interpretat. Evident, si-a ales o distributie capabila de o astfel de performanta, o distributie de valoare, ce face din acest spectacol un exemplu de arta teatrala, de "teatru adevarat". Marcel Iures, in creatia sa, surprinde prin comicul natural degajat prin
atitudinile personajului sau, ce la inceput pare un tip distrat, uituc, preocupat de o importanta problema personala, greu de identificat in primele momente. Comic si dramatic se intrepatrund apoi armonios in jocul de exceptie al acestui mare actor modern in expresie. Marcel Iures se concentreaza atent si asupra relatiileor cu celelalte personaje, cu Stevie - sotia sa, cu fiul si cu prietenul Ross, pentru a-i imbogati profilul personajului. Din multe nuante si trairi interioare intense concepe admirabil
Emilia Dobrin personajul sotiei. Stevie este o persoana cu umor, organizata in viata de familie, un om activ, care accepta cu normalitate faptul ca fiul prefera homoxesualitatea, priveste cu ingaduinta, la inceput, ratacirile lui Martin, ca sa ajunga la revolta cand descopera cine este Sylvia, si sa o ucida. Emilia Dobrin parcurge impresionant, cu firesc, starile prin care trece personajul, razbunarea sotiei din final, va fi determinata insa, nu de faptul ca Sylvia este o caprita, ci pentru ca se considera o
femeie inselata intr-o relatie ce o credea sigura. Cu multa finete, gand interior si expresie cu masura folosita, desluseste Marius Damian tipologia fiului, un gay adolescent surprins de pasiunea tatalui si derutat astfel in sentimentele sale de pretuire a familiei. Prin incantatoarea sa evolutie, tanarul actor se impune ca un nume de rezonanta al generatiei sale. In aceasta familie iesita din matca obisnuitului, intervine Ross, prietenul de o viata al lui Martin, rol conceput excelent de Constantin Draganescu.
Ross al sau e vocea ridicola a societatii moralizatoare. Actorul jongleaza abil cu perceperea iubirii lui Martin, intre acceptarea inselarii lui Stevie, uimire si apoi revolta. Ross este alt personaj dificil, perfect conturat ca apartinator al unei lumi ipocrite. "Capra sau cine e Sylvia?" ramane un spectacol de inalta clasa interpretativa, un eveniment al teatrului independent, care demonstreaza ca sinceritatea, chiar si in tratarea unor situatii socante, poate provoca emotional publicul la o gandire
mai atenta a ceea ce considera de obicei inacceptabil. La intrebarea "Cine e Sylvia?", se poate raspunde: "O metafora despre existenta intima a unora" intr-o comedie spumoasa, dar si... amara
|
|
|
| |
|
Source: ?? |
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
Actorii nostri de export |
|
|
| |
|
10-03-2007 |
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
Tot mai multe productii de serie B, C, uneori chiar si de serie A, sint filmate pe la noi.
|
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
 |
|
| |
|
|
|
| |
|
Ne-am mindrit cu zona Bran-Risnov pe post de Carolina de Nord in „Cold Mountain“, iar castelele din Transilvania se asorteaza bine cu vampirii. Preturile practicate de casele de productie de pe la noi sint pe placul strainilor. E o afacere profitabila pentru toata lumea.
Printre cei mai cistigati sint actorii romani. Cei mai multi dintre ei se bucura pentru citeva zile de figuratie. Si nici nu e de mirare. Pentru citeva treceri prin cadru la filmele cu Van Damme isi scot salariul pe o luna. Adrian Pintea a aparut in rol de terorist, iar Ion Caramitru este etern ofiter KGB. Este demn de retinut faptul ca nu au jucat niciodata in filme americane indoielnice Gheorghe Dinica, Victor Rebengiuc sau Stefan Iordache. Recunoastem din ce in ce mai des intr-un film
strain cite o fata romaneasca in tot felul de ipostaze: batausi, soferi, soldati, femei gravide, laptarese, curve, pesti, mafioti, cruciati, anticari, liftieri, baieti de mingi, paminteni ucisi de un meteorit ratacit, prinsi cu gura cascata de cutremur, de taifun, de bombardamente sau de ciuma.
Desi Peter Greenaway a declarat acum doi ani, la Festivalul „Anonimul“, „Sinteti o tara invizibila“, Romania are insa vedetele ei. Maia Morgenstern nu a trecut niciodata neobservata. A fost mai mult decit onorabila in „Privirea lui Ulise“ a lui Theo Anghelopoulos si in „Patimile lui Hristos“. Luminita Gheorghiu a jucat in filme de Cannes semnate de Michael Haneke, iar tinerele noastre Ana Maria Marinca si Maria Popistasu au avut Bafta in roluri de femei traficate. Medeea Marinescu i-a incintat
pe francezi in „Je vous trouve trés beau“, Oana Pellea e o vedeta incontestabila de cind a jucat in filmul „Children of Men“, al lui Alfonso Cuaron, cu care va filma din nou. Romanca Alexandra Maria Lara a ajuns cea mai buna actrita germana, dupa prestatia ei excelenta din „Caderea“. Ea a filmat si cu Coppola, avind rol titular in „Tinerete fara tinerete“, dupa o nuvela de Mircea Eliade. Dar de departe, cel mai tare success story este cel al lui Marcel Iures. A inceput ca al cincilea vampir din dreapta in „Interviu
cu un vampir“ si a trecut prin fata camerei elegant, fara o vorba, in „Misiune imposibila“, dar a ajuns, in cele din urma, papa in „Amen“, a lui Costa-Gavras, terorist sirb care o pune pe jar pe Nicole Kidman, antrenor de fotbal al echipei Newcastle, in „Goal!“, si ofiter nazist in „Razboiul lui Hart“. Ultimul rol mentionat e poate cel mai tare pentru ca razbuna toata umilinta spectatorilor de pretutindeni, omorindu-l sec, din poignet, cu cinismul est-europeanului ce nu crede-n basme, pe omul care salvase America
si chiar planeta de unul singur in citeva serii „Die Hard“, in „Armageddon“ si-n alte megaproductii, pe unicul si irepetabilul Bruce Willis.
Source: Anunt Gratis
|
|
| |
|
|
|
| |
|
|
|
| |
|
Marcel Iures a ridicat Viena in picioare |
|
| |
|
08-03-2007 |
|
| |
|
|
|
| |
|
Spectacolul „Creatorul de teatru“ i-a entuziasmat pe spectatorii de la Stadt Theater.
|
|
| |
|
|
|
| |
|
 |
|
| |
|
|
|
| |
|
Sala arhiplina, spectatori care au aplaudat frenetic si care au insistat sa cunoasca toti actorii. Aceasta era atmosfera de simbata seara la Stadt Theater din Viena, unde Marcel Iures a jucat in spectacolul care, de sase ani, umple salile Teatrului Act din Bucuresti: „Creatorul de teatru“. Piesa a fost gazduita de celebrul teatru vienez cu ocazia „Zilelor Bucurestiului la Viena“.
Ioana Moldovan, manager cultural al Teatrului Act, povesteste ca, initial, organizatorii solicitasera „doar un spectacol cu Marcel Iures“. Teatrul Act a ales sa prezinte insa „Creatorul de teatru“ si datorita creatorului piesei, Thomas Bernhard, unul dintre cei mai controversati dramaturgi austrieci. Piesele, la fel ca romanele lui, au fost adeseori taxate pentru privirea extrem de critica pe care o proiecteaza asupra institutiilor respectabilitatii austriece. Criticat la inceput
de austrieci, aclamat in afara granitelor Austriei, Bernhard si-a impregnat fiecare text cu scepticismul crud al celui care poate sa afirme ca „Totul devine ridicol cind te gindesti la moarte“.
„Eram curiosi sa vedem cum un public austriac, specialist in Bernhard, va reactiona“, a marturisit Moldovan. Criticul de teatru Magdalena Boiangiu considera ca la succesul piesei a contribuit si faptul ca publicul austriac e mult mai familiar cu conventiile dramaturgiei lui Bernhardt decit cel din Romania: „Spectatorul austriac se duce la teatru in cunostinta de cauza. Intelege nu doar textul, ci si subtextul“.
„Vina Austriei in problema nazista, refuzul de a-si asuma aceasta vina, deruta societatii postbelice care incearca sa-si recupereze o demnitate nationala“, acestea sint doar citeva din punctele nevralgice pe care criticul Iulia Popovici le detecteaza in subtextul piesei. Cu o astfel de problematica, desi colaterala subiectului piesei, publicul austriac empatizeaza intr-o mult mai mare masura decit cel roman, apreciaza criticul. „Bernhardt e unul dintre intiii renegati si apoi
recuperatii autori austrieci postbelici“, aminteste Popovici. Asa ca succesul pe care piesa l-a avut la Viena poate fi asociat si cu notorietatea pe care dramaturgul o are printre austriecii impatimiti de teatru, desi nu poate fi redusa la acest unic aspect.
„E un spectacol foarte bine construit“, apreciaza Iulia Popovici, „iar Iures face unul dintre cele mai bune roluri. E , apoi, un spectacol foarte modern, unul dintre primele spectacole in care Dabija a exersat minimalismul“. Succesul acestei piese nu ar trebui sa fie un prilej de mirare, crede criticul, pentru care montarea lui Dabija e „genul de spectacol care nu are virsta, epoca sau tara. Vorbeste despre limitele omului si ale teatrului in orice dimensiune din care ar fi
privite“.
„Sintem oameni fara memorie“, avertizeaza Boiangiu, care aminteste ca piesa regizata de Alexandru Dabija a avut un succes urias chiar de la premiera de la Act. „Succesul de la Viena“, precizeaza criticul, „nu face decit sa confirme succesul de la Bucuresti. E un spectacol foarte bun pe care Marcel Iures il joaca la inaltime“. „Creatorul de teatru“ se joaca de sase ani, aducindu-i pe scena, alaturi de Marcel Iures, pe Valeria Seciu si Constantin Draganescu
|
|
| |
|
Source: Cotidanul
|
|
| |
|
|
|
| |
|
|
|
| |
|
Actorul - Marcel Iures |
|
| |
|
06 & 7 March-2007 |
|
| |
|
|
|
| |
|
Astazi, la ora 11,00, la sediul ArCub, în cadrul Festivalului International Shakespeare, actorul Marcel Iures se întâlneste cu publicul pentru a rememora o montare de referinta pentru spectacologia noastra: "Hamlet", în regia maestrului Liviu Ciulei. Marcel Iures l-a interpretat pe printul Danemarcei.
|
|
| |
|
|
|
| |
|

|
|
| |
|
|
|
| |
|
Este laudabila initiativa organizatorilor celei de a cincea editii a Festivalului International Shakespeare de a propune spectatorilor o zi dedicata unuia dintre cele mai cunoscute personaje shakespearene: Hamlet. Ziua de astazi începe la sediul ArCub, la ora 11,00, cu o întâlnire de suflet: "Hamlet sau permanenta ispita". În fapt, este o întâlnire cu interpretii lui Hamlet si regizorii spectacolelor, eveniment sprijinit si de Sectia Româna a Asociatiei Internationale a Criticilor
de Teatru. Invitat la aceasta manifestare este marele actor Marcel Iures, care în urma cu trei-patru stagiuni i-a dat viata lui Hamlet, gratie maestrului Liviu Ciulei. Sa ne amintim ca acest spectacol, montat la Teatrul Bulandra, a însemnat o lectie de profesionalism si o bucurie estetica pentru publicul bucurestean. Maestrul Ciulei se întorcea pe scena Bulandrei, care îi datoreaza enorm, realizând aceasta bijuterie teatrala. Rigoare, geometrie, esentializare si, mai ales, reîntoarcerea la cuvânt, la simplitate,
la respectul pentru actor. Liviu Ciulei a spus-o de mai multe ori ca a gândit acest Hamlet avându-l în minte pe Marcel Iures. Pentru cel care a creat zeci si zeci roluri pe scena Bulandrei - si care acum joaca într-o alta montare a maestrului: Henric al IV-lea - Hamlet a constituit, nu numai o întrecere cu sine, dar si o reverenta în fata arhitectului teatrului nostru, care este Liviu Ciulei. La întâlnirea de la sediul ArCub, Marcel Iures nu este singur. Alaturi de el este maestrul Ciulei, dar si Stefan Iordache,
Ion Caramitru, Adrian Pintea, Sorin Leoveanu, regizorii Dinu Cernescu, Alexandru Tocilescu, Tompa Gabor, presedintele de onoare al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru, John Elsom si Ludmila Patlanjoglu, presedinta Sectiei Române a AICT. Dupa aceasta întâlnire, la ora 16,00, la Sala Mare a Nationalului este prezentat spectacolul Hamlet, în regia lui Omri Nitzan
|
|
| |
|
Source: AZI
|
|
| |
|
|
|
| |
|
|
|
| |
|
LA ZI IN CULTURA
|
|
| |
|
01-03-2007 |
|
| |
|
|
|
| |
|
Am urît sistemul, dar nu l-am dispretuit - interviu
cu Marcel IURES -
Dupa rolurile din Creatorul de teatru de
Thomas Bernhard si Ultima banda a lui Krapp de Samuel Beckett, „cel mai ajuns
actor al momentului“ – cum l-a numit nu de mult, cu tandrete, Alexandru Dabija –
joaca din nou în regia acestuia, la Teatrul ACT. Capra sau Cine e Sylvia? de
Edward Albee are premiera la începutul lunii martie. Se întîmpla
sa priviti deseori în urma, asemenea lui Krapp?
Cred ca i se
întîmpla oricui...
Si, dupa aproape noua ani de la inaugurare,
sînteti multumit de Teatrul ACT?
Îmi place, asta pot sa spun. E o
placere sa vezi ca, dupa atîtia ani, e bine, a evoluat, oamenii au învatat, s-au
obisnuit cu el. A devenit ceva normal, firesc. „Niciodata înapoi la un teatru de
stat“ – e deviza marelui actor Bruscon pe care îl interpretati în Creatorul de
teatru. Cînd v-ati surprins spunînd la fel? La început au fost mai mult vise sau
frînturi din niste vise, concomitente, la vremea aceea, cu supararea, cu
tristetea. Cred ca mai degraba îmi doream sa nu mai vreau teatrul de stat pentru
ca am depus eforturi teribile sa „înviem“ sistemul dinauntru. Acelasi sistem
care ne opresase, ne interzisese ideile, libertatea, accesul la orice fel de
sursa de informatie, care ne legase, practic, la ochi si ne asigura un trai
mizerabil, ca sa tacem. Dar si mai grav era ca n-aveam alt termen de comparatie
decît dezastrul din care tocmai iesiseram. În raport cu el voiam sa tintim sus,
sa ne legitimam cumva spaimele, rusinea, regretele.
Ati inventat,
practic, o forma: Teatrul ACT.
Nu, n-am inventat-o, pur si simplu mi
s-a parut ca era singurul spatiu în care putem s-o luam de la capat, sa
reîncepem sa ne exprimam din alte cauze, altfel, asta însemnînd chiar si sa
tacem. Da, sa practicam linistea si sa ne simtim liberi. Sigur, as putea sa spun
multe despre disperarile noastre, despre cît ne-am jeluit, cît am urît
sistemul... Dar nu l-am dispretuit niciodata. Nu pentru ca as fi produsul lui –
de fapt, nici nu sînt produsul sistemului, ci al unui efort comun, al unor
generatii. Ne-am ascultat modelele, am încercat sa le imitam, sa le urmam.
N-aveam sentimentul ca eram bolnavi pe dinauntru, ci doar ca locuiam într-un
pavilion de bolnavi, si lupta noastra era sa întelegem de ce eram acolo, care
era pretul pe care-l plateam… Cumplit e ca, în ’89, nu mai credeam ca se poate
schimba ceva. Pîna acolo se ajunsese si, daca mai dura doi, trei, cinci ani,
cred ca se zidea practic mormîntul în care traiseram cu totii atîta vreme. A
trebuit atunci, la 38 de ani, sa ma gîndesc încotro o apuc: e libertate,
libertate atunci însemnînd sa poti sa gasesti BT si Kent la tarabe ori sa iei
unt fara sa stai la coada si sa te treaca unul pe-o lista. Atîta tot, mai mult
nu, structurile erau aceleasi, cum sînt si astazi.
În ’94,
demiterea lui Alexandru Dabija de la conducerea Teatrului „Odeon“ a fost un
moment critic, demoralizant.
Exact. În ’94, cînd, prin forta
împrejurarilor, noi – vorbesc de actori, de artisti – încercam sa dam sens
dramei din viata noastra, sa dam semne ca nu muriseram definitiv – asta a fost
perceput ca un pericol. Abia cînd a fost ras, pur si simplu, tot fenomenul de la
„Odeon“, ne-am dat seama ca trebuia sa începem. Statuseram patru-cinci ani în
confuzie, încercînd sa ne facem treaba înauntrul sistemului. Ne-am apucat sa
cautam un alt spatiu, am facut o fundatie, ne-am strîns într-un cerc, ca
pinguinii, si am zis: bate crivatul de aici, hai sa încercam sa supravietuim
cumva. În conditiile în care n-aveam nici cariere, nici bani, nici agenti, nici
perspectiva de a intra în Europa. Nu stiam nici macar sa cerem ajutor, cu toate
ca misunau tot felul de tipi, de cetateni, de comisari si raportori care
pretindeau ca ne învata cum sa ne iubim, cum sa ne respectam, cum sa fim
împreuna.
Ajutorul a venit mai mult din afara, din partea oamenilor
de teatru britanici.
Nu, a venit dinauntru. Ceea ce facuseram la
„Odeon“ era valabil, pur si simplu. Nu avea doctrina, nu învinsese pe nimeni, nu
daduse nici o lectie... Ne facuseram treaba cu totii. Bine, cu entuziasm, cu
drag, slujindu-ne pe noi, talentul nostru, ceea ce se investise în noi.
Rezolvaseram problema suferintei, într-un fel. Si-au venit baietii astia si-au
spus: „Dom’le, nu conteaza suferinta, taci dracului din gura, va zicem noi cînd
conteaza“. Ei, asta m-a enervat. Cum sa-mi spuna un politruc care fusese platit
sa ne faca sa suferim, dupa ce murisera atîtia oameni în strada: „suferi si te
iau în seama numai cînd am eu chef“? M-am enervat si-am plecat din teatrul de
stat. Ce m-a sustinut? M-a sustinut exact valabilitatea si, cum sa spun,
substanta efortului, bucuria de a fi facut ceva bun, serios, împreuna.
Occidentul ne-a ajutat prin faptul ca ne-a invitat, ne-a nominalizat... au si
recunoscut ca nu au ce sa ne învete în materie de Shakespeare si de arta a
teatrului. Toate astea au fost guri de aer. Intram într-o zona a normalului care
ne fusese interzisa pîna atunci, or asta însemna sa poti împartasi si sa
primesti un raspuns direct, nefiltrat de presa, de ideologii, de stat, de teorii
si concepte...
Ati mai simtit presiuni de atunci, le simtiti
înca?
Presiunea a venit de la mentalitatea, spaima oamenilor,
autismul de tip social, politic, economic.
Si cultural?
E greu sa numesti cultura autista. Poti s-o numesti moarta, ramasa în
urma, prafuita... Dupa cincizeci de ani în care sa aduci Jaspers, Camus, nu mai
vorbesc de Berdiaev, Soloviov, de Eliade sau Ionesco, reprezenta un risc foarte
mare, mi-e foarte greu sa ma supar acum pe cineva care zice: îmi place
Dichiseanu sau eu vreau sa joc ca Nottara – ca n-are de unde sa stie. Gînditi-va
ca 90% dintre taranii români traiesc ca-n Evul Mediu. Preocuparea lor nu este sa
acceseze fondurile europene – nu va uitati la ce e în Maramures si mai stiu eu
unde si-au pus termopane, centrale pe gaz si cocosei de tabla pe creasta casei.
Nu, 90% dintre oameni nu stiu de unde iau apa, cum ajung la serviciu, cu ce se
încalzesc la iarna. În aceeasi ordine de idei, un maestru de lumini sau un
masinist dintr-un teatru se desprinde foarte greu de ideea de a face efort, de a
da din picioare ca Traian Vuia, de a trage de manivele... Asta se regaseste în
mentalitatea actorilor, chiar tineri, pentru care relatia dintre actori si
regizori e ca un cîmp de batalie. Ei sînt gladiatori, iar la mijloc e un text
sau Shakespeare sau Cehov! Vor sa se trînteasca la pamînt, sa se învinga unul pe
altul si, dupa ce au transpirat, si-au julit mîinile, si-au aruncat invective,
s-au umilit, cu citate, cu ideologia, cu nivelul de trai, abia atunci au
sentimentul ca sînt artisti. Asta da, o zi de munca! O imensa confuzie, care
exclude ideea de colaborare, de dialog, exclude eleganta, într-un anume fel. Nu
punem la cale un complot, ci ne adunam – aproape ezoteric –, încercînd sa cadem
de acord asupra unor idei. Multi zic: e ca la „Alcoolicii anonimi“. Nu e asa. E
cu scînteieri, cu iluminari, cu dispute, cu dialog.
V-ati
imaginat ca dupa opt ani veti fi aproape la fel de singuri, ca nu vor exista
alte teatre ACT?
E destul de trist, dar daca ma gîndesc bine, nici
nu e usor. Eu am avut noroc. Am pornit de la o experienta de aproape
cincisprezece ani, nu mai cumparam orice idee, nu ma mai clatinam asa usor.
Tristetea vine din faptul ca gradul de simulare al oamenilor mi-a depasit
asteptarile. Eu am crezut sincer ca românii, macar din invidie, îsi vor scuipa
în palme si-si vor sufleca mînecile: „Ce-a facut, ma? A facut un teatru? Cît
are, 100 de locuri? Aha, facem noi unul de 200 sau de 600 de locuri! Cum îi
zice? Independent, nesubventionat, neguvernamental?“. Am mai adaugat, în cîteva
interviuri, si „nonviolent“, pentru ca perceptia din afara era aceea de dos de
palma dat autoritatilor si comunitatii de actori. Nu, domnule, e nonviolent, nu
e un scuipat, nu e o înjuratura la adresa sistemului, deloc. E ceea ce ne-a mai
ramas de facut. Mie asa mi s-a parut atunci.
Pe cine ati paria
din generatiile mai tinere, din „noul val“?
Mi-ar placea sa pot
paria, asta e un alt vis de-al meu, dar n-am destui bani. Mi-ar placea sa am
niste subsidii ori sa ma sustina o mare fundatie, ca sa pot paria, adica sa
aleg. Alegerea e o imensa responsabilitate. Dac-ai pus ceva în pamînt, nu poti
sa te faci ca nu mai e acolo si sa zici: asta e, descurca-te.
Atunci, cui îi este deschis Teatrul ACT?
Menirea
acestui spatiu e sa primeasca oameni care simt ca-si pierd mintile daca nu se
exprima astazi, cu orice risc. În acelasi timp, trebuie sa stii sa astepti. Ceea
ce e proaspat în teatru se naste din cadavrul unor concepte, din ceea ce e
clasic. Greutatea vine din faptul ca nu poti determina ceva important în arta,
decît facînd un efort imens, dar personal.
Ati acceptat roluri în
filme hollywoodiene, dar si în Valizele lui Tulse Luper al lui Peter Greenaway.
E în film mai multa disponibilitate, oportunitate, decît în teatru?
Aici e mare confuzie si cred ca m-am trezit din ea. Faci slalom printre
fel de fel de jaloane: unul e cariera, altul e nationalitatea, altul e tara de
provenienta cu regimul ei, altul e scoala de teatru sau de film care te-a
format, altul e ca vrei sa cîstigi bani. Iluzia ca poti sa-ti faci o cariera în
teatru. Alta iluzie, si mai mare, ca poti sa-ti faci una în film. Si cea mai
mare dintre toate e ca ramîne ceva în urma ta.
Ideea de type
casting, de job description va deranjeaza?
Nu, pentru mine e foarte
clar. N-am deloc problema nationalitatii. Am avut problema tarii de provenienta,
pentru ca pasaportul meu era murdar, era cu pete de sînge pe el, cu oameni
mascati, cu simulanti – vorbesc de ce se întîmpla la nivelul conducerii. Puterea
rînjea la noi, în loc sa ne zîmbeasca, iar ostilitatea dintre oameni si putere,
care a si ramas, se vedea în pasaportul meu. Serios.
Se mai vede
si acum?
S-au schimbat multe. M-am schimbat si eu, si nivelul la
care merg în Occident. Istoria are un tavalug care mai niveleaza lucrurile. Par
mai clare. Ceea ce e sigur e ca nu fac prostii, lucruri de care sa-mi fie
rusine. Fisa mea de casting spune: tip caucazian, cu posibilitatea de a juca
buni, rai, semirai, spioni, toti straini, însa. Îmi cîstig onorariul într-un mod
absolut onest, „filtrat“ de doi agenti, unul american, celalalt britanic. Banii
sînt aceiasi, cu o gramada de stampile, de la toate studiourile cu care am
semnat si de la toate fiscurile din lume. Nu ma fugareste iluzia celebritatii...
nu-mi doresc sa devin milionar. E pur si simplu o calatorie care ma fascineaza
si îmi face placere. Din pacate, trebuie sa zbor cu avionul...
Spre
deosebire de film, pe scena nu ati aparut înca în spectacolul vreunui student la
regie. Ati primit propuneri si n-ati crezut suficient în ele? N-am avut decît
propuneri foarte, foarte timide din partea tinerilor. Ca si în cazul filmului,
toata lumea crede ca sînt extrem de scump. „Pîna acolo! Acolo n-avem acces.“ E
motivul pentru care nu fac foarte des film în România. A fost creata imaginea
asta, curentul asta de opinie. Fals, gresit, neadevarat.
Dar idei
care sa va atraga ar avea?
Daca m-ar chema, daca le-am împartasi...
Macar simpla prezenta: „Buna ziua, hai sa colaboram“. Ne spunem numele, punem la
mijloc un text, un proiect, si vedem daca se leaga sau nu. Nu poti sa zici
dinainte: „Nu, nici vorba!“. Au fost niste încercari în teatru, destul de
timide... desi vreau sa joc. Joaca Vali Seciu, Constantin Draganescu, Serban
Ionescu, Victor Rebengiuc si multi altii, în spectacole puse de studenti si
regizori tineri, chiar fara bani. Proiectul pe care-l facem acum la Teatrul ACT
l-am început fara bani. Se pare ca ArCuB ne va sustine... În fine, daca-mi place
propunerea, cum sa nu? Aici e miracolul si nebunia teatrului. Dincolo de asta,
notorietatea de care se împiedica tinerii nu se bizuie pe box office, ci vine
dintr-o fagaduire reciproca de a trai într-un anume fel: am avut noroc sa lucrez
cu Mihai Maniutiu, cu Sandu Dabija. Asa am avut aer, am putut respira. |
|
| |
|
Source: Dilemaveche.ro |
|
| |
|
|
|
| |
|
|
|
| |
|
Actori buni care stau pe tusa |
|
| |
|
15-02-2007 |
|
| |
|
|
|
| |
|
Avem actori buni care joaca mult si bine. Avem actori cel putin la fel de buni pe banca de rezerve. Criticii numara absentii si motiveaza absentele.
|
|
| |
|
|
|
| |
|
 |
|
| |
|
|
|
| |
|
Ca sa existe, un actor trebuie sa indeplineasca o conditie elementara: sa joace. Daca o face bine, se presupune ca nici nu va duce lipsa de roluri. Jocul unui actor depinde insa de jocurile breslei din care face parte. O demonstreaza faptul ca o divizie intreaga de actori valorosi n-au mai intrat de ceva vreme in echipa nici unui regizor. Care sint profesionistii care n-au mai fost de mult convocati in nici o distributie? De ce nu joaca si cine e de vina ca nu mai apar la rampa?
„Legea leului“ face distributia in teatru
Criticul de teatru Iulia Popovici ii aminteste pe Virgil Aioanei, Paula Gherghe si Maria Obretin, actori care, in ciuda faptului ca sint valorosi, de ceva vreme sint ocoliti de regizori. In aceeasi situatie se afla Emilia Dobrin si Luminita Gheorghiu, doua actrite care joaca mult mai putin decit ar trebui. O posibila explicatie sugerata de critic ar fi ca multi dintre actorii buni au lucrat prea mult timp cu acelasi regizor. S-a creat astfel prejudecata ca sint oamenii acelui
regizor. Fiecare regizor, explica Iulia Popovici, isi construieste propria echipa cu care lucreaza si foarte putini sint dispusi sa convoace actorii deja selectionati de confratii de breasla. E vorba despre o inertie a regizorilor, dar si de „politica leului“, e de parere Iulia Popovici: regizorii nu-si incalca teritoriile. „Daca un actor e omul unui anumit regizor, posibilitatile ca el sa fie racolat de un alt regizor sint zero.“
Actori-locomotiva trasi pe linie moarta
Magdalena Boiangiu semnaleaza lipsa unor actori-locomotiva, capabili sa care dupa ei o intreaga distributie: Rodica Tapalaga, Florian Pittis, Dana Dogaru, Florina Cercel sau Sebastian Papaiani. „E pacat ca tinerii nu mai au nevoie de parinti pe scena“, spune Magdalena Boiangiu, „si ca experienta acestora nu e folosita“. Motivul principal pentru care lucrurile stau asa este neglijenta regizorilor, dar si a directiei teatrelor. Alice Georgescu constata acelasi lucru: „Se mai intimpla
ca regizorii sa uite de cite un nume“, aceasta fiind singura explicatie pe care o gaseste pentru faptul ca actori ca Adrian Pintea, Rodica Tapalaga, Irina Petrescu, Ion Besoiu, Oana Pellea sau Aurora Leonte sint trecuti in rezerva.
Cluburi cu circuit inchis
Mihaela Michailov vorbeste de coterii care monopolizeaza distributia in spectacolele de teatru: „S-au format cluburi, sint cunoscuti foarte putini oameni care pot mai mult“. Desi exista destui actori tineri cel putin interesanti, Michailov e de parere ca regizorii continua sa mizeze doar pe citiva: „Marius Manole e minunat, dar mai sint si altii foarte talentati“. Madalina Ghitescu e una dintre ei: „Are o forta scenica extraordinara“. Joaca doar in piesele Gianinei Carbunariu,
insa ar trebui sa joace mult mai mult, crede criticul. Mihaela Michailov atrage atentia asupra resurselor din provincie, ocolite de regizorii care monteaza spectacole in Capitala: „E important sa vedem ce se intimpla cu oamenii care ramin sa joaca in orasele lor“.
In film, aceleasi gasti
In cinematografie, la fel ca in teatru, rolurile se impart in functie de apartenenta la un grup sau altul: „Se invirtesc aceleasi gasti“, afirma Irina Margareta Nistor, „exista liste din care nu iese nimeni“. Asa se face ca actori ca Victor Rebengiuc, George Mihaita, Marin Moraru sau George Ivascu primesc din ce in ce mai putine roluri. Irina Nistor regreta absenta unor actrite ca Emilia Popescu, Oana Pellea si Medeea Marinescu, a caror valoare a fost confirmata de cineasti
prestigiosi din strainatate. Cauza pentru care actorii mari sint ignorati de regizori e una singura, crede Irina Nistor: „Sfinta lene si bisericutele“. Tot ea vorbeste despre o noua moda a regizorilor romani: aceea de a distribui foarte multi actori necunoscuti: „E bine, dar publicul intreaba de numele mari si toata lumea are de pierdut“, conchide criticul.
Criticul acuza tacticile facile la care unii regizori romani apeleaza pentru a racola cit mai multi spectatori: „Am rezerve in privinta practicii de a distribui vedete de televiziune in filme in speranta ca vor aduce mai mult public. Exceptii se admit in cazul Monicai Birladeanu, care a facut un rol excelent in «Moartea domnului Lazarescu»“. Aceste absente sint acoperite, crede Dana Duma, de faptul ca in Romania se fac putine filme, si acelea cu buget redus si cu distributii
limitate: „Cind se vor face 20 de filme pe an, vom vedea mult mai multi actori care merita sa fie vazuti“.
Marcel Iures, marele absent
Dana Duma nu crede ca distribuirea actorilor tineri tine de o moda lansata de cineastii de la noi. Iar daca acesti actori sint cei cu care au colaborat la UNATC, situatia este cit se poate de explicabila: regizorii si-au selectat din timp oameni cu care pot sa lucreze. In ceea ce priveste lista marilor absenti de pe afisele cinematografelor, Dana Duma crede ca Marcel Iures e cazul cel mai flagrant. Desi a jucat in filmele unor regizori britanici si americani, in ultimii
sapte ani, Iures a facut un singur rol intr-un film romanesc, „Logodnicii din America“, in regia lui Nicolae Margineanu. N-au mai jucat nici Claudiu Bleont si Mircea Diaconu, iar Mihai Bratila n-a mai fost nici el distribuit. Dana Duma continua sa astepte revenirea lui Mihai Bendeac, un actor care a migrat cu succes de la teatru la fim in „Milionari de weekend“, de Catalin Saizescu.
|
|
| |
|
Source: Cotidanul
|
|
| |
|
|
|
| |
|
|
|
| |
|
Scurtmetraj cu Marcel Iurea - Spre UE, pe toboganul integrarii
|
|
| |
|
06-02-2007 |
|
| |
|
|
|
| |
|
 |
|
| |
|
|
|
| |
|
De cand nu l-ati mai vazut pe Marcel Iures intr-un film romanesc? Dar intr-un scurtmetraj? Greu?... Celebrul actor a terminat de curand la Satu-Mare filmarile pentru scurtmetrajul "Tobogan Intercontinental".
Regizor Lucas Florian, fiul artistului Mircea Florian, care semneaza muzica filmului. "Tobogan..." e o altfel de poveste despre evenimentele din decembrie ‘89. Cosmin (Iures), un roman intors din Occident, o intalneste pe Ana (Roxana Guttman). Un context bulversant, in aparenta fara iesire. Ca un soi de deus ex machina, apare ideea unui tobogan, pe care sa "alunece" spre Europa. Interesanta scapare, pe atunci. Si o perspectiva vizionara..
|
|
| |
|
Source: Jurnalal National |
|
| |
|
|
|
| |
|
|
|
| |
|
Iures si-a pus vocea pe un joc video |
|
| |
|
22-01-2007 |
|
| |
|
|
|
| |
|
Inconfundabila voce a actorului de talie internationala Marcel Iures se va regasi si pe un joc video pentru PlayStation care va fi distribuit, anul acesta, in intreaga lume
|
|
| |
|
|
|
| |
|
 |
|
| |
|
|
|
| |
|
Inconfundabila voce a actorului de talie internationala Marcel Iures se va regasi si pe un joc video pentru PlayStation care va fi distribuit, anul acesta, in intreaga lume.
Marcel Iures este artistul roman care a reusit sa se impuna si la Hollywood, datorita calitatilor sale actoricesti, a look-ului sau interesant si a pronuntiei exemplare a limbii engleze. Mai nou, el a fost distribuit in cea de-a treia parte a peliculei "Piratii din Marcel Iures interpreteaza, in "Piratii din Caraibe III", rolul unui capitan
Caraibe" sau "At World′s End", unde le da replica celebrilor Johnny Depp, Orlando Bloom si Keira Knightley. Filmarile au avut loc in luna septembrie, in studiourile de la Hollywood si din Utah, in Insula Bermuda din Oceanul Atlantic, dar si pe coasta Republicii Dominicane. Bugetul filmului s-a ridicat la 200 de milioane de dolari, iar premiera a fost fixata pentru 23 mai 2007: "In aceasta productie am rolul unui capitan, dar nu pot da mai multe amanunte pana la premiera,
conform clauzelor din contract", a precizat Iures. Actorul si-a mai adaugat in CV un contract interesant: "S-a dorit ca vocea mea sa insoteasca un joc pentru PlayStation, ce va fi vandut in intreaga lume".
Johnny Depp
Actor de Hollywood
Actorul Marcel Iures, in varsta de 55 de ani, a fost solicitat, dupa 1989, in cateva productii americane de succes. El a figurat pe afisul filmelor "Pacificatorul", unde i-a dat replica lui George Clooney, si "Misiune imposibila", alaturi de Tom Cruise. Au urmat "Interviu cu un vampir", cu Brad Pitt si Tom Cruise si "Razboiul lui Tom Hart", cu Bruce Willis si Colin Farrell. Marcel Iures a fost cooptat si in "Goal!", o pelicula al carei subiect
e inspirat din lumea fotbalului si in care celebrii David Beckham, Raul Gonzales si Zidane isi joaca propriile roluri.
|
|
| |
|
Source: InfoPortal
|
|
| |
|
|
|
| |
|
|
|
| |
|
Protest |
|
| |
|
20-01-2008 |
|
| |
|
|
|
| |
|
Am asistat stupefiati si îngroziti la
un atac dur si inadmisibil împotriva unui cetatean al acestei tari, împotriva
unui artist român. Am asistat la încalcari grave ale deontologiei profesionale
în cazul medicilor de la Spitalul de Urgenta din Sibiu, precum si ale Politiei
din acest oras, Capitala Culturala Europeana. Ne-am fi asteptat ca Politia
orasului Sibiu sa întreprinda cu adevarat o ancheta profesionista în legatura cu
cazul deosebit de grav al colegului nostru Ovidiu Mot, actor al Teatrului
National „Radu Stanca” din Sibiu. Ne-am fi asteptat sa se formuleze raspunsuri
oficiale din partea anchetatorilor, asumate, si nu sa se vehiculeze îndoielnice
si neacoperite fraze, incriminante, preluate si difuzate la diverse posturi de
televiziune. Fraze ce acuza direct, fara nici un act doveditor, un cetatean
român, un actor, si, implicit, o breasla a unei tari proaspat integrate în
Uniunea Europeana. Prejudecatile si vorbele în vînt nu pot sa tina locul
anchetei serioase si nici pe cel al dovezilor.
Avem toate motivele sa credem ca Ovidiu
Mot a fost victima unui act criminal. Un act de barbarie cumplita, în urma
atacului aflîndu-se în coma profunda.
Tragedia s-a produs în seara premierei
cu „Pescarusul”, vineri 12 februarie, spectacol care a marcat deschiderea
oficiala a Capitalei Culturale Europene Sibiu, 2007. Obositi dupa repetitii si
avînd emotiile a înca doua reprezentatii cu miza, ce ar fi urmat sa se joace în
prezenta criticilor de specialitate de aici si de afara, a numeroase
personalitati ale vietii culturale europene, actorii au zabovit putin la
receptia oferita cu generozitate de primarul Johaniss. Ovidiu Mot, ca si
ceilalti colegi din distributie, a plecat acasa repede dupa spectacol, fara sa
fi fost în stare de ebrietate, asa cum s-a afirmat. Reprezentatia s-a încheiat
în jurul orei 22.30, iar la miezul noptii, Ovidiu Mot se afla deja în coma la
Spitalul de urgenta din Sibiu în urma loviturilor la cap, primite pe strada, în
drum spre locuinta sa.
Protestam împotriva atitudinii
incalificabile a medicilor de garda din noaptea de 12 spre 13 ianuarie, a
indolentei lor care a agravat teribil starea lui Ovidiu Mot. Practic, a fost
ignorat de medici. Nici un neurochirurg nu l-a examinat pîna a doua zi. Desi se
stia ca aparatul computer tomograf din spital este stricat, nu s-a solicitat
investigarea la nici o alta institutie medicala, de stat sau privata. Cum nu s-a
solicitat nici transportarea lui de urgenta într-o clinica unde ar fi putut fi
ajutat. Întîrzierile majore si nejustificate au condus la cresterea hematomului
cranian si la complicarea cazului. Nici o analiza de sînge, în cazul în care s-a
facut si exista, nu arata cresterea alcolemiei, a starii „etilice”, cum s-a
grabit sa expedieze cazul echipa de salvare. Cum s-a grabit sa conchida si
Politia sibiana. Fara nici o proba! Nici un membru al echipei de ancheta nu a
discutat cu echipa de neurochirurgi de la Tîrgu-Mures – unde a fost transportat,
într-un tîrziu, cu o Salvare SMURD, a doua zi, la prînz - echipa care a luptat
exemplar, ore, pentru salvarea vietii lui Ovidiu Mot. Domniilor lor, reverenta
noastra.
Protestam împotriva dispretului
politiei fata de un cetatean al unui oras din Europa secolului douazeci si unu.
Ne este teribil de greu sa întelegem
aceste grave abateri de la normele deontologiei profesionale, atît ale medicilor
de la Salvare si Spitalul de Urgenta din Sibiu, precum si ale Politiei, ale
comisiei desemnate sa se ocupe de caz. Pe lînga incompetenta si
iresponsabilitate, au dovedit o aroganta crasa.
Cerem organelor abilitate din
Ministerul Sanatatii si din Ministerul de Interne deschiderea urgenta a unei
anchete competente, care sa restabileasca adevarul si sa-i pedepseasca pe
vinovati.
Maia Morgenstern
Marcel iures
Silviu Purcarete
Mihai Maniutiu
Alexandru Dabija
Marian Râlea
Mircea Rusu
Claudiu Bleont
Marina Constantinescu
Anca Maniutiu
Emilia Dobrin
Vasile Sirli
Aura Corbeanu
|
|
| |
|
Source: Ziua.ro |
|
| |
|
|
|
| |
|
|
|
| |
|
Avindu-l ca protagonist pe actorul Marcel Iures si in regia lui Lucas Florian, a Satu Mare se toarna un
|
|
| |
|
film despre Revolutia din 1989 |
|
| |
|
10-01-2007 |
|
| |
|
|
|
| |
|
“Tobogan Intercontinental” va fi lansat in septembrie |
|
| |
|
|
|
| |
|
 |
|
| |
|
|
|
| |
|
Zilele trecute la Satu Mare, s-au terminat inregistrarile pentru filmul de scurt metraj intitulat “Tobogan Intercontinental”. Regizorul peliculei este tinarul Lucas Florian, nimeni altul decit fiul cunoscutului om de cultura Mircea Florian, omul care a regizat si realizat spectacolul de lumini din noaptea dintre ani la Satu Mare.
La incheierea filmarilor, luni, la Centrul Multicultural “Poesis” din Satu Mare s-a organizat o intilnire cu presa, unde alaturi de echipa europeana - actori, regizor, scenarist, sunetisti, electricieni sau scenografi - au participat si o serie de oameni de cultura sau iubitori de cultura din municipiul resedinta de judet. Am mentiona aici pe: Gheorghe Molnar, Vasile Ciocan, Traian Pacurar, D. Pacuraru, Ionel Bledea, Oana Pacuraru, Natalia Covaci, Emilian Onciu, Ioan Gavrilas s.a.
* Subiectul filmului
este Revolutia din ‘89 vazuta prin ochii unui tinar venit din Occident Filmul care s-a turnat la Satu Mare are ca personaj principal un tinar care a trait in Occident, dar care se intoarce acasa dupa multi ani tocmai in preajma Craciunului in anul 1989, spre a-si vizita mama bolnava. Nesansa lui este ca mama moare, dar prinde evenimentele din acel decembrie - revolta si demonstratiile din România. Protagonisti ai filmului alaturi de cunoscutul actor Marcel Iures, sint Roxana Guttman, Razvan Oprea, Radu
Sas, Adriana Vaida, Ion Tifor, Cosmin Domnisan si Carol Erdos. Asa cum a subliniat tinarul regizor Lucas Florian, nu este intimplatoare alegerea Satmarului ca spatiu de desfasurare a actiunii filmului. In sufletului sau mai persista frumoasele imagini ale copilariei petrecute secvential si la strabunicii sai din acest nord de tara.
* Marcel Iures crede in viitorul cinematografiei românesti Cu o dezinvoltura de invidiat, actorul Marcel Iures a intrat in dialog cu reprezentantii presei satmarene. Actorul
Iures, dupa evolutii remarcabile alaturi de mari actori, inclusiv la Hollywood, a spus ca s-a simtit bine la Satu Mare. Este un oras frumos fara multa industrie poluanta. A pariat totul pe tinerii artisti si pe echipa multinationala care a lucrat la realizarea peliculei. Participarea artistului la filmari a fost una din pasiunea sa pentru aceasta arta si a facut-o fara remunerare. Parerea sa fata de actorii din provincie este una buna, spunind ca majoritatea marilor actori au trecut prin provincie ca artisti.
Marcel Iures crede in viitorul cinema-tografiei românesti. Este nevoie de multa munca, rabdare si bani. Proiectele de viitor ale lui Marcel Iures sint multiple, dar s-a manifestat retinut in a le face publice, insistind pe cele mai apropiate sufletului sau - un proiect de music-hall in care vor evolua numerosi tineri artisti si muzicieni si citeva spectacole de teatru. Referitor la filmele despre evenimentele din anul 1989 din România, Marcel Iures a spus ca sint pline de goluri (in lipsa unor informatii)
umplute cu fictiune, unele fiind chiar “smecheroase”. Regizorul Lucas Florian, dar si Mircea Florian au spus ca s-ar putea ca acest film destinat in principal circuitului festivalurilor de profil, sa fie lansat la Satu Mare in septembrie |
|
| |
|
Source: Informatia Zilei
|
|
| |
|
|
|
|
|

|