"Omul nu este facut de Dumnezeu pe pamânt sa îi fie caldut"

Marcel Iures s-a nascut în 1951 la Bailesti, Dolj, si a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica în 1978. A debutat la Teatrul National din Cluj, iar din 1980 pâna în 1991 a jucat pe scena Teatrului „L. S. Bulandra“ din Bucuresti. A detinut roluri principale si secundare în filme românesti si internationale. Din septembrie 1998 este fondator si presedinte al Fundatiei Teatrul ACT. A primit numeroase premii: cel mai bun actor pentru rolurile din „Richard al III-lea“ si „Afara în fata usii“; Premiul criticii pentru Richard al III-lea 1993; Nominalizare UNITER 1993; Nominalizare - British Theatre Awards în TNA - Manchester si Manchester Evening Awards; Premiul ziarului „Cronica Româna“ - 1994.

Domnule Marcel Iures, va rugam sa ne vorbiti despre viata actorului celebru, despre raportul dintre actor ca persoana publica si viata privata a acestuia.

Ca actor traiesti expus, evident, ca si un preot, de altfel. Poate doar savantii si ezoteristii, care se ocupa de începuturi, se misca într-un alt plan. Noi, cei care traim în zona medie, sa zic, în functie de puterile, întelegerea si actiunile noastre, ne ducem actiunile, ne ducem viata în acest spatiu intermediar în care trebuie sa facem fata multor lucruri, multor întâmplari.

„Nu traiesc prin departajare de propria cultura“

Exista locuri în care va doriti sa nu va recunosca nimeni, de exemplu atunci când intrati într-o biserica?

Nu îmi doresc sa fiu în afara lumii, în afara societatii, a unui grup din foarte multe motive. Prin natura profesiei, ceea ce fac eu e public, e conjugal, e împreuna cu cineva, e dedicata energia si tot ceea ce fac eu oamenilor, publicului, care are o limba, o simtire, care are o istorie, are dorinte. Nu pot sa îmi doresc sa fiu în afara. Poate sunt prea patetic când spun asta, dar e reminiscenta unui tip de furie pe care am avut-o la ceea ce s-a propagat, la ceea ce s-a inoculat inconstientului social românesc de pe tot întinsul tarii: nu suntem buni de nimic, saracani, nu ne putem întelege, nu ne putem strânge la un loc pentru o idee, pentru un steag, pentru ceva! Reactia normala din punctul meu de vedere este sa te duci spre oameni, sa îi chemi sa stai la un loc cu ei, daca poti sa îi mângâi, sa-i iubesti. Sa îngadui e un exercitiu pe care noi l-am facut natural mii de ani si acum ni se spune ca nu suntem buni de nimic. Eu nu cred! E un fel de a trai. Nu traiesc prin departajare de propria cultura.

Fragmentarea societatii pleaca din interiorul ei, nu de la liderii de opinie, care ne-ar spune tuturor ca nu suntem buni de nimic!

Dar mai este un interior în acesta, pe care îl amintiti. Este ceea ce crezi tu despre om si crezi acelasi lucru ca si despre tine. Sunt lucruri foarte cunoscute si cred ca fiecare om de pe planeta, indiferent de religia lui, detine aceasta oglinda în care poate dialoga cu el si în functie de cum vorbeste, rastit, sau dragut, cu îngaduinta sau cu drag cu el, asa vorbeste si cu ceilalti. Asa e lasat de Bunul Dumnezeu!

Oamenii duhovnicesti sunt mai aspri cu ei însisi decât cu semenii lor!

Dar ei nu percep asta ca pe o asprime. Problema oamenilor spirituali, daca putem sa îi numim asa, pentru ca în toti exista un spirit, în toti exista elementul aristocratic, în toti exista înaltimea ca si coborâsul si atunci grija cea mai mare este când vii la întâlnire. În teatru, fie ca este o piesa, un text, un monolog cu 8, 9 sau 25 de personaje, acolo se strâng niste persoane care se numesc actori, care la rândul lor pretind ca sunt niste personaje cu niste masti vizibile sau invizibile. În dosul acestor masti ne aflam noi si cam asa este în viata de zi cu zi. Noi ne dam buna ziua în dosul felului cum aratam noi si ne privim într-un fel care încearca sa corespunda unei reguli, cea a nonviolentei, a unei minime atentii, a îngaduintei, a unei forme nepatetice de generozitate, de acceptare, care nu este deloc un compromis. Noi nu mai facem pasul peste conventie, teatrul are însa aceasta scena, are partea conventionala, în care este posibil pentru ca este pe o scena. În viata reala noi trebuie sa depasim strângerea de mâna. La noi conventia este strângerea mâinii, buna ziua, un pachet stereotip, nu stiu când s-a pierdut, se pare ca se mai mentine doar în confrerii, în zonele „limitate“. Oamenii se îmbratisau, în Renastere chiar se sarutau, deci treceau dincolo de conventionalul care ascunde câteva vulnerabilitati sau le creeaza. E o epoca a semnelor mai puternica decât o epoca a starilor si a emotiilor.

„A merge la teatru însemna a fi împreuna“

Regasiti strada în sala de teatru? Omul din sala de teatru este elita sau omul de pe strada, obisnuit, care în mod natural vrea sa vada si altceva decât vulgaritate sau banal?

Toata istoria teatrului britanic, de la începutul secolului al XV-lea, ne arata ca strada a navalit. Oriunde este un scandal, moare cineva, se boteaza cineva ori se însoara... se naste un loc în jurul caruia se strâng oameni. În Teatrul Globe, cea mai mare parte a celor care intrau erau oameni de pe strada, de pe ulite. E normal.

Sala de teatru este plina, cum va explicati lucrul acesta?

Asta este o salvare a teatrului românesc. Istoria artei spectacolului din România va împlini curând doua sute de ani pe de o parte, iar încercarea sistematica, nemernica si abjecta din partea comunismului ne-a obligat sa ne concentram, sa ne salvam. A merge la teatru însemna a fi împreuna, a mai vedea ce se întâmpla, cum suporta ala frigul, ce îsi mai pun actorii pe ei. O buna parte din generatiile de aur ale actorilor s-au format atunci, în acele conditii infernale, îngrozitoare. Descopeream în teatru care este sugestie si metafora, ideea de viata, de supravietuire la nivel social, psihologic, spiritual, cultural. Al treilea semn este în zona selectiei. Teatrul a ajuns ca orice concept cu etaje sa functioneze în zona lui înalta. Cu toate ca este subventionat, este o medalie pe care o mai sterg unii politicieni, o mai lustruiesc cu cenusa ca pe lingurile de argint sau alpaca pe vremuri si o pun în piept, este în regula. Teatrul peste tot în lume este subventionat, e o întâmplare de lux pe care putine tari si-o permit, unele si-o permit, altele gâfâie greu, altele au renuntat, ca americanii, de exemplu. America nu are teatru subventionat si este o mare putere si asa. În zona noastra el functioneaza în etajul ei de sus, la înaltime, si asta are mare importanta. Cei care ajung sa mearga la teatru dau semn ca fac parte dintr-un segment, e adevarat, din ce în ce mai subtire, dar poate ca este mai bine sa fie mai subtire. Oricum, noi suntem antrenati, noi, din generatia 80, - eu am absolvit în 1978 - sa jucam si pentru posibilitatea ca din 5, 6, 300, poate 1.000 de oameni, de spectatori, sa înteleaga unul ce se întâmpla acolo. Actorul joaca pentru acea posibilitate.

„Eu am nevoie sa ma exprim în propria tara, în propria mea cultura“

Sunteti unul dintre oamenii care cunosc Hollywoodul din interiorul lui. De ce nu v-ati mutat mai aproape de el?

Orice lucru din viata omului porneste de la un accident sau întâmplare. Mi s-a întâmplat sa fiu vazut de un agent britanic, care m-a adus în aceasta industrie, pe care o numea capitalista si decadenta, a filmului european vestic, american. Am pornit, evident, de la periferia fenomenului catre centru si am ajuns cât de sus au vrut sortii, întâmplarile, agentii, a vrut timpul si viata. Oricum, pentru mine este o calatorie, care a avut episoade din ce în ce mai bogate, din ce în ce mai dense si mai grele. Am înca un agent în Los Angeles si încerc sa nu ma duc prea des în America. Daca ma duc, ma duc cu o treaba, nu ma duc pentru Hollywood, care clocoteste si nu mai poate fara mine. Hollywoodul poate fara mine linistit, este o masinarie perfecta. Eu am nevoie sa ma exprim în propria tara, în propria cultura, în propria limba si atunci prefer sa stau în România. Voi merge si la Londra si oriunde îmi spun agentii, daca îmi place povestea sau filmul, dar întotdeauna voi alege sa stau acasa, sa pun la cale filme, povesti. Ma intereseaza foarte mult înfiriparea filmului românesc, mai precis reînfiriparea filmului românesc, pentru ca el nu a disparut niciodata. A avut un fel de otita si nu a mai auzit bine, nu mai avea gust, nu mai avea miros, combinata cu o atmosfera politica greu, greu de suportat, „o harmalaie“, vorba lui Shakespeare, „plina de miasme si duhori cumplite“. Da semne acum prin efortul câtorva tineri, care nu mai sunt asa de tineri. Nu poti sa nu dai atentie si sa nu pretuiesti lucrurile astea si sa nu vii la întâlnire cu aceasta nastere ori renastere.

Ati definit Hollywoodul ca pe o masinarie perfecta. Unii critica foarte des aceasta masinarie de film ca fiind una de îndoctrinare?

Depinde ce vrei de la ea, depinde ce ai în cap la întâlnire. Esti hotarât sa pierzi sau esti hotarât sa câstigi. Daca mizezi doar pe câstig, este în regula. Exista în programul acestei masinarii ideea de câstig, câstig fabulos, doar ca nu se poate pentru toti. Ideea de democratie, care oricum este uzata rau de tot acum oriunde în lume si îsi traieste amurgul, este sanctionata, este pusa într-un tipar de catre aceasta masinarie pe bani, pe un anume tip de valoare, prin excludere, printr-o selectie sângeroasa si extrem de dureroasa, este o forma de discriminare, care este buna, ea face parte din viata. Democratia este opusul discriminarii si al limitarii, este o forma de egalizare a oamenilor în numele unei bunastari minimale. Omul nu este facut de Dumnezeu pe pamânt sa îi fie caldut, sa aiba toti manusi, bocanci, daca se poate la fel de caldurosi, masini la fel de performante, apa în baie la aceeasi temperatura. Nu exista asta, nu se poate. Avem dovada ca nici nu se poate. În timp ce se adânceste diferenta între ce se spune si ce este de fapt, între ce se clameaza si pretentiile aruncate în joc, si ce iese din chestiunea asta vadeste la modul foarte trist, si tristetea vine din înselaciune, din minciuna. Din ce în ce mai multi oameni traiesc din ce în ce mai prost, timp în care, din ce în ce mai putini oameni traiesc din ce în ce mai bine. Este o parafraza a unui mare filosof rus, care zicea ca nu „nu stiu cum se face ca în era comunicarii din ce în ce mai multi oameni stiu din ce în ce mai putin despre, din ce, în ce mai multe lucruri“.

Unul dintre beneficiile acestei calatorii acolo a fost ca mi-am dat seama ca este una ce arata CNN-ul si ce vedem noi pe televiziuni ca imagine si este cu totul altceva sa te duci în Desertul Nevada, în Arizona, în Valea Mortii, în catune, unde treizeci si ceva la suta din populatia Americii traieste în rulote sau în cabinele pe care le vedem pe santiere. E adevarat, cu un pic de apa, un pic de curent, cu un frigider portabil sau micut, dar acolo traiesc.

Veti tine vreodata mai mult la film decât la teatru?

Stiti cum este? Ca în pildele lui Solomon, câteodata da, câteodata nu si invers. Orice om, când se satura de sarmale, vrea peste în aspic sau prosciuto, sau pepene galben, sau un vin sec. Evident, teatrul este substanta prima în viata unui actor din România. Filmul în România face imediat o suta de ani, ne îndreptam spre suta de ani cu nume mari în istoria filmului chiar mondial, dar n-a produs clocotul si nu s-a închegat daca vreti în ceva alternativ si viabil la ceea ce se cheama teatru pe scândura, la ceea ce se cheama viata completa, adica metafora, sudoare, destin, un salariu mai mic sau mai mare, un fel de împlinire si legitimare a propriei vieti.

„Lucram într-un plan în care efortul de a te transforma ti se poate întâmpla“

Va intereseaza pe dumneavostra ca actor daca cel din sala pricepe ce se întâmpla în sufletul si în fiinta actorului?

Fara îndoiala tragem cu ochiul la asta. Nu putem sa fim atenti tot timpul, oricum, e dedicat. Noi suntem niste emitatori, care lucram cu propriile vieti, cu propriile corpuri, cu propriile suflete, pe o poveste a unuia, Shakespeare, Cehov, Ibsen. De ce o facem? Pentru bucuria noastra, de placerea noastra, sa ne împlinim destinele si vietile, cu foarte multe beneficii, în primul rând pentru noi, si, bineînteles, cu presupunerea, cu speranta ca va veni cineva sa vada lucrul acela.

Conteaza daca în sala sunt numai 10 sau 300 de spectatori?

Da, conteaza, desi am jucat si pentru un singur om, dar este altceva, este deja un poem sa joci pentru o singura persoana, mai ales daca i-o si dedici. Daca dedici tot efortul tau si tot spectacolul cu tot ce este el unei singure persoane este formidabil. Evident ca marea bucurie este sala plina.

Totusi, în sala arhiplina exista ignoranti, exista si multi snobi. La ei cum va raportati?

Asta este de la Eschil încoace. Dar nu pot sa îi deosebesc, fiindca este întuneric, si la final aplauda toti. Nu pot sa îi selectez. Chiar daca as putea sa îi selectez, la ce bun?

Exista reminiscente, din rolurile pe care le joaca actorul, în omul care nu va înceta sa fie niciodata?

Da, aici apare ideea riscului de a-ti pune în joc substanta. Lucram într-un plan în care efortul de a te transforma ti se poate întâmpla, adica chiar te poti transforma. Aici are loc un transfer, pare o fiziologie a artei, dar nu este asa. Asta i se poate întâmpla si unui om care mediteaza, unui om care se roaga. Tot risc se cheama, dar este în sus. Noi putem cadea într-o forma derizorie de credinta ca pot fi Hamlet, ca pot fi Nebunul din „Regele Lear“ si asa mai departe. Când umbli cu metafore cu sugestii, cu simboluri, cu respiratii metaforice, pot fi niste posibilitati, niste împrejurari, niste întâmplari în care te pierzi.

Exista vreun rol pe care doriti sa îl jucati si nu ati avut pâna acum ocazia?

Întotdeauna m-am ghidat sau mi-am zis ca nu mi-am dorit. M-am ghidat pe sina nepasarii în a-mi dori neaparat. De asta nu cred în cuvinte de tip: cariera, destin actoricesc. Cred în destinul omului, al persoanei, a ceea ce îi este dat sa traiasca, unde îi este dat sa contribuie la propria evolutie, la propria înaltare. Asta deja este cunoastere, nu este arta. Arta este doar un mijoc de cunoastere transfigurat, transfigurativ, transcendent de multe ori.

Destin include providenta; credeti în ajutorul de sus?

O, da, fara îndoiala, pai fara asta... „si zborul unei pasari asculta de o providenta“ („Hamlet“). Mi-ar fi placut sa pot spune asta eu din capul meu. Deci nu mi-am dorit niciodata cu ardoare, am avut fixuri, am avut obsesii, dar sa spun ca am avut un program si mi-am dorit sa fiu aia ori cealalta, nu, niciodata. Asta te si pune într-o situatie de a fi pregatit pentru orice. Daca eu mi-as dori acum, cu orice pret, sa joc, cum se si zice: te îndrepti spre 60 de ani, e obligatoriu sa faci „Lear“, sa faci marile roluri de la vârsta asta, mai ales în pozitia în care te gasesti. Nu cred ca zice nimeni nu, daca eu vreau sa joc „Lear“ acum, dar nu mor daca nu fac „Lear“ si nu am strâns nici pumnii, nici dintii ca sa fac rolul acesta. Probabil ca se va întâmpla, ma uit la el de multa vreme, îmi place foarte mult, dar sunt o sumedenie de alte lucruri, care mi-ar placea sa le fac. De exemplu, mi-ar placea, cum zice domnul Dabija, un mare regizor si am privilegiul de a-i fi prieten. Sa ne întoarcem putin la baza, spre teatrul simplu, taranesc. Mi-ar placea sa joc un taran, dar nu Ion Nebunul din „Napasta“.

Sunteti un om vesel, bucuros?

Nu stiu daca sunt vesel, dar am un fel de umor care vine din autoironie. Noi avem un strat de vorbe, de atitudini, chiar de interjectii în cultura româna, în limba româna, în mentalitate, de la care am învatat foarte mult. Mi-am adus aminte ca eu sunt de la tara, am trait o vreme la tara, la ses, si ani la rând am vazut momente de criza, de bucurie, tratate la felul urmator: ei na? Ai ma?! Mai! Chiar o fi? Un tip de dubiu în care maximile si minimile îsi gasesc echilibrul, nu rasarim chiar asa de bucurie pentru orice si nici nu ne încruntam pentru orice, oricât de grav ar fi sau oricât de vesela sau fericita ar fi întâmplarea. Usor!

'Dama de pica' de Puskin, lansata pe audiobook in lectura lui Victor Rebengiuc

Celebra nuvela "Dama de pica" a marelui poet rus Aleksandr Sergheevici Puskin poate fi redescoperita, in lectura cunoscutului actor Victor Rebengiuc, pe audiobook-ul lansat de editura Humanitas Multimedia.

Nuvela "Dama de pica", scrisa in toamna anului 1833, prezinta povestea unui ofiter rus de origine germana, care isi pierde averea si, odata cu ea, mintile la jocul de carti. Ofiterul joaca cu patima fiecare partida, convins fiind ca detine secretul unei combinatii de trei carti castigatoare, secret pe care l-a aflat de la o frumoasa dama de companie. Nuvela, in complexitatea ei, cuprinde un amalgam naucitor de tradare, crima, patimi nebunesti si remuscari.

Aleksandr Sergheevici Puskin s-a nascut la Moscova, pe 26 mai 1799, si a murit, la numai 37 de ani, in urma unui duel. Insasi viata marelui poet a devenit o veritabila legenda ca urmare a circumstantelor dramatice ale disparitiei sale. Puskin s-a bucurat de un prestigiu enorm inca din timpul vietii, iar in prezent este considerat cel mai mare poet rus si fondatorul literaturii moderne ruse.

Tot la Editura Humanitas Multimedia vor fi lansate, in curand, alte doua titluri importante, care vor putea fi ascultate in lectura a doi mari actori romani: Marcel Iures si Rodica Mandache. Vocea lui Marcel Iures va da viata "Jurnalului lui Mircea Eliade", iar Rodica Mandache va citi romanul "Dama cu camelii", al lui Alexandre Dumas fiul.

Omul zilei: Marcel Iures

Opt zile de aplauze pentru Teatrul din Târgu Jiu

Chiar daca intraram în luna mai cutremurati si la propriu si la figurat de zvâcnirile pamântului sau de zvârcolirile sociale, animate de crizele financiare, ori de brizele neostoite  ale curentilor politici, câteva semne, macar, de echilibrare sufleteasca au prins contur pe fruntea înnorata, când si când, a orasului nostru. Viata culturala a Târgu Jiului s-a desfacut precum florile de liliac într-o gradina daruita de soarta si cu esente de buna calitate, care dau o frumoasa culoare ambientului spiritual în întreaga comunitate.

Si ma refer aici la, evenimentele desfasurate la Teatrul “Elvira Godeanu” care, pe parcursul a opt zile, au daruit seara de seara momente deja înscrise în rabojul existentei fiecarui spectator, dar si în cel al fiintarii urbei noastre. Caci ce e teatrul, decât magicul instrument la care dictonul “Carpe Diem!” îsi împlineste un înteles aparte prin oferta de a traii clipele cu alta intensitate, gratie interpretilor ce te prind prin jocul lor în mrejele sentimentelor izvodite de fiecare rol.
Misiune îndeplinita, îndeplinire care obliga
Putem spune ca se schimba ceva, ca s-a schimat ceva în oameni, si asta este  de bine, atâta timp cât, iata, teatrul se transforma într-o oaza în care locuitorii orasului vin sa-si adape sufletul, spiritual, trecând peste cele apasatoare ale vietuirii. Si nu sunt cuvinte de complezenta, aruncate în vânt, ci doar concluzii cu suport în realitate. Bilete epuizate, sali pline de spectatori la piesele prezentate, si peste toate multumirea citita în ochii cei patrunsi de cele vazute pe scena. Într-un cuvânt - misiune îndeplinita, în alt cuvânt - îndeplinire care obliga. Aspect care se desprinde si din consideratiile domnului Ion Cepoi, secretar literar al Teatrului “Elvira Godeanu” despre acest reusit episod al culturii gorjene – Zilele “Elvira Godeanu”: “Ideea de baza este aceea ca publicul din Târgu-Jiu  a avut prilejul sa ia din nou contact cu mari actori ai scenei românesti. Ar fi de ajuns în acest sens daca as aminti pe Horatiu Malaele, pe Florin Piersic, pe Virgil Ogasanu si pe Marcel Iures, iata patru actori de vârf ai scenei românesti, cei care oricum vor ramâne în istoria teatrului românesc. Din alt punct de vedere, este de remarcat faptul ca publicul chiar a umplut sala de spectacole în fiecare seara, indiferent ca a fost vorba de spectacole prezentate de trupe invitate sau de trupa teatrului “Elvira Godeanu”, public foarte cald, care se manifesta în deplina cunostinta de cauza. În toata perioada aceasta de 15 ani, teatrul din Târgu-Jiu a avut grija sa-si pregateasca, încetul cu încetul, publicul, sa-l transforme într-unul informat, care stie sa aprecieze fiecare moment de vârf al fiecarei scene dintr-o piesa de teatru. Este un public maturizat, care stie ce vrea si stie ce sa ceara, în acelasi timp, de la teatru. Nu este întâmplator nici faptul ca repertoriul pe care a Teatrul “Elvira Godeanu si-l propune în fiecare an, este un repertoriu adaptat cerintelor si nevoilor publicului din Târgu – Jiu. Mai trebuie spus si faptul ca acest public s-a format în timp, si aici vorbesc de ceea ce reprezinta a doua parte a Zilelor Elvira Godeanu, mai exact Festivalul de teatru “Constantin Stanciovici Branisteanu” organizat de Teatrul Elvira Godeanu cu sprijinul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Gorj, destinat elevilor de licee, ce va avea loc pe la începutul noului an scolar. În decursul celor 7 ani de cînd exista, acest Festival a reusit sa formeze un public de teatru tânar care, înaintând în vârsta, a devenit public constant de teatru la Târgu Jiu. Mai mult decât atât, o parte dintre laureatii Fesivalului “Constantin Stanciovici Branisteanu” a ajuns la facultatile de teatru din tara facând actorie sau regie, ceea ce într-un fel sau altul, asigura si viitorul la nivelul interpretarii în Teatrul “Elvira Godeanu”. A fost o editie cât se poate de reusita, care a demonstrat, înca odata daca mai era nevoie ca teatrul din Târgu- Jiu este o institutie profesionista în adevaratul sens al cuvântului, se afla deja în circuitul national al institutiilor teatrale si este un teatru de care trebuie sa se tina cont în orice se întâmpla la nivelul miscarii teatrale românesti".
Stagiunea viitoare, pentru actori, a început
Aseara, cortina s-a lasat pe scena. Sala, probabil mai poarta si acum rezonanta aplauzelor si al emotiei întlnirii spectatorilor cu extraordinarul Marcel Iures si cu ultima piesa prezentata în cadrul Zilelor Elvira Godeanu, „Ultima banda a lui Krapp". Cu toate astea în spatele acestei cortine, actorii Teatrului din Târgu-Jiu îsi continua munca pentru plamadirea viitoarelor piese. Dupa excelentul succes cu “Ballera”, trupa târgujiana pregateste pentru publicul de acasa, si nu numai, o alta provocare scenica de aceeasi factura. “Se intra în linie dreapta cu muzicalul  "Me and my girl", o reprezentatie care la nivel mondial s-a jucat de 80 de ani si de peste 8000 de ori. Pentru a se întelege complexitatea acestui spectacol, regizat de cunoscutul de acum Achille Roselletti, trebuie spus ca suntem primul teatru din România în care toti actorii bat step, ca la el participa 8 colaboratori – profesori de limba engleza, 3 profesori pentru partea muzicala, coregraf, traducatori … Tot acest spectacol care va avea premiera în stagiunea viitoare, înglobeaza patru luni de multa pregatire. De asemenea, din stagiunea care urmeaza vom începe sa lucram cu regizori de prima marime ai artei teatrale românesti, astfel îl vom avea pe Cristian Ion, directorul Teatrului din Tg. Mures cu piesa “Felia sau Întoarcerea Fiului Risipitor” a lui Jean Daniel Magnin, care va fi present la premiera, de traducerea careia s-a ocupat Paolla Bentz-Fanci, traducatoarea în franceza a dramaturgiei lui Caragiale. Pentru  2010 putem anunta spectatorii ca vom pregati un “Shekespeare” cu regizorul Alexandru Dabija”, ne-a punctat în câteva cuvinte Marian Negrescu, directorul Teatrului Elvira Godeanu” din Tg-Jiu, perioada care va urma dupa ultimul gong al zilei de ieri. Dl. Negrescu a subliniat ca 70% din proiectele viitoare au caracter European, în sensul ca piesele vor putea fi jucate si în afara granitelor si a promis o lansare inedita a stagiunii 2009-2010, cu texte ale pieselor scrise pe fluturasi plasati în cutiile postale, cu un sistem de comanda a biletelor on-line si cu pagina web a teatrului, amanunte care, cu sinceritate ne stârnesc de pe acum aplauzele. Nu-i asa?

Mari actori la teatrul din Târgu Jiu

Unii dintre cei mai de seama actori din tara vor urca pe scena Teatrului „Elvira Godeanu" din Târgu Jiu. Acestia vor juca în mai multe piese care vor fi prezentate în cadrul Festivalului National de Teatru „Zilele Elvira Godeanu", care se va desfasura în perioada 7-15 mai. Publicul îi va aplauda pe Marcel Iures, Florin Piersic, Emilia Popescu, Horatiu Malaele, George Ivascu, Virgil Ogasanu, Anda Caropol, Ruxanda Sireteanu si multi altii.

Manifestarea teatrala va începe pe 7 mai cu piesa „Leonce si Lena", de G. Buchner, prezentata de Teatrul „Elvira Godeanu" din Târgu Jiu. Actorul Horatiu Malaele, nascut în Târgu Jiu, va urca pe scena sâmbata, 9 mai, alaturi de actorul George Ivascu, în piesa „Podu". Duminica, 10 mai, va avea loc Gala Premiilor „Elvira Godeanu".

Renumitii actori Florin Piersic si Emilia Popescu vor juca joi, 14 mai, în piesa „Straini în noapte". Festivalul se va încheia vineri, 15 mai, cu piesa „Ultima banda a lui Krapp", în care va juca actorul Marcel Iures.

Festivalul „Zilele Elvira Godeanu" este la cea de-a noua editie. Biletele au fost puse în vânzare si se gasesc la casieria teatrului.

Marian Negrescu, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu", a precizat ca la Târgu Jiu va fi un adevarat regal actoricesc

Istoria BMW, în librariile românesti

Alexandru Dobai si-a propus sa acopere cât mai multe fatete ale marcii - alaturi de legenda logo-ului BMW, cititorii vor descoperi povesti mai putin cunoscute din istoria producatorului german. Printre acestea se numara recordurile uimitoare obtinute ca producator de motoare de avion, succesul motocicletelor BMW în Paris-Dakar, titlul obtinut de Nelson Piquet în Formula 1 sau povestea primului supercar McLaren F1, propulsat de un motor V12 BMW.

Un capitol aparte este cel dedicat istoriei în România, marcat de fotografii document care ilustreaza competitiile din anii '30, unde BMW se impunea adesea autoritar. De fapt, asa cum arata si Alexandru Dobai în cartea sa, România a fost scena ultimei participari oficiale în perioada interbelica a celebrului BMW 328.

Lansarea "Never stand still” a avut loc în cadrul inedit al Salii de Lectura a Teatrului Act si a fost marcata de doua evenimente speciale - o selectie de fragmente din carte în lectura actorului Marcel Iures si o expozitie a colectiei de modele si postere BMW Art Cars, apartinând artistului Mani Gutau, initiatorul formatiei Urma. Cartea urmeaza a fi disponibila în reteaua de librarii Diverta la pretul 64 de RON începând cu luna mai.

În cautarea tatalui fantoma

Marcel Iures si-a luat un an sabatic de la Ana Aslan

Zilele acestea, debutantul în lungmetraj Lucian Georgescu filmeaza ultimele secvente din “Tatal fantoma”; între timp, l-a “distribuit” într-un rol secundar pe romancierul si scenaristul frecvent colaborator al lui David Lynch, Barry Gifford, care îi tine hangul protagonistului Marcel Iures. Ocazie cu care au mutat Stanfordul la Institutul Ana Aslan.

La un capat al camerei te face sa închizi ochii o lumina solara întepatoare, la celalalt parca ai uitat ca ea exista, trecând în zona intensa a luminii electrice administrata de doua reflectoare pe fundalul unui panou alb. Dupa ele, o usa monumentala pe care se face nevazut Marcel Iures. Pe dinafara, încaperea în care lucreaza regizorul Lucian Georgescu si directorul de imagine Liviu Marghidan are bucati de pânza neagra drapate la ferestre; pe dinauntru, tabloul e eclectic: computere, monitoare, noduri dupa noduri de cabluri, carti si covoare facute pachet pentru a lasa loc echipamentului tehnic, basca un du-te-vino continuu al echipei care lucreaza la lungmetrajul “Tatal fantoma”, toata agitatia fiind patronata de un portret romantat al lui Mihai Eminescu.

Bucovineanul” Barry Gifford, cu „Tatal-Fantoma” la Bucuresti

Film: premiera in Romania, Calatoria Lui Gruber

Marcel Iures, alaturi de Morgan Freeman si Antonio Banderas în "Thick as Thieves"

Festivalul de Teatru Radiofonic „Eugene Ionescu”

Biblioteca Judeteana gazduieste în luna mai un amplu program de auditii radiofonice

În acest an, odata cu Festivalul „VedeTeatru” ale carui reprezentatii vor avea loc la Teatrul „George Ciprian” si în Pub Tessence, în Aula „Basil Iorgulescu” a Bibliotecii Judetene „Vasile Voiculescu” se va desfasura un program de auditii radiofonice, fiecare în parte fiind urmate de discutii cu o parte dintre protagonistii pieselor.
Astfel, în perioada 17 – 21 mai, buzoienii sunt invitati în fiecare dupa – amiaza (orele 11.00 – 13.00) la Biblioteca Judeteana, pentru a lua parte la Festivalul de Teatru Radiofonic „Eugene Ionescu”, eveniment organizat în cadrul Aniversarii UNESCO, dedicata celor 100 de ani de la nasterea dramaturgului.

Dupa fiecare auditie, vor avea loc discutii cu actorii

Pe 17 mai, va fi difuzata piesa „Delir în doi”, cu vocile actorilor Horatiu Malaiele si Rodica Mandache, în regia lui Atila Vizauer. În „Victimele datoriei”, din 18 mai, se vor face auziti artistii Mircea Rusu, Marian Râlea, Emilia Popescu, Marius Stanescu si Violeta Berbiuc. Piesa „Finale – o calatorie imaginara cu Eugene Ionescu”, dupa „Jurnal în farâme” va rasuna în Aula „Basil Iorgulescu” prin vocile actorilor Gheorghe Visu, Irina Petrescu, Anca Sigartau, Marius Capota si Nicolae Calugarita, pe 19 mai. Nu trebuie sa ratati, pe 20 mai, o piesa clasica a dramaturgiei românesti – „Cântareata cheala”, în interpretarea actorilor Rodica Mandache, Mircea Constantinescu si Emilia Popescu, Dan Condurache, Gabriela Popescu, Petre Lupu si Antoaneta Zaharia. Programul de auditii radiofonice de la biblioteca se va încheia pe 21 mai, cu „Noul locatar”, cu Marcel Iures, Sanda Toma, Florin Anton, Ionut Chivu, Mihai Dinvale, în regia lui Mihai Lungeanu.

Marcel Iures ersonaj negativ in "Hoti de onoare"

Marcel Iures a devenit un actor liber-profesionist din 1994 jucand roluri principale in productii de televiziune, in filme si in piese de teatru. A participat la peste zece productii de televiziune si a jucat roluri importante in multiple lungmetraje romanesti, regizate de Lucian Pintilie, Andrei Blaier, Mircea Veroiu si de Nicolae Opritescu. Cariera lui cinematografica internationala include turneul in Marea Britanie din 1994 impreuna cu productia regizorului Mihai Maniutiu "Richard III", in care a jucat rolul regelui.

In 1995 devine presedintele Fundatiei Cultural Artistice Teatrul Act, punand bazele primei scene independente de teatru din Romania. Joaca la Act in spectacolele "Creatorul de teatru" ori "Capra sau cine e Sylvia?". In filmografia sa sunt incluse roluri in productii precum "Amen" (2002), "Razboiul lui Hart" (2002) si "Pacificatorul" (1997). Din 2004, Iures este presedintele onorific al Festivalului International de Film Independent "Anonimul".

Freeman si Banderas, pentru prima data parteneri in film
Actiunea filmului "Hoti de onoare" il are in prim plan pe Jack Monahan (Antonio Banderas), un hot amator a carui viata nu este deloc usoara. Insa soarta sa se va schimba o data cu intalnirea cu Keith Ripley (Morgan Freeman), un coleg de bransa, cu o experienta mai bogata ca a sa. Ripley apeleaza la ajutorul mai tanarului hot pentru a pune la cale un jaf ce pare imposibil, dar care l-ar putea ajuta sa scape de datoria pe care o are la mafia ruseasca. El va trebui sa fure cateva valoroase oua Fabergé, depozitate in seiful unei mari fabrici rusesti de bijuterii. Spre deosebire de Ripley, care dupa rambursarea datoriei doreste sa se retraga din bransa, Monahan isi tese planuri marete in legatura cu prada tintita. Se indragosteste de frumoasa blonda Alexandra Korolenko (australianca Radha Mitchell), "bizara" nepoata a lui Ripley, vrea belsug si viata tihnita.

Este prima data cand celebritatile Morgan Freeman si Antonio Banderas apar impreuna pe ecran. Regizoarea Mimi Leder a fost entuziasmata: "Amandoi au o multime de idei extraordinare si contribuie la poveste. A fost o adevarata placere sa lucrez cu ei. Am fost binecuvantata cu niste actori de exceptie la acest film". Leder si actorii ei au incercat sa creeze ceva diferit, folosind in acelasi timp tipare celebre de personaje pentru a spune povestea. Morgan Freeman joaca rolul veteranului, care este adevaratul antierou al povestii. Banderas joaca rolul hotului obraznic, iar personalitatea lui se dezvolta o data cu povestea.

Rolul lui Mitchell a fost unul dintre cel mai dificil de ales, din cauza naturii duale a personajului si a felului in care se raporteaza la Gabriel, iubitul personajului Alex. Mitchell explica: "E foarte obraznica, foarte neastamparata si nu stii niciodata ce intentii are. Este o rusoaica ce traieste in America din cate stim, cel putin asta ne spune, si e implicata intr-o escrocherie. Parintii ei sunt gangsteri, iar ea se gandeste sa paraseasca aceasta lume, dar, asa cum ne arata povestea, e din ce in ce mai implicata in acest plan".

Desi cea mai mare parte a filmarilor au avut loc in Bulgaria, au fost cateva scene-cheie filmate si la New York. Productia a fost realizata la Brighton Beach in Brooklyn si a fost o scena foarte importanta care s-a filmat la metrou in Manhattan, care a dus cu gandul la filmele cu crime din anii ‘70, precum "The French Connection".

Prima femeie regizor care a studiat la Institutul American de Film
Filmul, distribuit de MediaPro Distribution, este regizat de Mimi Leder, regizoare care a mai lucrat cu actorul roman pentru filmul "The Peacemaker/ Pacificatorul", unde rolurile principale au fost interpretate de George Clooney si de Nicole Kidman. Aceasta este productia cu care s-a lansat compania DreamWorks. Leader s-a bucurat de succes cu "Deep Impact/Impact nimicitor", film care a avut incasari in lume de peste 350 milioane de dolari, ajungand una dintre cele mai profitabile productii din anul 1998.

Cineasta a ajuns la filme dupa ce s-a evidentiat ca una dintre cele mai versatile producatoare si regizoare de televiziune. In 1995, a primit un Premiu Emmy pentru regizarea episodului extrem de apreciat "Love’s Labor Lost" din "ER/Spitalul de Urgenta". Participarea ei la acest serial, ca regizoare si ca producatoare executiva, i-a adus un al doilea Premiu Emmy si trei nominalizari la Directors Guild of America pentru categoria "Cea mai buna regie a unui serial". Leder a mai regizat si numeroase filme de televiziune si episoade-pilot. Inainte sa produca si sa regizeze, a fost script supervisor timp de sase ani la filme si la serialul "Hill Street Blues/Balada de Hill Street". Este prima cineasta acceptata sa studieze la Institutul American de Film.

Culise De Teatru / O banca se aliaza cu un teatru

Este vorba despre Raiffeisen Art Proiect, prin care Raiffeisen Bank isi propune sa sustina, sa promoveze si sa contribuie la dezvoltarea unor proiecte de valoare ale culturii romanesti. O consecinta a convingerii conducerii si angajatilor bancii ca implicarea in viata comunitatii este o datorie de onoare, proiectul s-a materializat recent intr-o serie de trei spectacole ale aceluiasi aut autor – actorul, scenaristul si dramaturgul Mimi Branescu -, puse in scena la Teatrul Act. Este vorba despre piesele Flori, Filme, Fete sau Baieti, regizata de Vlad Massaci, Dumnezeu de a doua zi, care il va avea ca regizor pe Claudiu Goga si Acasa la tata, care va fi pusa in scena de Alexandru Dabija. Mimi Branescu ii este deja cunoscut, ca actor, publicului cinefil, din filme precum Un cartus de Kent si un pachet de cafea, Moartea domnului Lazarescu, Hartia va fi albastra, Dupa ea, Intalniri incrucisate, dar mai ales pentru excelentul rol al lui Penescu din Boogie, pentru care a si fost recompensat recent cu premiul pentru Cel mai bun actor intr-un rol secundar la recenta editie a Premiilor Gopo. Despre talentul sau dramaturgic se spun deja lucruri bune in breasla, iar cea mai solida recomandare este girul acordat de Teatrul Act si de o personalitate de talia actorului Marcel Iures, care, pe 2 aprilie, a lansat, alaturi de Steven van Groningen, presedinte si CEO Raiffeisen Bank, acest proiect cultural care consta in montarea celor trei piese de teatru scrise de un dramaturg roman, regizate de romani si jucate de tineri actori romani.

Daca prima dintre ele, Flori, Filme, Fete sau Baieti, care ii are in distributie pe Mirela Oprisor, Simona Cuciurianu, Sorin Poama si Andrei Mateiu a avut premiera duminica, pe 5 aprilie si deci poate fi vazuta deja pe scena din Calea Victoriei, celelalte doua piese vor ajunge si ele in curand la public, pentru ca amandoua au premiera programata pana in luna iunie a acestui an. Desi Mimi Branescu a vorbit cu modestie despre textele sale, spunand, de pilda, ca „Flori, Filme, Fete sau Baieti este un exercitiu destinat actorilor, o incercare mai mult sau mai putin reusita de-a povesti onest intamplari din realitatea imediata, dar care nu isi propune sa dezbata teme mari, universale", tocmai naturaletea sa si lipsa de emfaza, energiile pe care le-a stimulat si increderea unui regizor precum Vlad Massaci, care a declarat, la lansare: „Eu nu prea am montat autori romani pana acum, mi s-a si reprosat adeseori ca nu prea m-am ocupat de ei, dar acum am o certitudine ca Mimi Branescu scrie foarte bine si a fost o placere sa montez textul lui. O sa-l adaug pe Mimi in categoria autorilor mei preferati" reprezinta argumente limpezi ale calitatii spectacolului. Despre piesa Flori, Filme, Fete sau Baieti, prezentata de regizor ca „o piesa despre atatia dintre noi care confunda febra sexuala cu iubirea, o privire ironica asupra adolescentei perpetue in care traieste omul de azi, care isi impinge varsta maturizarii undeva spre pensie. O abordare comica a cliseizarii existentei noastre de zi cu zi", criticul de teatru Marina Constantinescu a adaugat, la lansare, „Daca Vlad Massaci mizeaza pe aceasta piesa inseamna ca e acolo o scriitura care intereseaza in Romania de astazi, in care nimic nu mai intereseaza pe nimeni".

Iures si Antonio Banderas, împreuna pe marile ecrane

Pelicula americana „Hoti de onoare“, cu Antonio Banderas, Morgan Freeman si Marcel Iures, va fi lansata mâine în România. Marcel Iures (57 de ani) detine un rol secundar în acest film, care nu a fost lansat înca în Statele Unite. El interpreteaza din nou un erou negativ.

Filmul "Hoti de onoare/ Thick as Thieves", cu Marcel Iures si Antonio Banderas în distributie, va avea premiera vineri pe marile ecrane românesti, informeaza distribuitorul productiei, MediaPro Distribution.

Marcel Iures si-a amintit cu placere de perioada în care a filmat pentru "Hoti de onoare", la Sofia, timp de trei saptamâni. El a declarat pentru MEDIAFAX ca personajul pe care-l interpreteaza în film, Zykov, este "un rau".

"E un miliardar fost sovietic rus, care pica în lupta dintre FBI si CIA", a spus Iures. Actorul a mai povestit ca filmarile au reprezentat o provocare pentru un om care vine cu scoala de teatru din Est, munca sa implicând si foarte multa improvizatie. De asemenea, Marcel Iures i-a descris pe colegii sai de platou ca fiind niste profesionisti adevarati.

Actiunea filmului "Hoti de onoare" îl are în prim plan pe Jack Monahan (Antonio Banderas), un hot amator a carui viata nu este deloc usoara. Însa soarta sa se va schimba odata cu întâlnirea cu Ripley (Morgan Freeman), un coleg de bransa cu o experienta mai bogata ca a sa.

Pentru ca Ripley trebuie sa returneze o datorie foarte mare unor mafioti rusi, el decide sa puna la cale o lovitura de proportii, antrenându-l si pe Monahan, pe care îl va coordona din umbra.

El va trebui sa fure câteva valoroase oua Fabergé, depozitate în seiful unei mari fabrici rusesti de bijuterii. Spre deosebire de Ripley, care dupa rambursarea datoriei doreste sa se retraga din bransa, Monahan îsi tese planuri marete în legatura cu prada tintita.

Din 1995, Marcel Iures este presedinte al Fundatiei Cultural Artistice Teatrul Act, punând bazele primei scene independente de teatru din România.

Joaca la Act în spectacolele "Creatorul de teatru" sau "Capra sau cine e Sylvia?". În filmografia sa sunt incluse roluri în productii precum  "Amen" (2002), "Razboiul lui Hart" si "Pacificatorul" (1997). Din 2004, Iures este presedintele onorific al Festivalului International de Film Independent "Anonimul".

Desemnat de catre celebra revista Empire ca fiind unul dintre cei mai sexy 50 de actori din istoria cinematografiei si posesor al unei stele pe celebrul bulevard Walk of Fame de la Hollywood, Antonio Banderas e cunoscut pentru roluri precum cele din filmele "Interviu cu un vampir", "Philadelphia", "Masca lui Zorro" si "Pacat originar".

Filmul "Hoti de onoare" va avea premiera vineri în cinematografele CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light, Cinema City din Cluj-Napoca si Iasi, precum si la cinema Odeon din Cluj-Napoca.